Curtea Supremă a decis: Gabriel Oprea poate fi judecat pentru abuz în serviciu

Curtea Supremă a decis: Gabriel Oprea poate fi judecat pentru abuz în serviciu

Este oficial: Gabriel Oprea va fi judecat pentru abuz în serviciu

Judecătorii de la Curtea Supremă au respins miercuri contestaţia depusă de Gabriel Oprea şi au dispus începerea judecării pe fond a dosarului în care fostul vicepremier este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu cheltuirea unor sume din bugetul Departamentului de Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne.

Ştiri pe aceeaşi temă

Magistraţii au respins atât contestaţia lui Gabriel Oprea, cât şi pe cele depuse de ceilalţi inculpaţi, fiind menţinută o decizie a unui alt complet de la Curtea Supremă din 19 octombrie 2016. La acea dată, judecătorii respinseseră toate cererile şi excepţiile ridicate în dosar.

Decizia instanţei este definitivă şi urmează ca magistraţii să stabilească un termen pentru începerea judecării pe fond a dosarului.

În luna mai 2016, Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul privind Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI).

Procurorii îl acuză pe fostul preşedinte UNPR că ar fi prejudiciat statul cu 400 de mii de lei - sumă pe care Gabriel Oprea a aprobat-o serviciului secret al MAI pentru a cumpăra o limuzină, mobilă pentru biroul său ministerial şi o cabină de duş cu hidromasaj.

În dosar au mai fost deferiţi justiţiei: Gheorghe Nicolae, chestor principal de poliţie, la data faptelor şef al DIPI, pentru complicitate la abuz în serviciu şi pentru două infracţiuni de deturnare de fonduri, dintre care una în formă continuată, Gabriel-Nicolae Pavel, comisar şef de poliţie, la data faptei şef al Serviciului Juridic din DIPI, pentru complicitate la abuz în serviciu, Nelu Zărnică, chestor principal, subsecretar de stat la data faptei, şi Marian-Dănuţ Iacob, comisar şef de poliţie, şeful unei structuri administrative la data faptei, ambii pentru deturnare de fonduri, în formă continuată.

Potrivit DNA, Oprea, cu ajutorul lui Nicolae şi Pavel, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale DIPI şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8, în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor.

„Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziţionarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne strict la situaţii legate de folosirea lor în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie. Ca urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei, iar DIPI a beneficiat de dotarea cu bunurile respective, în valoare de 91.295,73 euro, folosul fiind necuvenit în raport cu destinaţia legală a fondurilor operative", susţin procurorii.

DNA precizează că, în perioada 21 august — octombrie 2015, Gheorghe Nicolae a schimbat destinaţia resurselor materiale alocate instituţiei publice pe care o conducea, respectiv a autoturismului Audi A8 achiziţionat din fonduri operative în mod conspirat, pentru folosinţa personală şi exclusivă a ministrului de Interne în funcţie Gabriel Oprea.

De asemenea, în perioada 2014 — 2015, acelaşi inculpat, în mod repetat, a aprobat mai multe rapoarte prin care a fost schimbată destinaţia unei alte sume — de peste 238.000 lei, alocată pentru fonduri operative, în scopul efectuării unor cheltuieli de protocol ori pentru înzestrarea instituţiei, care nu au fost circumscrise activităţilor, acţiunilor sau misiunilor cu caracter informativ-operativ.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările