Curtea de Apel a respins cererea CNSAS privind declararea lui Mugur Isărescu colaborator al Securităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Curtea de Apel Bucureşti a respins vineri, ca inadmisibilă, cererea depusă de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în cazul guvernatorului Băncii Naţionale, Mugur Isărescu.

Cererea CNSAS a fost respinsă de către instanţă ca inadmisibilă, conform Agerpres.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă. 

Hotărârea CAB vine după ce Curtea Constituţională a României a admis, pe 23 noiembrie 2021, o sesizare depusă de Mugur Isărescu şi a decis că Legea nr.161/2019 pentru modificarea şi completarea OUG 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii este neconstituţională în ansamblul său.

În timpul procesului, avocatul lui Mugur Isărescu, fostul ministru liberal al Justiţiei Valeriu Stoica, a solicitat şi a obţinut din partea judecătorilor sesizarea CCR cu o excepţie privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale în baza cărora CNSAS l-a declarat pe guvernatorul BNR colaborator al fostei Securităţi comuniste, respectiv a Legii nr.161/2019 în ansamblul său, precum şi a art.12 ind.1 din OUG nr.24/2008 şi a art.2 lit.b teza I din OUG nr.24/2008.

În iunie 2020, CNSAS a deschis un proces la Curtea de Apel Bucureşti, în care a solicitat judecătorilor să constate calitatea de colaborator al Securităţii în cazul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

În cererea trimisă în instanţă, CNSAS susţine că guvernatorul Mugur Isărescu a activat ca informator în perioada 1979 - 1989, furnizând fostei Securităţi informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum comentarii negative la adresa nivelului de trai din România.

"Din analiza dosarelor, (...) rezultă că domnul (Mugur Isărescu - n.r.) a colaborat cu organele de Securitate, furnizându-le informaţii sub nume conspirativ. (...) La stabilirea identităţii dintre sursa (...) şi domnul (Mugur Isărescu - n.r.) au fost avute în vedere mai multe documente, pe care le ataşăm în copie certificată, potrivit legii, respectiv: dosarul nr. (cota CNSAS) - Dosar obiectiv, dosar nr. (cota CNSAS) - Dosar obiectiv. Astfel, în cuprinsul tabelului privind reţeaua informativă datat 3.05.1989 se găseşte consemnarea (...) cu numele conspirativ (...); data obţinerii aprobării de partid (...) 16.03.1986.

Facem precizarea că, deşi este menţionată obţinerea aprobării de partid la data de 16.03.1986, celelalte documente din dosar atestă faptul că domnul (Mugur Isărescu - n.r.) a fost folosit în calitate de persoană de sprijin/sursă încă din 1979. Prin urmare, se poate deduce că abia la data menţionată s-a obţinut aprobarea organelor de partid, în perioada 1982 - 1986 fiind folosit de organele de securitate fără aprobarea PCR", se arată în documentul trimis în instanţă de CNSAS.

CNSAS citează mai multe documente privind colaborarea lui Isărescu cu fosta Securitate comunistă.

"De asemenea, argumente în sprijinul existenţei identităţii dintre sursa (...) şi domnul (Mugur Isărescu - n.r.) rezultă şi din alte documente, astfel cum sunt acestea precizate în cadrul observaţiilor preliminare de la pct. 5 din nota de constatare (...), respectiv: document olograf semnat de (...) cu numele real (...); modificarea, de către ofiţer, în textul unei note a sursei (...), a pasajului 'mi-a spus că am fost căutat' cu 'mi-a spus că (...) a fost căutat' (...); menţionarea de către sursă (...), în textul unei note (...), a adresei la care locuieşte, care coincide cu domiciliul domnul (Mugur Isărescu - n.r.) din aceeaşi adresă (...); coroborarea informaţiilor din dosarul (...) care atestă desfăşurarea unei combinaţii privind verificarea sincerităţii şi loialităţii sursei (...), acţiunile propuse desfăşurându-se de fapt asupra domnului (Mugur Isărescu - n.r.); menţiunile ofiţerilor conform cărora informaţiile furnizate de alte surse, care privesc evenimente la care a participat şi domnul (Mugur Isărescu - n.r.), se verifică prin sursa (...); calitatea domnului (Mugur Isărescu - n.r.) de sursă a organelor de securitate, fără consemnarea numelui conspirativ, este atestată în diverse alte documente (...)", mai susţine CNSAS.

Conform instituţiei, Mugur Isărescu a activat ca informator al Securităţii în perioada 1979 - 1989, iar pe parcursul colaborării cu Securitatea el a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum comentarii negative la adresa nivelului de trai din România sub regimul comunist în comparaţie cu alte ţări.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite