Curtea de Apel Bucureşti: „Sorin Ovidiu Vântu a fost colaborator al Securităţii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost colaborator al Securităţii. Asta au decis, marţi, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) care au admis cererea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea Supremă.

„Admite cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul Vîntu Sorin Ovidiu. Constată că pârâtul Vîntu Sorin Ovidiu a avut calitatea de colaborator al Securităţii”, se arată în minuta deciziei.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a trimis, în septembrie 2014, Curţii de Apel Bucureşti dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu şi a cerut instanţei să constate calitatea acestuia de lucrător sau de colaborator al Securităţii, potrivit Mediafax.

Sorin Ovidiu Vîntu ar fi semnat un angajament de colaborare în anii '80, când era în închisoare pentru delapidare, cu numele conspirativ Nuş.

În prezent, Sorin Ovidiu Vîntu se află în libertate, după ce, în 19 noiembrie 2014, Tribunalul Ilfov a decis liberarea sa condiţionată, în dosarul în care a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru că l-a favorizat pe Nicolae Popa, condamnat în 2006 în legătură cu prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii.

Tribunalul Bucureşti l-a condamnat, în 9 februarie, pe Sorin Ovidiu Vîntu la şase ani şi patru luni de închisoare, în dosarul devalizării Fondului Naţional de Investiţii (FNI), decizia nefiind însă definitivă.

Sorin Ovidiu Vîntu a mai fost condamnat la un an de închisoare pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite