Cum vor secuii să fie autonomia Ţinutului Secuiesc

Harta etnică a României în urma datelor preliminare ale recesământului din 2011

În cele ce urmează vom prezenta cum văd secuii autonomia sau cel puţin trei dintre liderii lor*. Articolul lor are neajunsuri, criticate de juristul MaghiaRomânia. Adaug la criticile lui faptul că sunt reflectate prea puţine din nemulţumirile românilor din zonă. Totuşi, are meritul că defineşte limitele autonomiei şi că expune probleme pe care le poţi auzi şi de la unii dintre secuii de rând, dacă ai timpul şi răbdarea să îi asculţi.

De pildă, pentru unii secui e o problemă că românii sunt majoritari în poliţie în multe localităţi din Harghita şi Covasna, localităţi unde cei mai mulţi locuitori sunt maghiari. De cealaltă parte, Arpad Antal a fost acuzat că nu are niciun român printre angajaţii primăriei. Ambele aspecte - maghiari puţini în poliţie şi români puţini în administraţia locală - sunt menţionate de manifestul semnat de cei trei politicieni secui şi sunt discutate de către colegul nostru jurist, BurePişta.

Cred că astfel de documente cu problemele locale – care, în plus, să conţină şi sursele pentru datele enumerate – ar trebui prezentate pentru dezbatere naţională de mai mulţi aleşi şi membri ai ong-urilor din zonă, deopotrivă români şi maghiari. Fără tendenţiozitate, fără exagerări. Doar probleme şi soluţii. Poate doar astfel autonomia nu va mai fi doar subiect de scandal –aşa cum s-a văzut recent, în discursul lui Tokes şi răspunsul lui Bogdan Diaconu. Ci şi o idee dezbătută de cei avizaţi, cu argumente calme, pro şi contra, pentru binele judeţelor Harghita şi Covasna şi al României, în ansamblu.

*semnatarii articolului au fost ANTAL Árpád, preşedintele C.J. Covasna, TAMÁS Sándor şi senatorul de Harghita TÁNCZOS Barna. Articolul este intitulat „Ce vor secuii? Aşa va fi autonomia Ţinutului Secuiesc” şi a apărul iniţial doar în limba maghiară, pe Transindex.ro, pe 24 iunie, ajungând la noi graţie prietenului şi colaboratorului SIPOS Zoltán. Cum subiectul autonomiei Ţinutului Secuiesc a reapărut în dezbatere recent, la tabăra de vară de la Tusványos, am decis să publicăm pe Adevărul acest articol, în traducerea voluntarelor noastre ANDRÉ Ilona-Ibolya şi MIHÁLY Emőke.

Introducerea de mai sus apartine lui Sever Ioan MIU.

Paragrafele din articolul iniţial sunt trecute intre ghilimele, fiind urmate de comentariile scrise de colegului nostru jurist  BurePişta.

Părerile exprimate de redactori în comentarii şi introducere nu reprezintă în mod obligatoriu opinia întregii Echipe MaghiaRomânia.

Nu dominaţia etnică ar trebui să caracterizeze Ardealul şi Ţinutul Secuiesc, ci echitatea etnică şi cooperarea interetnică. Autonomia Ţinutului Secuiesc este una dintre cele mai determinante şi fierbinţi teme ale vieţii publice maghiare din Ardeal. Fiecare o percepe într-un anumit fel şi, cu toate că este o temă general cunoscută, iar cauza beneficiază deja de un larg sprijin civil şi există un consens social amplu în privinţa autonomiei, totuşi sunt încă mulţi care nu înţeleg exact ce va însemna autonomia secuiască a secolului XXI. De aceea considerăm că autonomia Ţinutului Secuiesc nu trebuie tratată într-un mod abstract, în termeni elevaţi, ci trebuie evidenţiată latura ei practică, să examinăm cum şi în ce măsură se va îmbunătăţi nivelul de trai al oamenilor care trăiesc în Ţinutul Secuiesc în urma realizării autodeterminării regiunii. Când discutăm despre automonia Ţinutului Secuiesc, vorbim despre patru chestiuni.

Patru chestiuni dintre care poate tocmai ultima este cea mai de interes pentru români şi pe care aş fi pus-o chiar la începutul manifestului, dacă l-aş fi redactat eu (BurePişta -n.r.), în limba română, ţintit românilor - aşa cum poate ar fi trebuit, de la bun început:

A patra chestiune care se leagă strâns de autonomie este problema drepturilor românilor din Ţinutul Secuiesc (*). Este important să vorbim clar despre aceasta, ca românii din Ţinutul Secuiesc să sesizeze că autonomia oferă şi pentru ei, ca locuitori ai Ţinutului Secuiesc, aceleaşi condiţii favorabile ca şi pentru maghiari. Aşadar, drepturile românilor pe teritoriul Ţinutul Secuiesc trebuiesc garantate. Pentru comunitatea română trebuie oferită o autonomie culturală deplină, care ar însemna că nu trebuie să le fie teamă că drepturile lor lingvistice şi culturale se vor diminua chiar şi în cea mai mică măsură. De altfel, autonomia culturală trebuie asigurată şi pentru maghiarii care trăiesc în afara Ţinutului Secuiesc, întrucât Ardealul şi Ţinutul Secuiesc nu ar trebui să fie caracterizate de lupta pentru dominanţă etnică, ci de echitate etnică şi de cooperare.

(*) Deşi intenţia trebuie aplaudată, asimilarea situaţiei românilor din judeţele secuieşti cu starea minoritară a maghiarilor nu este tocmai cea mai fericită alegere în formularea mesajului. Ştim prea bine că în mentalul colectiv doar etnicii români - nu şi cetăţenii români de alte etnii -, sunt stăpânii pământului, motiv pentru care o astfel de „ofertă generoasă” a maghiarilor va fi primită cu orgoliu şi repulsie. Liderii români nu vor accepta ideea că ar fi minoritari în propria ţară şi astfel buna intenţie a politicienilor maghiari va fi privită ca un fel de act de revizuire constituţională la care nu sunt îndreptăţiţi.

În primul rând, trebuie amintit cel mai important component al autonomiei şi anume că, pe lângă limba română şi limba maghiară va fi oficială în regiune. Acest lucru este important pentru că, în sfârşit, toată lumea îşi va putea rezolva problemele în limba maternă, în mod oficial. Va elimina harababura juridică existentă, care cauzează atâtea complicaţii (1), abuzuri şi inadvertenţe, şi va înceta situaţia păguboasă existentă în prezent, căci România degeaba a ratificat o serie de convenţii internaţionale care asigură folosirea limbii materne, dacă acest lucru nu prea funcţionează în practică (2). Primele drepturi pentru folosirea limbii materne au putut fi introduse în legislaţie acum şaisprezece ani în urmă, dar această perioadă nu a fost suficientă ca aceste drepturi să intre şi în practică.

Să ne oprim puţin aici. (1) Nu chiar! De fapt, bilingvismul oficial presupune un aparat mai încărcat (resurse umane, timp de lucru, spaţii de arhivare) şi chiar dacă s-ar asigura condiţiile necesare, bilingvismul trebuie să fie total, ca să se evite cazurile când anumite acte ar rămâne întocmite doar în maghiară, altele doar în română. Imaginaţi-vă o comunicare orgoliasă între o unitate locală a unei autorităţi centrale (precum poliţia sau prefectura) şi o autoritate locală cu majoritate ungurească (primăria sau consiliul local) - ambele părţi s-ar îndărătnici să comunice în propria limbă, ambele oficiale. (2) Să fim sinceri: vina se împarte. Problema se datorează la fel de mult autorităţilor locale (conduse tocmai de politicieni UDMR, pe alocuri) care nu fac totul posibil ca aceste drepturi să fie pe deplin asigurate.

Folosirea oficială a limbii maghiare în instituţiile statului din Ţinutul Secuiesc este şi azi circumstanţială, ocazională şi depinde de persoana responsabilă. Oficializarea limbii maghiare pe lângă limba română va însemna că, în sfârşit, va fi acceptată şi va intra în obişnuinţă folosirea limbii maghiare în rezolvarea treburilor oficiale. De exemplu, în privinţa drepturilor lingvistice în domeniul justiţiei, situaţia de azi este mai rea decât în timpul fostei dictaturi (3). În acele vremuri, părţilor şi martorilor li se permitea să se adreseze în mod direct judecătorilor şi avocaţilor, în limba maghiară, iar acum acest lucru este posibil doar prin intermediul unui interpret (4). Limba maghiară ca oficială la nivel regional este soluţia la aceste inadvertenţe şi neajunsuri, şi, nu în ultimul rând, va întări conştiinţa lingvistică a comunităţii secuieşti, ceea ce este foarte importantă, pe termen lung, pentru o populaţie care trăieşte in minoritate.

(3) O afirmaţie şi o comparaţie periculoasă, aş zice, căci orice nostalgie faţă de vechiul sistem ar trebui eradicată din mentalul colectiv, pentru binele comun al societăţii noastre, chiar şi aşa destul de bolnavă. După 25 de ani trecuţi de la căderea vechiului sistem, n-ar strica un reset total.

(4) Poate raţiunea legii a fost tocmai că în majoritatea cazurilor este implicată şi măcar o parte vorbitoare de română (procurorul, grefierul, judecătorul, reclamantul sau părâtul). Chiar dacă va fi maghiara oficială, tot nu vom scăpa de interpreţi şi procedura nu va fi mult mai uşoară.

În acelaşi timp, autonomia înseamnă că, în afara afacerilor externe şi a apărării naţionale, toate competenţele guvernamentale vor reveni regiunii (5). Deci se vor lua decizii la nivelul regiunii în toate celelalte cazuri, de interes local. Acest lucru înseamnă că deciziile se vor apropia mult mai mult de localnici şi, ca urmare, procesul decizional va fi mult mai eficient. Mai pe româneşte, nu interesele politice de moment ale Bucureştiului vor decide dacă se va construi autostradă în Ţinutul Secuiesc (6), ci nevoia localnicilor îşi va spune cuvântul.

(5) Intră la excepţii şi alte monopoluri de stat, bineînţeles, cum ar fi: poliţia, pompierii, politica monetară, proiectele de interes naţional, precum şi taxele, impozitele care se culeg la nivel naţional tocmai pentru acoperirea cheltuielilor aferente acestor domenii.

(6) Dar există riscul să intervină interesele şi "bătăile" locale/regionale, mai ales între UDMR şi restul actorilor politici. Nu vreau să demonizez pe nimeni, dar prin definiţie, aşa este politica - o bătaie continuă pentru putere.

Impozitele colectate local vor fi folosite local, şi numai cinci la sută din impozit va reveni statului (7.1.). Toate firmele locale îşi vor plăti impozitele aici, de exemplu şi acele firme mari care în prezent îmbogăţesc bugetul Bucureştiului. La fel şi exploatarea şi dreptul de concesionare a zăcămintelor minerale va reveni regiunii. Nu este just că localnicii nu au aproape nici un fel de beneficiu economic, deşi aproximativ patruzeci de procente din rezervele de ape minerale ale României se află în Ţinutul Secuiesc. Pe toţi cei care eventual se tem că Ţinutul Secuiesc va sărăci în caz că se va introduce autonomia, am vrea să-i liniştim cu faptul că judeţele din Ţinutul Secuiesc au un nivel de dezvoltare mediu spre bun, contribuind cu aproape 30% mai mult la bugetul de stat, faţă de ce primesc înapoi de acolo (7.2.). Pe de altă parte, tocmai pentru că nu s-a înfiinţat regiunea de dezvoltare Ţinutul Secuiesc, judeţele din Ţinutul Secuiesc pierd 600 milioane de euro (7.3.) din proiectul bugetar al Uniunii Europene pentru perioada 2014–2020. Aceşti bani ar putea fi ai noştri dacă s-ar crea o regiune de dezvoltare care se suprapune cu teritoriul regiunii autonome. De asemenea, vrem să vă atragem atenţia asupra faptului că în Ţinutul Secuiesc s-au făcut cele mai multe economisiri la nivel naţional. Populaţia are o economisire de circa 1 miliard de euro, ceea ce înseamnă că oamenii din Ţinutul Secuiesc nu trăiesc din împrumuturi, ci din veniturile lor proprii. Nu trebuie ignorat nici faptul că rata economisirii este de cinci ori mai mare decât media pe ţară (7.4.). Aşadar, dacă s-ar realiza autonomia Ţinutului Secuiesc, nu am sărăci, ci, în sfârşit, ar deveni o realitate că cine lucrează mai mult, trăieşte mai bine.

(7) Nu mă pricep prea mult la aspectele economice, dar rămân totuşi sceptic faţă de aceste cifre atâta timp cât sursele nu sunt indicate. Aştept comentarii de la specialişti în domeniu. (pentru vorbitorii de limba maghiară, o analiză contra de la transindex.ro)

A treia problemă importantă, care este legată de autonomia Ţinutului Secuiesc, este acea a proporţiei etnice. În judeţul Covasna, din cei 50 de judecători numai cinci sunt maghiari. Din 50 procurori numai doi sunt de naţionalitate maghiară (8), iar angajaţii poliţiei într-o majoritate covârşitoare de 95% sunt români, care, cu o foarte mică excepţie, nu vorbesc deloc limba maghiară. În judeţul Harghita situaţia este numai cu puţin mai bună. Este important ca principiul proporţionalităţii etnice să fie aplicată în fiecare instituţie, fiindcă o societate nu poate să fie justă şi echilibrată dacă conducătorii instituţiilor de stat care aparţin ministerului de interne, justiţiei şi poliţiei sunt cu toţii români, iar lucrătorii din administraţia publică locală sunt cu toţii maghiari. (9)

(8) Cred că ar fi mai oportun să vorbim despre proporţionalism lingvistic decât etnic pentru că orice angajare trebuie să aibă loc fără vreo discriminare etnică, dar competenţele lingvistice pot fi stabilite liber în funcţie de atribuţiile postului. În al doilea rând, nu cred că proporţionalismul va rezolva complet această chestiune pentru că ţine mai degrabă de atractivitatea acestor meserii şi a cunoştinţelor lingvistice de limba română (academia şi institutul de magistratură se fac în română).

(9) Încă o afirmaţie periculoasă pentru că scoate cartea naţionalistă din mânecă. Repet, etnia şi limba nu poate fi un criteriu exclusiv al echilibrului social sau al justiţiei, în materie de angajare. Legea interzice discriminarea pe aceste considerente.

[a patra chestiune - vezi la început]

Aceasta vor secuii şi aşa va arăta autonomia Ţinutului Secuiesc.

Acestea fiind spuse, am dori să vedem cum vedeţi dumneavoastră articolul comentat de colegul nostru BurePişta.