Cum strângea „Buldogul“ bani pentru partid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasile Blaga a demisionat din funcţia de copreşedinte al PNL după ce procurorii anticorupţie l-au informat că este urmărit penal pentru trafic de influenţă. Împreună cu Gheorghe Ştefan „Pinalti“, liderul PNL ar fi primit peste 5 milioane de euro pentru partid de la diverse persoane puse special la conducerea unor companii naţionale.

Vasile Blaga şi Gheorghe Ştefan (Pinalti) sunt acuzaţi de trafic de influenţă după ce în perioada 2009-2012 ar fi adunat bani pentru PDL, printr-un mecanism care presupunea numirea unor persoane fidele în conducerea unor companii naţionale, care, la rândul lor, să atribuie contracte preferenţiale unor firme care finanţau partidul.

Concret, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) susţin că în schimbul contractelor cu statul, reprezentanţii firmelor plăteau către partid comisioane cuprinse între 10-25 %. 

De altfel, alături de cei doi politicieni a mai fost pus sub acuzare şi omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdila, care este acuzat de cumpărare de influenţă.

Vasile Blaga ar fi primit 700.000 de euro

Vasile Blaga a fost miercuri dimineaţă la DNA Ploieşti unde a fost citat pentru a fi audiat în acest dosar. A refuzat însă să dea declaraţii în faţa procurorilor în cele peste două ore petrecute în sediul Parchetului. 

„Astăzi, domnul Blaga şi-a respectat dreptul la apărare aşa cum a considerat necesar în interesul domniei sale”, a declarat, avocatul lui Blaga, Cristian Ene.

Ulterior, el a informat că liderul liberal a fost pus sub control judiciar, dar că va contesta măsura la Curtea Supremă. 

„Eu o să-mi dovedesc nevinovăţia, alte comentarii nu am de făcut“, au fost singurele cuvinte spuse de Blaga la ieşirea din sediul DNA.

Concret, acesta este acuzat că în perioada 2011-2012 ar fi primit în trei rânduri, prin interpus, suma totală de 200.000 de euro, precum şi 500.000 de euro de la Gheorghe Ştefan, care în acea perioadă ocupa fotoliul de primar la Piatra Neamţ, dar era şi vicepreşedinte al partidului aflat la guvernare. 

Procurorii susţin că în 2009 în partidul aflat la guvernare a existat „o înţelegere vădită” între persoane cu funcţii de conducere pentru obţinere de bani pentru partid.

„Potrivit înţelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniştrilor desemnaţi politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naţionale şi instituţiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziţie publică către firme dispuse să cotizeze pentru formaţiunea politică din care cei doi făceau parte”, arată procurorii.

Astfel, Gheorghe Ştefan, şi-ar fi folosit influenţa deţinută în mediul politic şi ar fi determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naţionale din domeniul energiei o anumită persoană. „Respectiva persoană fusese agreată de suspecţii Ştefan Gheorghe şi Blaga Vasile şi a fost dispusă să contribuie – indirect – la finanţarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferenţială a unor contracte de achiziţie publică către diverse societăţi indicate”, precizează DNA.

Anchetatorii explică şi cum, timp de un an, în perioada 2011 – 2012, Pinalti i-a condiţionat persoanei numite prin influenţa sa că va fi menţinută în funcţia de conducere la compania naţională din energie dacă vor fi atribuite societăţii reprezentate de Horaţiu Berdila o serie de contracte de achiziţii servicii şi produse IT.

„În paralel, Ştefan Gheorghe i-a promis lui Berdila Horaţiu Bruno că va interveni la directorul companiei, astfel încât firma omului de afaceri să câştige licitaţiile publice organizate, iar în schimb a pretins şi a primit un procentaj cuprins între 10 şi 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat, primind pentru sine şi pentru formaţiunea politică din care făcea parte suma totală de aproximativ 25.000.000 lei. Primirea în mod repetat de către suspectul Blaga Vasile, în perioada 2011 – 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum şi de la suspectul Ştefan Gheorghe a sumei de 500.000 euro, despre a căror provenienţă avea cunoştinţă, prin prisma celor de mai sus, a reprezentat consfinţirea înţelegerii anterioare”, mai notează procurorii DNA. 

Udrea: Punerea sub acuzare a lui Blaga este neaşteptată

Tot miercuri, la DNA Ploieşti a fost citată ca martor Elena Udrea. „Având în vedere că cel puţin eu sunt întrebată de doi ani despre campanii electorale, mă gândesc că pot fi întrebaţi şi cei care chiar au condus campanii electorale”, a spus Udrea la intrarea în sediul DNA.

Ginerele lui Blaga, trimis în judecată

Şi ginerele lui Vasile Blaga are probleme cu legea. Ioan Rudeanu a fost acuzat în 2015 de procurori că ar fi înşelat statul român cu cel puţin 600.000 de euro. Mai exact, a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală şi spălare de bani pe motiv că nu ar fi plătit taxele pentru banii câştigaţi din contractele cu statul român. Procurorii afirmă că ar fi desfăşurat tranzacţii comerciale fictive, cu scopul de a se sustrage de la plata obligaţiunilor fiscale.

Adică banii câştigaţi cu uşurinţă, mulţi dintre ei din afaceri cu statul, s-au evaporat din contabilitatea companiei controlate de Ioan Rudeanu prin firme-fantomă. Firma controlată de Rudeanu, Axis Security, a primit în ultimii trei ani contracte din bani publici în valoare de câteva milioane de euro, multe dintre ele atribuite fără licitaţie. 

Cine este Horaţiu Berdila

Afaceristul Horaţiu Bruno Berdila este în prezent advisor la firma Business Consulting Contractor, după ce timp de 6 ani, până în ianuarie 2015, a condus Romsys, unul dintre cei mai mari integratori IT locali, care în luna martie 2016 a intrat în insolvenţă, potrivit ZF.

Horaţiu Berdila a mai fost arestat preventiv 30 de zile în acest an, într-un alt dosar în care procurorii au descoperit că ar fi prejudiciat statul cu 4 milioane de euro. Înainte de a deveni CEO al Romsys, Berdila a fost directorul comercial al Ascenta, divizia de servicii şi consultanţă IT a grupului Softwin, controlat de omul de afaceri Florin Talpeş. 

Aripa PDL caută un nou copreşedinte

Vasile Blaga a anunţat la scurt timp după ieşirea de la DNA că îşi dă demisia din funcţia de copreşedintele al PNL şi că nu va mai fi şef de campanile pentru alegerile parlamentare. „Nu pot să cer colegilor mei să respecte criteriile de integritate, iar eu să nu o fac. Ca atare, voi acţiona în consecinţă şi îmi depun demisia din funcţia de copreşedinte al Partidului Naţional Liberal şi din cea de şef de campanie pentru alegerile parlamentare din acest an“, a anunţat Blaga

De asemenea, liderul demisionar al PNL a anunţat că nu va mai candida pentru un nou mandat de senator în Timiş, deşi era cap de listă pentru parlamentare, în urma unei decizii anunţate marţi  „PNL precizează faptul că Vasile Blaga l-a informat pe preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, că nu îşi va depune candidatura pentru un nou mandat de parlamentar. În zilele următoare va avea loc o reuniune a conducerii partidului în care se va stabili cea mai bună variantă de urmat în contextul demisiei domnului Vasile Blaga“, se arată într-un comunicat al PNL.

Foştii lideri ai PDL urmează să se reunească, sâmbătă, într-o şedinţă în care să desemneze un candidat pentru postul de copreşedinte al PNL care revine foştilor democrat-liberali. Printre oamenii luaţi în considerare pentru preluarea conducerii fostului PDL sunt Gheorghe Falcă, Gheorghe Flutur şi Cătălin Predoiu, potrivit unor surse politice.

Niciunul dintre ei nu pleacă din postura de favorit, din moment ce nu reuşeşte să fie bine receptaţi de toţi liderii partidului. Flutur nu e agreat vechii liberali, Falcă este văzut de unii drept „Radu Mazăre de PNL“ în ceea ce priveşte ieşirile în spaţiul public, în timp ce Predoiu e imaginea eşecului după ultimele alegeri. 

Pe de altă parte, din vechiul PNL, o reacţie a venit de la Alina Gorghiu. 

„PNL pierde un stâlp al construcţiei sale, în urma acestei demisii. În acelaşi timp, demisia copreşedintelui PNL este un exemplu de onoare şi consecvenţă, care arată, încă o dată, diferenţa majoră dintre partidul nostru şi toţi ceilalţi. Diferenţa este că, deşi prezumţia de nevinovăţie este aceeaşi pentru toată lumea, doar câţiva au demnitate şi respect faţă de partidele pe care le reprezintă şi faţă de electorat“, a afirmat Gorghiu care a precizat că „regretă“ situaţia lui Blaga.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite