Consider că în România puterile, fie ele de stânga sau de dreapta, performează doar dacă sunt puse sub presiune. Chiar dacă vorbim de presiune internă sau externă. Altminteri, ele tind să devină discreţionare. Aţi văzut lucrurile astea în primii ani ai mandatului Năstase sau în anii de început ai mandatului Băsescu. Iar acum, în lipsa oricărei opoziţii, doar strada e cea care poate da peste cap unele planuri ale unei puteri cu 70 la sută.

Nu-mi place însă când libertatea protestului deranjează libertatea altor cetăţeni. Aşa că am rămas profund surprins când am aflat că protstatarii anti-RMGC, anti-şist, s-au încolonat să treacă pe sub Arcul de Triumf.

Consideraţi-mă naiv, conservator sau neadaptat timpurilor moderne, dar eu cred că Arcul de Triumf e destinat celor care au luptat cu arma pentru ţara asta. Sau cel puţin asta era destinaţia monumentului atunci când, în 1935, românii au strâns din banii lor 7 milioane de lei pentru reconstrucţia Arcului, fără a se folosi fonduri publice. Eu cred că e unul dintre puţinele simboluri care ne uneşte. O singură dată în an, de 1 Decembrie şi fix la Arcul de Triumf, ne aducem copii, ne strângem mâinile şi avem impresia că aparţinem aceleiaşi naţii.

De asta mi se pare cu totul nelalocul lui să defilezi pe sub Arc susţinând o idee care momentan ne împarte în două. Ar trebui să rămână un privilegiu al celor care ar fi putut să moară pentru ţara asta. Dar poate mă înşel, poate vremurile s-au schimbat.

Nu pot concepe că un om în genunchi, rostind o rugă, poate fi huiduit

Respectul cred însă că e ceva care nu suferă modificări. Şi asta o ştiu cel mai bine manifestanţii noştri, despre care cred că sunt oameni educaţi sau cel puţin aşa s-a văzut până acum.

De aceea sunt şi mai mirat când am auzt că cei care au rostit rugăciunea Tatăl nostru au fost huiduiţi de restul manifestanţilor. Cred cu tărie că religia nu are ce să caute în chestiunile publice şi în funcţionarea statului. Dar nu pot concepe că un om în genunchi, rostind o rugă, poate fi huiduit.  Poate nu crezi, poate îl dispreţuieşti, poate crezi că religia nu trebuie să se manifeste în niciun fel de acţiune publică, dar tot nu ai dreptul să-l admonestezi.

E un drept pe care ni l-am câştigat: să credem fiecare în ceea ce dorim şi să nu ne impună nimeni manifestări legate de acest lucru. Spun că, în cel mai bun caz, huiduirea unor oameni rugându-se e o lipsă de bun-simţ.

Îmi păstrez speranţa totuşi. Prietenii care au mers constant la protest îmi spun că mesajele religioase au fost acolo tot timpul, fără probleme. Dar că miercuri seara s-a schimbat ceva.

De aceea, nici violenţa, în formele sale de la protest, nu mă surprinde. Asta pentru că te aştepţi ca acolo unde sunt mulţimi nemulţumite la un moment dat să fie şi capete seci înfierbântate, venite acolo doar să se ciocnească cu jandarmii sau să caute scandal. Sau trimişi acolo cu acest scop.

Oamenii buni şi raţionali trebuie să-şi salveze însă protestul şi să-l ia din mâna celor care l-au omorât în ultimele ore. Pentru că lipsa de respect şi intoleranţa nu sunt acceptabile. Mai ales din partea unei generaţii pe care în câteva seri am văzut-o ca generaţia aşteptată.