Cum se va reorganiza Academia de Poliţie. Adio masterate şi doctorate pentru cei care n-au licenţă în domeniul apărării!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul
FOTO Adevărul

Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, reorganizarea Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. Printre modificări este şi aceea că, de acum încolo, la masterate se vor putea înscrie doar cei care şi-au luat diploma de licenţă la acestă şcoală de studii superioare a MAI.

Şeful MAI Lucian Bode a apreciat că proiectul de reorganizare este un răspuns instituţional la problemele din ultimii ani legate de funcţionarea Academiei de Poliţie, îndeosebi din perspectiva corpului profesoral şi al eficienţei pregătirii corpului poliţienesc. 

„Mi-am propus, prin acest demers, să restabilim deopotrivă moralitatea şi etica academică-profesională, în ideea că studenţii care ies de pe băncile Academiei de Poliţie să fie bine pregătiţi profesional şi cu o înaltă ţinută morală”, a susţinut Lucian Bode.

Potrivit unui comunicat al MAI, actul normativ aprobat joi prevede reorganizarea studiilor de licenţă la nivelul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, exclusiv în cadrul a două facultăţi în vederea formării iniţiale a ofiţerilor pentru structurile MAI şi pentru ceilalţi beneficiari din cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, respectiv:

  • Facultatea de Poliţie (domeniul de licenţă „Drept”, specializarea „Drept” şi domeniul de licenţă „Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică”, specializarea „Ordine şi siguranţă publică”)
  • Facultatea de Pompieri (domeniul de licenţă „Ingineria instalaţiilor”, specializarea „Instalaţii pentru construcţii-pompieri”). 

Se înfiinţează Facultatea de Poliţie

Concret, Facultatea de Poliţie se înfiinţează prin reorganizarea Facultăţii de Poliţie, Facultăţii de Jandarmi, Facultăţii de Poliţie de Frontieră şi a Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul Academiei, şi preluarea de la acestea a atribuţiilor formative, a elementelor de structură şi a personalului didactic.

Aceasta presupune ca programele de studii universitare organizate de Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, Facultatea de Poliţie, Facultatea de Poliţie de Frontieră şi Facultatea de Jandarmi din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, aflate în desfăşurare la data intrării în vigoare a hotărârii, să se desfăşoare până la finalizare, în cadrul Facultăţii de Poliţie nou înfiinţate.

Facultatea de Arhivistică se desfiinţează

Totodată, se desfiinţează Facultatea de Arhivistică, activitatea acesteia urmând să se încheie la absolvirea programelor de studii universitare de licenţă de către toţi studenţii înmatriculaţi, personalul urmând a fi preluat în cadrul noilor structuri.

De asemenea, instituţia de învăţământ superior a MAI va realiza masterate profesionale destinate exclusiv persoanelor care au absolvit studii universitare de licenţă în specializări necesare MAI. 

Actul normativ amintit vizează eliminarea referirilor la studiile universitare de doctorat ce puteau fi organizate la nivelul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. Programele în curs de studii doctorale din cadrul instituţiei vor intra în lichidare.

Ce programe de master contiunuă la Academia de Poliţie

Pentru formarea continuă, Academia de Poliţie păstrează programele de masterat acreditate în:

  • domeniul de licenţă „Drept”, specializarea „Drept” 
  • domeniul de licenţă „Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică”, specializarea „Ordine şi siguranţă publică”,
  • domeniul de licenţă „Ingineria instalaţiilor”, specializarea „Instalaţii pentru construcţii-pompieri”.

Potrivit aceleiaşi Hotărâri, Academia de Poliţie va coordona metodologic, didactic şi curricular   Institutul de Studii pentru Ordine Publică, Centrul Multifuncţional de Pregătire Schengen şi Centrul de Formare Iniţială şi Continuă al MAI.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite