După ce v-am povestit cum în ajunul Zilei Tineretului oficialii MTS au livrat tinerilor abuz în serviciu prelungind total aiurea, cu încă două luni, dezbaterea publică pentru regulamentul fundaţiilor pentru tineret, de data asta vreau să vă arăt care sunt regulile după care va fi organizată astăzi o nouă întâlnire a Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret (CCPT).

A. Ce au vrut să ne spună oficialii MTS cu #WeNeedYou



1. Cică „Vino să vorbim” (sloganul întrunirii), dar o facem tot noi pentru tine. Unii vor fi în sală, având dreptul să vorbească, însă cei care participă online nu pot să interacţioneze cu oficialii sau cu ceilalţi participanţi. În schimb, puteai transmite la înscriere o poziţie care să fie citită de un consilier crainic în cadrul întâlnirii. De ce să nu poţi interveni atunci, în direct, înscriindu-te la cuvânt, nu ştiu. Culmea ironiei e că pe ordinea de zi se află un punct ce face  referire la digitalizarea MTS în relaţia cu organizaţiile de tineret.

2. Iei cuvântul doar dacă le place conducătorilor iubiţi. E clar că această întâlnire a CCPT-ului de la MTS are aşa, un aer de Decret-lege din 1990, că altfel îmi este greu să îmi explic cum s-au chinuit studenţii liberali care conduc vremelnic partea de tineret cu ditamai regulamentul cu 39 de puncte în care încearcă din start să controleze ce spun reprezentanţii structurilor de tineret. De exemplu, luarea cuvântului de către cei care vor fi în sală se face doar în baza unei poziţii scrise, trimise în prealabil prin intermediul formularului de înscriere, potrivit art. 15 al informării semnate de secretarul de stat Andra-Mihaela Costache. Probabil aşa au fost învăţaţi la partid: dragi tineri reprezentanţi, vorbiţi la întruniri doar cu hârtiuţa aprobată în prealabil de seniori.

B. Ce au vrut să ne spună oficialii MTS cu #StaySafe



3. Angajament pentru cei care au venit la furat. Toţi participanţii sunt obligaţi să semneze o scrisoare prin care se angajează că participarea la discuţiile din cadrul consiliului se va face având în „vedere interesul general al tinerilor mai presus de interesele personale sau particulare pe care le reprezintă”. Treaba asta pe mine nu mă deranjează, dar tot ciudată rămâne. E ca şi cum MTS s-ar aştepta ca unii care vin să discute regulamentul fundaţiilor pentru tineret şi digitalizarea ministerului să fie din start puşi pe căpătuială. Având în vedere că acolo vor fi reprezentanţii fundaţiilor pentru tineret, chiar îi înţeleg pe oficialii MTS. Dar să nu creadă că aceste scrisori de angajament îi vor scoate din belele în care se bagă singuri, mergând după poezia celor puşi pe căpătuială.

4. Unii confundă grav simulările ONU şi zâmbărelile de la Rotaract cu întrunirile publice cu caracter guvernamental. Oameni buni, la CCPT se discută politici publici, iar scopul CCPT este acela de a prelua poziţiile diverselor organizaţii de tineret. Automat asta înseamnă că poziţiile sunt asumate, oamenii care participă nu vorbesc pentru ei ca să le institui regula Chatham House de la art. 37 din informarea semnată de acelaşi secretar de stat. Şi deja încep să îmi pun mari semne de întrebare despre onestitatea acestui demers de consultare în clipa în care spui de la bun început că minuta nu va scoate în evidenţă identitatea şi afilierea vorbitorului pe un anumit subiect.

Pe ordinea de zi a întrunirii Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret al MTS se numără situaţia de la fundaţiile judeţene pentru tineret (pentru care MTS trebuia să aprobe deja un regulament de aplicare a Legii 146), dar şi digitalizarea Ministerului Tineretului şi Sportului în relaţia cu organizaţiile de tineret. 

Eu vă anunţ de pe-acum că îmi voi lua în serios rolul de observator, observând, desigur, toate discuţiile şi mai ales faptele care se vor comite azi. Să nu aibă cineva impresia că zona de tineret e sat fără câini!