Cum l-a înfundat colaboratorul DIICOT sub acoperire „Săndel Cotabiţă“ pe Cheloo

Cum l-a înfundat colaboratorul DIICOT sub acoperire „Săndel Cotabiţă“ pe Cheloo

Cheloo

Interceptări telefonice, investigatori şi colaboratori sub acoperire sunt detaliile inedite din ancheta în care a fost implicat cântăreţul de hip-hop Cătălin Ştefan Ion, alias Cheloo, de la „Paraziţii”. Procurorii DIICOT au cercetat, în acest caz, zeci de tineri care consumau sau vindeau marijuana.

„Dacă în ţara asta avem dreptul să facem cancer de la tutun şi ciroză de la alcool ia să vedem câţi vor să începem dememersurile pentru legalizarea cannabisului”, scria pe 22 mai 2017, pe contul de facebook, cântăreţul de hip-hop Cătălin Ştefan Ion (39 de ani), cunoscut ca „Cheloo” de la „Paraziţii”.

Pe 17 mai, Tribunalul Prahova l-a condamnat pe artist  la doi ani de închisoare cu suspendare pe o perioadă de supraveghere de patru ani, precum şi la o amendă penală echivalentă cu 180 de zile de muncă în folosul comunităţii, în dosarul de trafic de droguri în care cântăreţul şi-a recunoscut faptele. „Cheloo” a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). 

„Sunt foarte relaxat, viaţa merge înainte întotdeauna”

„Cheloo”  a fost acuzat şi a pledat vinovat pentru infracţiunile de  trafic de droguri de risc şi de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept. Artistul a recunoscut că deţinea cannabis (marijuana) şi că a oferit prietenilor droguri pentru consum. „Mi-am recunoscut greşelile. Nu vreţi să citiţi dosarul şi să vă informaţi? De ce vreţi să auziţi de la mine? (…) imaginea mea este atât de deteriorată sau atât de groaznică de o viaţă încât nu cred că poate să schimbe în rău imaginea mea de artist sau ca ce vreţi voi”, a spus Cheloo răspunzând întrebărilor jurnaliştilor.

Totodată, întrebat dacă are ceva să-şi reproşeze a răspuns că nu îşi face foarte des autocritica. „Decizia judecătorilor este decizia care trebuie acceptată. Nu mai contează dacă eu sunt de acord sau nu cu ce s-a întâmplat. Sunt foarte relaxat, viaţa merge înainte întotdeauna”, a adăugat el.

„Şi lasă-mă frate să rulez liniştit”

Cum au ajuns procurorii DIICOT să-l prindă pe „Cheloo (foto:facebook)?”. „Asta-i un tun fără tutun, nu e pai/ Uite! Scot fum ca loganul de mai/ Ţi s-a încins tabla pe umăr, pari chinuit/Io-ţi fac un bine că-ţi dau de gândit/N-am dor de casa ca nu m-am pocait/Şi lasă-mă frate să rulez liniştit”, parcă se „autodenunţa” în versuri „Cheloo” în melodia „Arde”.


Ancheta în acest caz a vizat mai mulţi tineri din Câmpina şi Breaza, care consumau marijuana acasă sau în cluburile de pe Valea Prahovei sau din Bucureşti.

Cel mai cunoscut nume era „Cheloo”  care ar fi organizat câteva petreceri la casa sa din Breaza (Prahova), acolo unde ar fi oferit droguri unor amici.

Pe 30 aprilie 2014, poliţiştii au primit informaţia că „Cheloo” ar fi implicat în această reţea.

Intră în scenă colaboratorul „Săndel Cotabiţă”

Trebuie spus că „Regina” probelor în cazul infracţiunilor de trafic de droguri este tranzacţia autorizată de droguri. Pe 1 mai 2014, procurorii DIICOT au autorizat folosirea unui investigator sub acoperire, care a primit numele de cod „Paulică Surugiu”. Investigatorii sub acoperire sunt lucrători operativi din cadrul poliţiei judiciare. Pentru a face tranzacţia de droguri, poliţistul a apelat la un colaborator sub acoperire, care a primit numele de cod „Săndel Cotabiţă”.

Pe 1 mai 2014, colaboratorul „Săndel Cotabiţă” a primit de la „Cheloo” 0.48 grame de materie vegetală de culoare verde-oliv, ambalată într-o folie din staniol. Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor a constatat într-un raport de constatare tehnico-ştiinţifică că este vorba de cannabis. În probă s-a pus în evidenţă Delta 9 - Tetrahidrocannabinol, substanţă psihotropă biosintetizată de planta cannabis.

A fost momentul în care procurorii DIICOT au cerut judecătorilor de la Tribunalul Prahova mandate de supraveghere şi de interceptare a telefonului lui „Cheloo”.

Reţeaua

În timpul anchetei,  procurorii DIICOT au observat că şi alţi prieteni ai lui „Cheloo”, consumau marijuana. Unii chiar vindeau. Investigatorul „Paulică Surugiu” a fost autorizat să-l folosească pe colaboratorul „Săndel Cotabiţă” şi în alte tranzacţii. Pe 5 septembrie 2015, el a cumpărat de la Ovidiu Constantin Nedelcu, zis ,,Titi”,  2 grame de cannabis în schibul sumei de 150 de lei. Tranzacţia a avut loc în Breaza (Prahova). Monitorizarea lui „Titi” a dezvăluit că acesta se aproviziona cu cannabis de la un tânăr din Bucureşti, Andrei Gilfried Varga. „Picat” pe interceptări, Andrei Gilfried Varga a recunsocut acuzaţiile şi a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii DIICOT, iar luna aceasta Tribunalul Prahova urmează să dea o soluţie.

În iunie 2016, procurorii DIICOT au trimis în judecată şapte tineri din acest grup, privind infracţiuni legate de traficul şi consumul de marijuana. Şase dintre aceştia au recunoscut acuzaiile, iar pe 22 februarie 2017, Tribunalul Pravova a dat primele sentinţe în acest caz: Ovidiu Constantin Nedelcu, zis ,,Titi”, Gabriel Eduard Filipaş, Gabriel- Gheorghe Pavel, Radu -Cristian Anton şi Rareş Cristian Neagoe- au fost condmnaţi la  1 an , 4 luni şi 20 de zile cu suspendare,   Lucian Tudor Rusu – 1 an şi 6 luni cu suspendare. În cazul celui de-al şaptelea inculpat,  Marius-Dumitru Creţu, acesta este judecat la Tribunalul Prahova, următorul termen este pe 7 iunie 2017.

Al doilea colaborator folosit

În timpul anchetei, poliţistul sub acoperire „Paulică Surugiu” a autorizat un alt colaborator sub acoperire, nume de cod „Dumitru Costin”, pentru o tranzacţie autorizată de la Ovidiu Constantin Nedelcu, zis ,,Titi” şi de la una dintre amicele sale, Giada Allifranchini. Era vorba de o ţigară de marijuana. Giada Allifranchini a recunsocut acuzaţiile şi a încheiat un acord de  recunoaştere a vinovăţiei. Pe 17 martie 2017, Tribunalul Prahova a condamnat-o pe Giada Allifranchini la 1 an şi 4 luni închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri de risc.

Ancheta în acest caz a dezvăluit că zeci de alţi tineri, din Prahova sau Bucureşti, consumau marijuana. Toţi aceştia sunt cercetaţi în continuare de procurorii DIICOT. Cei mai mulţi dintre aceştia au recunoscut acuzaţiile.
Ancheta a fost separată şi pentru o parte din dealerii de droguri, care-I aprovizionau pe tineri cu cannabis. În cazul unor traficanţi, procurorii au observant că sunt implicaţi şi în trafic de persoane şi infracţiuni cu violenţă.

Pipele şi plicul „Pentru domnul Cheloo”

Potrivit dosarului de anchetă, „Cheloo” era precaut la telefon. Alte probe care au fost decisive în stabiliarea vinovăţiei sale au ieşit la iveală după percheziţiile la  locuinţa sa, au fost identificate şi ridicate mai multe probe, analizele de laborator arătând că în unele din aceastea este vorba de cannabis.

  • o cutie metalică, de formă cilindrică de culoare albă, cu inscripţia „Tivoli”, în care se află, o pungă din plastic, de conţine materie vegetală, de culoare verde-oliv – proba nr. 1a (2,75 grame cannabis), precum şi un grinder din lemn cu inscripţia „Amsterdam”, cu urme de materie vegetală – proba nr. 1b (s-a pus în evidenţă D9-Tetrahydrocannabinol);
  • un recipient din plastic, de formă cilindrică, inscripţionată „Optisana Calcium + Vitamin D3”, care conţine materie vegetală de culoare verde-oliv– proba nr. 2 (1, 57 grame cannabis);
  •  o tabacheră din plastic, de culoare neagră, cu inscripţia „Al Capone Sweets Filter”, cu urme de materie vegetală şi în care se mai află o ţigaretă confecţionată artizanal – proba nr. 3 (o ţigaretă care conţine Cannabis în amestec cu Tutun);
  • o pipă metalică cu urme de arsură şi materie vegetală – proba nr. 5 (s-au pus în evidenţă D9-Tetrahydrocannabinol);
  • un recipient din plastic, de culoare albă, inscripţionat „Walmark Zinc formula forte”, care conţine materie vegetală de culoare verde-oliv – proba nr. 7 (0, 81 grame Cannabis în amestec cu Tutun);
  • un grinder din plastic de culoare roz, cu urme de materie vegetală – proba nr. 8 (în care s-a pus în evidenţă D9-Tetrahydrocannabinol);
  • un plic din hârtie, cu inscripţia olografă „Pentru domnul Cheloo”,care conţine materie vegetală – proba nr. 9 (0, 31 grame cannabis);
  • o tabacheră metalică inscripţionată „Wild La Paz Tobacos Primeros”, care conţine materie vegetală de culoare verde-oliv – proba nr. 10 (1,78 grame Cannabis în amestec cu Tutun);
  • un plic din hârtie care conţine materie vegetală, care a fost prelevată dintr-o cană metalică – proba nr. 11 (0, 05 grame Cannabis);
  • un plic din hârtie,cu materie vegetală prelevată dintr-un castron din plastic de culoare roşu – proba nr. 12 (0, 51 grame Cannabis în amestec cu Tutun);
  • o coală tip A4, cu inscripţii tehno-redactate şi olografe, în care se află materie vegetală uscată – proba nr. 13 (1, 84 grame Cannabis în amestec cu Tutun).




 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: