Cum îl concurează dl. Liviu Dragnea pe Conu Leonida

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce sâmbătă s-au dat în stambă şi au spus prostii după prostii mai-marii, vârfurile, titanii gândirii liberale, duminică a fost rândul şefilor PSD să încerce să livreze electoratului gogoşi. Şi nu aşa, modest, cu raţia, ci en gros. Promiţându-le, în cel mai delirant şi inconştient chip cu putinţă, marea cu sarea.

La o primă lectură, promisiunilor pesediştilor făcute de gura condamnatului penal pe nume Liviu Dragnea, rivalizează cu profunzimea reflecţiilor economistului de mare clasă care a fost caragialeanul Conu Leonida.

Mai concret. Chiar de anul viitor, îndată ce vor prelua puterea, asta în cazul în care vor mai prosti o dată electoratul naiv din România, viitorii miniştri PSD vor elimina sau vor reduce în mod substanţial o bună parte din taxe şi impozite. Fără să le pese neam că bugetul pe anul 2016 va fi construit, respectând normele unui echilibru dintre cheltuieli şi venituri, de actualii guvernanţi. Şi că orice modificare poate avea consecinţe majore mai ales în cazul unei economii aflată într-un echilibru instabil cum e economia românească.

Din 2018, pesediştii ne asigură că ne va fi încă şi mai bine. Nu vom mai plăti nimic sau mai nimic căci peste România se va răsturna tot, tot ce vrei şi tot ce nu vrei, din Cornul Abundenţei. Cred că chiar de a doua zi după ce se va vedea la Palatul Victoriei în chip de prim-ministru, dl. Liviu Dragnea se va gândi la o nouă lege de murături, aşa, după grandiosul model economic lăsat lui moştenire de Conul Leonida al cărui alter-ego dl. Dragnea dă semne că ţine neapărat să fie.

Deocamdată, PSD ne-a oferit doar o parte a filmului său în care ne ia pe toţi drept proşti. Vor mai urma şi alte pagini de succes. Cum ar fi promisiunile ce ţin de sănătate şi de educaţie. Sunt gata să pariez că doamna Ecaterina Andronescu va propune să se dea câte un titlu de doctor în ştiinţe fiecărui român. Asta pentru a se pune capăt plagiatelor, să se bucure fără grijă de titlul de dottore şi CNATDCU să se dezvolve de la sine. Nu să fie anihilat printr-o ordonanţă odioasă pe care o va trece chiar azi prin Senat respectiva doamnă.

Gluma e glumă, râsu-i râs, însă când citeşti ceva mai atent lista promisiunilor pesediste, episodul de duminică, şi vezi că Leonida ot Teleorman crede poporul român mai prost chiar decât Efimiţa, consoarta dumnealui, care până şi ea, trecând peste elanul ei admirativ pentru al său consort, se întreba cum se vor descurca românii dacă nimeni nu va mai plăti nici un bir, te trece cu fiori. Şi îţi vine să pui în practică îndemnul eminescian care ne îndemna să dăm foc deopotrivă puşcăriei şi casei de nebuni.

Locuri în care ar trebui să se afle închişi şi izolaţi majoritatea actualilor noştri politicieni.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite