Cum au furat trei minori de 11, 13 şi 15 ani zeci de telefoane mobile printr-o strategie dezvolatată chiar de ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trei minori au dezvoltat o strategie inedită prin care au furat zeci de telefoane mobile
Trei minori au dezvoltat o strategie inedită prin care au furat zeci de telefoane mobile

Trei minori, suspectaţi de mai multe furturi de la clienţii unor restaurante din sectorul 3, au fost prinşi în flagrant de poliţiştii bucureşteni, potrivit cărora cei în cauză sustrăgeau portofele şi telefoane mobile după ce distrăgeau atenţia cu hârtii prin care apelau la mila celor de la mese.

Oficiali din Poliţia Capitalei au declarat că minorii - care au vârstele de 11, 13 şi, respectiv, 15 de ani - operau în special în restaurante de tip fast-food, unde apelau la mila celor aflaţi în local, întinzând peste mesele pe care se aflau telefoane mobile sau portofele o mână în care ţineau o hârtie. Odată captată atenţia potenţialelor victime, suspecţii sustrăgeau, cu cealaltă mână, aceste bunuri.

Pentru depistarea minorilor, poliţiştii au supravegheat restaurantele şi i-au prins pe aceştia în flagrant delict.

Astfel, joi, minorii au fost văzuţi în timp ce încercau să sustragă un telefon mobil dintr-un restaurant, însă, fiind observaţi de una dintre cliente, au abandonat telefonul şi au ieşit din local. Folosind acelaşi mod de operare, cei trei au intrat într-un alt restaurant, de unde au reuşit să fure un portofel cu bani aparţinând unei cliente a localului, părăsind apoi localul.

Poliţiştii bucureşteni continuă cercetările în cauză, în vederea stabilirii întregii activităţi a celor trei suspecţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, precizează Poliţia Capitalei.

Cei trei minori au fost încredinţaţi familiilor, însă poliţiştii bucureşteni continuă cercetările, pentru a stabili întreaga activitate a celor trei suspecţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite