Cum a fost PSD obligat să spună pe ce a cheltuit banii de la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Iaşi a motivat sentinţa prin care judecătorii au obligat PSD să publice sumele de bani primite de la bugetul de stat în anii 2016-2019 şi rapoarte clare şi detaliate despre modul în care au fost cheltuiţi aceşti bani.

Orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice informaţiile de interes public, iar autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informaţiile de interes public solicitate în scris sau verbal.  Astfel motivează Tribunalul Iaşi sentinţă prin care judecătorii au obligat PSD să publice sumele de bani pe care le-a primit de la bugetul de stat în anii 2016-2018 şi rapoartele detaliate cu privire la modul în care au fost cheltuiţi aceşti bani: cu ce persoane fizice şi cu ce firme s-au încheiat contracte din aceşti bani, scrie ziare.com.

  

Decizia a fost dată de Tribunalul Iaşi, într-un proces deschis de unul dintre fondatorii asociaţiei civice Reset Iaşi, Daniela Mitrofan. Decizia poate fi contestată cu recurs.  Concret, Daniela Mitrofan a solicitat aceste infomatii de la PSD, în bază Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Cum formaţiunea politică nu i-a comunicat aceste date, ea s-a adresat instanţei. 

  

 "Scopul a fost acela de a vedea cum a utilizat banii primiţi de la stat cel mai mare partid din România şi ce persoane sau firme au încheiat contracte cu PSD," explica Mitrofan în august 2019. 

  

După ce au analizat întregul dosar, Tribinalul Iaşi i-a dat dreptate şi arată că infomatiile cerute sunt publice. În plus, PSD nu a răspuns solicitării făcute de Mitrofan, deşi în instanţă a explicat în întâmpinare că ar fi făcut acest lucru.  "Deşi prin întâmpinare se afirmă că s-ar fi răspuns reclamantei, la dosar nu este depusă o asemenea dovadă şi oricum pretinsul răspuns reprezintă un refuz de comunicare a informaţiilor solicitate sub pretextul că acestea se găsesc pe anumite site-uri indicate," motivează Tribunalul Iaşi. 

  

 "Sunt informaţii publice" 

  

 Instanţă a reţinut că, potrivit art. 3 din Legea nr. 544/2001, asigurarea de către autorităţile şi instituţiile publice a accesului la informaţiile de interes public se face din oficiu sau la cerere, iar în conformitate cu art. 5 alin. (1) din lege, fiecare autoritate sau instituţie publică are obligaţia să comunice din oficiu anumite informaţii de interes public.  Accesul la aceste informaţii realizându-se, astfel cum prevede alin. (4) al aceluiaşi articol, prin: 

  

 a) Afişare la sediul autorităţii sau al instituţiei publice ori prin publicare în Monitorul Oficial al României sau în mijloacele de informare în masă, în publicaţii proprii, precum şi în pagină de internet proprie; 

  

 b) Consultarea lor la sediul autorităţii sau al instituţiei publice, în spaţii special destinate acestui scop. 

  

 "Îndeplinirea obligaţiei de a asigură publicitatea informaţiilor din oficiu nu exclude posibilitatea că aceste informaţii să fie comunicate şi în condiţiile art. 6, care statuează că orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice informaţiile de interes public, iar autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informaţiile de interes public solicitate în scris sau verbal," mai arată magistraţii. 

  

Potrivit instanţei, asigurarea accesului la aceste informaţii publice în modalitatea arătată nu reprezintă decât componenţa de publicitate care nu o exclude pe aceea de comunicare a copiilor după actele ce constituie informaţii publice la cerere şi contra cost. 

  

 "În consecinţă, refuzul pârâtei de a furniza informaţiile solicitate de reclamant a în condiţiile art. 6 din Legea nr. 544/2001 este nejustificat, astfel încât instanţă va admite plângerea şi va obligă pârâta să comunice reclamant ei informaţiile solicitate, în termen de 20 zile de la rămânerea definitivă a prezenţei hotărâri," conchide Tribunalul Iaşi 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite