Cum finanţează Moscova organizaţia revizionistă maghiară 64 de Comitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O organizaţie care militează pentru refacerea Ungariei Mari şi coalizează în jurul ei sute de tineri secui din Transilvania este susţinută financiar atât din România, cât şi pe filieră rusească, arată RISE Project într-un documentar.

În ultimii ani, membri ai Mişcării Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate (HVIM) au deturnat mitinguri, s-au încăierat cu jandarmii, au vrut să detoneze o bombă artizanală în mijlocul unei parade militare şi să arunce în aer o conductă de gaze care leagă Ardealul de restul ţării. Doi dintre liderii locali ai HVIM sunt judecaţi în prezent pentru presupuse acte de terorism, în timp ce liderii din Ungaria sunt declaraţi indezirabili pe teritoriul României. RISE Project a investigat o parte din activităţile aceste organizaţii fantome şi a aflat că în spatele ei stă un lanţ de interese care trece prin Budapesta şi se opreşte la Moscova.

Organizaţia nu a fost înfiinţată oficial în România, dar fondatorii săi, Zagyva Gyorgy Gyula şi Toroczkai Laszlo, o dirijează din exterior. Ambii sunt declaraţi indezirabili în România, Serbia şi Slovacia, iar doi dintre oamenii lor sunt judecaţi pentru terorism după ce au plănuit atentate cu bombă în Transilvania.

SRI a semnalat constant că HVIM, care a fost înfiinţată în 2001 la Budapesta, funcţionează după principii paramilitare şi că membrii ei se antrenează în tabere clandestine. Reporteri ai RISE Project au mers într-o astfel de tabără şi au stat de vorbă cu liderii grupării, apoi au studiat sursele de finanţare ale organizaţiei şi implicarea lor în alte mişcări separatiste din regiune.

De unde vin banii

HVIM este finanţată atât din România, cât şi din Ungaria şi pe filieră rusească.

Micii afacerişti din România

Activiştii şi simpatizanţii HVIM din România sunt fie mici afacerişti, fie politicieni mărunţi la nivel local, dezvăluie RISE Project.

Cel mai activ nucleu HVIM se află în Târgu Secuiesc. De-acolo, Beke Istvan Attila şi fraţii Szocs Zoltan şi Szocs Csongor, toţi trei cetăţeni români de etnie maghiară, coordonează activitatea organizaţiei fantomă. Al doilea om din ierarhie, Lokodi Ferenc Attila, a fost mulţi ani consilier local în Oradea şi a deţinut, în paralel, o platformă naţionalistă online, înregistrată oficial în Canada. Liderul din Odorheiu Secuiesc este şi el funcţionar public la o agenţie a Ministerului Agriculturii. Alţi membri ai organizaţiei au încercat la alegerile din ultimii ani să obţină diferite poziţii în administraţia locală din Târgu Mureş, Miercurea Ciuc şi în alte oraşe.

În general, micii afacerişti din România care susţin HVIM au magazine, crescătorii de ciuperci, firme de reparaţii sau de transport.

Fonduri publice din Ungaria

Organizaţia fantomă se finanţează, în principal, din contribuţiile membrilor, dar o sursă externă constantă de fonduri este, indirect, chiar statul maghiar.

În Ungaria, partidele parlamentare au câte o fundaţie proprie care primeşte anual bani publici în funcţie de numărul de aleşi. Aceste fundaţii finanţează, la rândul lor, diferite proiecte.

Printre beneficiarii fondurilor fundaţiei Jobbik, partid ultanaţionalist maghiar, s-a numărat şi HVIM România, care a primit bani ca să organizeze tabere tematice în Ardeal, adică reuniunile clandestine despre care SRI susţine că sunt de fapt baze de antrenament paramilitare.

Filiera rusească

Zagyva Gyorgy Gyula, liderul suprem al organizaţiei, a fost observator la alegerile prezidenţiale din Abhazia din 2011. Contactat de RISE Project, el a spus că a fost trimis pe postul de observator de un ONG internaţional specializat în monitorizarea alegerilor: European Center for Geopolitical Analysis. L-a angajat atunci Mateusz Piskorski, un politician polonez apropiat de cercurile de putere din Moscova acuzat în acest an la Varşovia de spionaj în favoarea Rusiei.

SRI l-a interceptat anul trecut pe Szocs Zoltan, şeful local al HVIM, arestat oficial pentru activităţi de teorism, discutând despre surse externe de finanţare.

Szocs Zoltan: Dar cât e de sigur că ne-ar susţine?

Sebestyen Teleki Istvan: Ruşii? Foarte sigur. Doar că aşteptă să existe o organizaţie puternică care să şi arate ceva.

Interlocutorul lui Szocs era Sebestyen Teleki Istvan, un maghiar discret stabilit la Zurich, în Elveţia. El este cel care a scris „Manualul Luptătorului pentru Libertate“, un document care-i învaţă pe membrii HVIM ce strategii trebuie să aplice, inclusiv tactici de sabotaj.

Prietenii lui Aleksei cu trecere la Kremlin

În 2005, într-un apartament din Moscova, un cuplu de ruşi a înfiinţat CIS-EMO, o abreviere a Commonwealth of the Independent States – Election Monitoring Organization (în traducere Comunitatea Statelor Independente - Organizaţie de Monitorizare a Alegerilor). Era încă de atunci un ONG transfrontalier care-şi propunea să fie o alternativă a OSCE pentru monitorizarea alegerilor.

Cei doi fondatori ruşi erau Aleksei Kocetkov şi Marina Kocetkova. Absolvent al Institutului de Energie de la Moscova, Aleksei a lucrat între 1994 şi 2005 ca responsabil cu imaginea şi relaţiile publice pentru mai multe primării şi instituţii din Rusia. El a fost şi jurnalist în republicile separatiste Abhazia şi Osetia, unde a pus bazele unor agenţii de presă. Marina Kocetkova, soţia lui Aleksei, s-a transformat din femeie de afaceri în analist politic.

Cei doi Kocetkov au cooptat şi o instituţie de cultură la înfiinţarea CIS-EMO, respectiv Centrul Lingvistic NEO, redenumit ulterior European Center for Geopolitical Analysis (Centrul European de Analiză Geopolitică). Asociaţii instituţiei erau aceiaşi Aleksei Kocetkov şi Mateusz Piskorski.

Piskorski şi soţii Kocetkov fac parte dintr-un grup de analişti politici citaţi frecvent de către instituţiile media apropiate de Kremlin. Ei sunt citaţi ca experţi politici în materiale de presă despre regiunile separatiste autoproclamate Abhazia, Ossetia de Sud, Transnistria, Doneţk şi altele. În 2005, după alegerile din Republica Moldova, Kocetkov a fost arestat de Serviciul de Informaţii şi Securitate pentru presupuse implicaţii în procesul de votare.

Din grupul lor face parte şi fostul parlamentar belgian Luc Michel, politician anti-UE, susţinător al mişcărilor politice extremiste din Franţa şi din fostele colonii franceze din nordul Africii. Acesta deţine un lanţ de edituri şi instituţii media care declară deschis că îşi propun să promoveze politicile expansioniste ruseşti. Un astfel de exemplu este asociaţia Centre Multimedia l’ASBL, înregistrată în Bruxelles. În acte, asociaţia are ca scop promovarea „dezvoltării europene pe o bază eurasiatică“.

Cei patru analişti politici au fost acuzaţi de mai multe ori în presa occidentală că susţin regimul lui Vladimir Putin şi politica sa externă.

Belgianul, polonezul şi cei doi ruşi coordonează misiuni de observatori de vot cu zeci de membri pentru fiecare scrutin electoral din regiunile separatiste proruseşti la care participă. Toţi patru declară că organismele pe care le controlează sînt alternative legitime la forurile internaţionale OSCE şi ONU.

Anton Şehovţov, expert ucrainean în ştiinţe politice, care studiază mişcările extremiste din Europa şi reţelele de observatori de vot, afirmă că organizaţii precum cea a lui Kocetkov sunt utile politicienilor de la Moscova.

„Organizaţiile internaţionale de observatori de vot au rolul de a valida în faţa ruşilor de rând acţiunile Rusiei din republicile separatiste, prin renumele unor democraţii europene istorice ca Franţa sau Anglia, de unde provin partidele de extremă dreapta care trimit observatorii de vot. Adică presa rusă îl prezintă pe politicianul observator de vot ca europarlamentar al unui stat democratic din vest şi nu ca membru al Frontului Naţional, partid pro-rusesc, finanţat cu bani ruseşti, posibil părtinitor“, spune el.

De exemplu, alegerile prezidenţiale din Transnistria din 2011 au fost monitorizate de observatorii de vot aduşi de organizaţiile celor patru analişti politici. EODE, condusă de Luc Michel, ECGA, controlată de Mateusz Piskorski, şi CIS-EMO a celor doi Kocetkov au adus observatori de vot pentru alegerile locale. Sursa observatorilor angajaţi: partidele extremiste din toată Europa, inclusiv mişcările affiliate acestora, precum HVIM.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite