Cum a câştigat România Curată procesul în care i se cere să şteargă articole despre fostul şef SRI

Sebastian Ghiţă, Sebastian Vlădescu, George Maior, Victor Ponta

Mircea Cotoroş, fost angajat de-ai lui Sebastian Ghiţă, a pierdut în apel procesul prin care obţinuse ştergerea unor articole despre personajele din fotografia de mai sus şi multe altele – cu legăturile lor transpartinice şi de afaceri de natură să ducă la ruinarea sistemului de sănătate. (articol de Lucian Davidescu)

În urmă cu doi ani scriam aici articolul Cum a pierdut România Curată procesul în care i se cere să şteargă articole despre fostul şef SRI. Mulţumită faptului că decizia de fond a Tribunalului Municipiului Bucureşti a fost răsturnată în apel de Curtea de Apel Bucureşti, suntem în măsură să reluăm acelaşi titlu cu doar un cuvânt schimbat: Am câştigat!

Nu avem vreun mare merit…

Decizia instanţei de fond a fost strâmbă – nu există alt cuvânt! – bazată pe ignorarea Codului Civil şi a jurisprudenţei europene, pe o declaraţie şi o mărturie nesinceră a unui om înfricoşat, care şi dacă ar fi fost adevărată n-ar fi trebuit să conteze şi pe o însăilare de argumente contradictorii care în mod normal trebuia aruncată direct la coş, fără a ne mai pune pe drumuri.

Decizia instanţei de apel ar fi fost probabil aceeaşi chiar şi dacă nu ne prezentam, chiar şi dacă nu scriam sutele de pagini de apărări şi de memorii, chiar dacă nu chemam martori care să ne susţină şi chiar dacă partea adversă nu aducea probe şi martori care să-i contrazică propriile teze. Curtea de Apel a înţeles dosarul, de altfel foarte simplu înainte de-a fi fost complicat inutil, şi l-a judecat corect.

Nu este admisibilă într-o societate democratică situaţia în care cineva cere ştergerea unor articole de pe internet ca şi cum n-ar fi existat. Cu atât mai puţin este admisibilă cu cât persoana respectivă – Mircea Cotoroş – nu este subiectul articolelor ci doar un fost angajat de-al lui Sebastian Ghiţă, care apare tangenţial printre zeci de alte nume. Cu atât mai puţin cu cât persoana nu este acuzată de vreo „faptă penală”, aşa cum a încercat să susţină, şi cu atât mai puţin cu cât nu a cerut şi nu a acceptat vreun un alt remediu pentru presupusul prejudiciu decât acela ca articolele despre George Maior, Victor Ponta, Sebastian Ghiţă şi Sebastian Vlădescu să dispară definitiv de pe faţa Pământului. Din mai puţin în mai puţin, până în cele din urmă nu mai rămâne nimic.

Societatea Academică din România a fost atrasă absolut gratuit şi conjunctural în acest proces, doar pentru „păcatul” că la un moment dat m-a angajat pe mine, autorul acestor rânduri, pe postul de editor coordonator. Dacă am scris un articol cândva, chiar şi din surse publice, aş fi eu răspunzător pentru toţi cei care au relatat ulterior subiectul. Şi dacă tot sunt aici, de ce n-am folosit ocazia ca să şterg ce au scris alţi colegi înaintea mea.

În primul rând, nu aşa funcţionează presa şi nici istoria. Chiar şi atunci când greşim (nu este cazul acum!), remediul este publicarea unui drept la replică, a unei precizări, a unei dezminţiri sau chiar a unor scuze publice şi despăgubiri pe măsura prejudiciului produs. Însă articolele publicate trebuie să rămână pe loc, fie şi numai ca dovadă a faptului că am greşit.

În al doilea rând, dacă prin absurd aş fi vrut să şterg ceva, nu am voie să o fac. Articolele publicate sunt patrimoniul organizaţiei, nu al vreunui editor vremelnic. Este ca şi cum un muncitor la uzină ar începe să distrugă ce-a produs el sau colegii lui. Sau ca şi cum unui judecător i s-ar cere să dea foc sentinţei bune sau rele pe care a dat-o în loc să fie urmată calea legală pentru a o îndrepta.

Însă cel mai important este că nu am făcut nimic greşit în a publica investigaţii de interes public major, de exemplu despre modul în care România pierde banii europeni pentru spitale sau nu e în stare să salveze vieţi din cauza unor reţele subterane de interese politico-economice.

Justiţia a decis, toate articolele rămân!