Cum au ajuns cei doi poliţişti din judeţul Vâlcea la un pas de a fi executaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circumstanţele în care cei doi poliţişti din judeţul Vâlcea au fost la un pas de a fi executaţi de membrii unui clan de romi din satul Călina prinşi la furat de porci din gospodăriile sătenilor continuă să ridice semne de întrebare, iar sindicatele poliţiştilor avansează o serie de elemente care au alimentat evenimentele.

„Este vorba de o grupare de romi condusă de doi indivizi extrem de periculoşi. Sunt recidivişti şi, în general, se ocupă cu furtul de porci. Vin cu maşina şi îi ridică, pur şi simplu, din curţile oamenilor. Au instaurat panica în zeci de sate. Au între 50 şi 70 de furturi la activ. Fiindcă sunt foarte violenţi, o parte din victimele lor îi văd pe geam când le intră în curte şi nici măcar nu au curajul să iasă din casă ca să le spună ceva. Şi chiar dacă depun plângere unele victime şi le retrag ulterior fiindcă hoţii trec la intimidări sau chiar la ameninţări directe. Şi nu se ocupă, exclusiv, cu furtul de animale. Mai trimit şi tinere să se prostitueze în Spania”, explică preşedintele Sindicatului Poliţiştilor Europeni EUROPOL, Cosmin Andreica.

Preşedintele EUROPOL consideră că astfel de evenimente se întâmplă pe fondul lipsei de resursă umană. „Totul s-a întâmplat în timp ce poliţiştii se aflau în misiune pentru asigurarea ordinii  publice în nu mai puţin de 15 sate din judeţul Vâlcea. Dar mai grav este că infractorii din Vâlcea au prins cu timpul un foarte mare tupeu după ce au văzut cum sunt soluţionate unele dosare de ultraj. Astfel după ce poliţiştii au fost loviţi sau înjuraţi procurorii închid o parte din dosare fiind mult prea înţelegători cu autorii considerându-i ca făcând parte dintr-o clasă defavorizată. Pur şi simplu îi cred când vin cu motivaţii de genul <<nu am vrut să-l lovesc cu cotul în faţă pe poliţist. Doar am mişcat involuntar mâna>>. În urma unor astfel de cazuri colegii mei au contestat decizia de clasare, iar în foarte multe cazuri acestea au fost acceptate de judecători”, spune  Cosmin Andreica. 

În rural ar trebui să fie un număr dublu de agenţi

La rândul lui, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă, spune că astfel de cazuri nu ar mai avea loc dacă s-ar revizui politica de personal şi dacă legislaţia care încriminează ultrajul ar fi mai aspră. „În prezent, în poliţie sunt libere 25.000 de posturi. Dar, foarte grav, în mediul rural sunt libere 10.000 de posturi, adică 50 la sută din funcţii. Şi, după ce că sunt puţini, poliţiştii din rural circulă şi cu nişte maşini de intervenţie care trebuiau casate în 2016. Adevărate sicrie pe roţi. În plus dosarele de ultraj sunt privite cu lejeritate de procurori şi judecători. Primesc clasări de la primii sau cel mult amenzi de la ceilalţi. Asta pentru că, zic eu, pedepsele prevăzute de lege sunt prea mici. Şi în acest fel legea îşi pierde efectul de descurajare pe care trebuie să-l aibă asupra potenţialilor infractori. În plus dotarea trebuie revizuită pentru că nu mai poţi merge după infractori, în anul 2020, cu un amărât de pistol Carpaţi şi fără vestă antiglonţ ”, a subliat Dumitru Coarnă. 

Imagini cu persoanele audiate în cazul de la Vâlcea

Clipe de groază

Reamintim că, doi agenţi de poliţie din Prundeni, Vâlcea, au ajuns la spital mai mult morţi decât vii, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce au fost atacaţi de membrii unui clan de interlopi pe care îi urmăreau pentru că nu au oprit la semnalele lor. Drept pedeapsă pentu „îndrăzneala lor” poliţiştii au fost la un pas să fie executaţi chiar cu pistoalele din dotare. Norocul lor a fost că încărcătoarele erau goale.

Marţi seara, cei doi agenţi ai Secţiei 4 de Poliţie Rurală Prundeni patrulau pe drumul care leagă Râmnicu Vâlcea de Drăgăşani, când în dreptul localităţii Prundeni i-au făcut semn să oprească şoferului unei dubiţe suspecte aflate în trafic. Acesta a ignorat semnalele, continuându-şi drumul. 

În maşină se aflau membrii unui clan celebru în zonă pentru furturile de animale. Este vorba de Marin şi Constantin Bursă, de 28 şi, respectiv, 31 de ani, din Călina – Prundeni. În timp ce încercau să scape de poliţişti unul dintre cei doi interlopi a sunat acasă pentru a alarma restul clanului să se pregătească de confruntarea cu oamenii legii. Între timp, poliţiştii au scos pistoalele din dotare şi au tras mai multe focuri de avertisment în aer.

image

Fără rezultat. Duba a oprit abia în satul Călina, în faţa casei unuia dintre cei implicaţi. Unde se adunaseră zeci de cetăţeni romi alertaţi de fugari. Poliţiştii au fost scoşi din maşină cu forţa, trântiţi la pământ şi bătuţi crunt. Nu mai puţin de 80 de lovituri au numărat medicii pe corpul unuia dintre agenţi. În timpul bătăii, romii le-au luat poliţiştilor armele şi încărcătoarele, după care pe unul dintre ei l-a pus în genunchi cu intenţia de a-l executa. Numai faptul că încărcătorul era gol l-a salvat pe agent de la moarte.

Arestările şi diagnosticele medicilor

Martorii au sunat la 112 iar la faţa locului au ajuns întăriri. Până la sosirea poliţiştilor, cei doi hoţi pe care îi urmăreau poliţiştii s-au făcut nevăzuţi. Le-au transmis însă oamenilor legii că i-au „pedepsit” de agenţi pentru că i-au prins cu nevestele lor. Ieri, însă hoţii au fost prinşi în Slatina, judeţul Olt. Cei doi indivizi vor fi acuzaţi de săvârşirea mai multor infracţiuni,  cea mai gravă dintre ele fiind tentativă de omor. 

În acelaşi timp, poliţiştii au ajuns la Spitalul din Drăgăşani cu răni foarte grave. Printre altele, medicii au costatat traumatisme craniene şi fracturii de piramidă nazală şi arcadă. De altfel, în cursul zilei de ieri, unul dintre ei a fost trasportat la Bucureşti pentru a fi operat. 

Moment pentru o rebranduire a Poliţie Române

În acest context sindicaliştii EUROPOL consideră că este total nepotrivit ca în acest moment ministrul de Interne, Marcel Vela, să schimbe numele Poliţiei Române. „Poate îşi dă două palme în oglindă ministrul Vela şi începe să discute despre adevăratele probleme ale sistemului, nu despre <<rebranduirea>> Poliţiei Române. Nu de alta, dar până să dăm frumos pe sticlă, am vrea sa rămânem în viaţa după fiecare schimb de muncă. Ministrul Vela ne spunea că îşi doreşte ca poliţiştii să fie amabili cu cetăţenii. Oare se referea înainte sau după ce sunt loviţi, scuipaţi şi înjuraţi?! ”, atrag atenţia sindicaliştii. 

„Vreau rebranduirea Poliţiei Naţionale, care acum se numeşte Poliţia Română. Doresc s-o numim Poliţie Naţională, pentru a nu mai intra, pe acelaşi palier, în competiţie sau conflict cu Poliţia Locală. Tot respectul faţă de Poliţia Locală, am fost primar 12 ani, am construit poliţie locală în sensul că i-am găsit gardieni publici, după aceea poliţie comunitară şi poliţie locală - băieţi destoinici”, a anunţat ieri, ministrul de Interne, Marcel Vela. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite