Culisele concedierii generalului Coldea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-adjunctul directorului SRI, generalul Florian Coldea, este de marţi rezervist. Deşi ancheta internă demarată de SRI nu a relevat că generalul ar fi încălcat legea şi normele interne, aşa cum susţine Sebastian Ghiţă, dat în urmărire internaţională, acesta a fost trecut în rezervă. Coldea nu va pleca însă cu mâna goală. El va încasa toate drepturile băneşti aferente unei treceri în rezervă la termen.

Preşedintele Klaus Iohanis şi directorul SRI, Eduard Hellvig, s-au folosit de „dezvălurile“ lui Sebastian Ghiţă pentru a-l trece pe linie moartă pe prim-adjunctul SRI, generalul Florian Coldea.

Ancheta internă demarată de SRI, în urma ultimului episod video al lui Sebastian Ghiţă, a stabilit că generalul nu a încălcat legea sau normele în vigoare, dar cu toate acestea soarta acestuia a fost pecetluită.

Oficial, SRI a anunţat că generalul „a cerut eliberarea din funcţie şi punerea la dispoziţie“, însă surse din instituţie susţin că acesta ar fi cerut trecerea în rezervă, dar dacă i-ar fi fost acceptată, Coldea ar fi pierdut mai multe drepturi băneşti cuvenite militarilor.

Motivele pentru care Coldea a făcut acest gest „ţin de demnitatea şi onoarea militară şi de riscul afectării grave a instituţiei“, potrivit unui comunicat al SRI.

„În concluzia raportului, prezentat într-o şedinţă a Biroului Executiv al SRI, comisia specială a precizat că din activitatea domnului Coldea, supusă verificării, nu au rezultat elemente care să se constituie în încălcări ale legii sau normelor interne în vigoare. După prezentarea raportului, Biroul Executiv a decis repunerea în funcţie a domnului general-locotenent Florian Coldea.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, prim-adjunctul directorului a solicitat directorului SRI, domnul Eduard Hellvig, eliberarea din funcţie şi punerea la dispoziţia şi nevoile instituţiei. (...) În acest sens, directorul SRI a solicitat preşedintelui României trecerea în rezervă a domnului general-locotenent Florian Coldea“, se arată în document.

Iohanis a semnat trecerea în rezervă

La scurt timp, preşedintele Klaus Iohannis a semnat cele două decrete care îl privesc generalul Coldea. Este vorba despre eliberarea din funcţie şi trecerea în rezervă.

Într-o conferinţă de presă, Iohannis a vorbit despre nevoia de modernizare a legilor din domeniul securităţii naţionale, precizând că măsura maturităţii noii majorităţi parlamentare va fi felul în care abordează aceste acte normative, precum şi amnistia şi graţierea.

„Noul Parlament are multă treabă în domeniul securităţii naţionale. Împreună cu consilierii mei am numărat încă o dată şi am constatat că e nevoie de modernizarea sau îmbunătăţiurea a cel puţin 12 legi din domeniul securităţii naţionale, dintre care jumătate se referă la munca şi domeniul de activitate al serviciilor secrete. Un volum impresionant de muncă pentru Parlament cu singurul scop de a îmbunătăţi sistemul de securitate naţională şi de a face activitatea serviciilor secrete mai bine coorodonată“, a spus preşedintele Klaus Iohannis.

Trecut în rezervă anticipat

Potrivit legii, trecerea în rezervă anticipată se poate face la cererea militarilor sau la solicitarea instituţiei de care aparţin. Dacă se face la cererea instituţiei, cei trecuţi în rezervă beneficiază de drepturile băneşti întregi, inclusiv solde compensatorii, dar dacă se face la cererea lor, militarii au pensii considerabil mai mici.

Surse din cadrul SRI au explicat că, de fapt, generalul Florian Coldea ar fi cerut să fie trecut în rezervă, deoarece îndeplinea condiţiile de pensionare. Însă dacă i-ar fi fost acceptată solicitarea, aceasta ar fi fost considerată „pensionare anticipată“, iar generalul ar fi pierdut mai multe drepturi băneşti (solde compensatorii) de care ar trebuie să beneficieze cadrele militare atunci când se pensionează. Drept urmare, s-a decis ca trecerea în rezervă a adjunctului şefului SRI să se facă la solicitarea directorului instituţiei, cu aprobarea preşedintelui României.

Dezvăluirile lui Ghiţă

Ancheta SRI a fost demarată după ce Sebastian Ghiţă, dat în urmărire internaţională de la începutul anului, a dat publicităţii mai multe înregistrări cu el însuşi, în care susţine că a avut o legătura strânsă de prietenie cu generalul SRI Florian Coldea, cu care ar fi fost în vacanţe.

„Am să mă concentrez pe legătura cu Florian Coldea. La începutul lui 2010 în debutul lunii februarie am fost împreună cu familiile în Seychelles, doar noi. Era înainte de congresul PSD şi am hotărât să mergem într-o vacanţă, într-o insulă exotică. Am stat împreună şi se poate verifica uşor, la Hilton Seychelles SPA. Dintr-o întâmplare, am găsit acasă plicul cu facturile de la acel hotel. Am stat 10 zile şi îmi aduc aminte că îl rugam să-l ajute pe Ponta să câştige alegerile PSD, însă Coldea îmi spunea că Băsescu nu-l vrea pe Ponta. Diaconescu, Geoană, oricine, dar numai să nu ajungă Ponta la PSD a fost mesajul. Ştia preşedintele Băsescu ce ştia“, afirma Ghiţă.
Sebastian Ghiţă are pe numele său un mandat de arestare preventivă, după ce a dispărut, încălcând termenii controlului judiciar.

Ghiţă a fost trimis în judecată în două dosare penale şi este urmărit penal în alte două dosare de corupţie.

Citeşte şi: Prima reacţie a fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea după trecerea în rezervă: „Voi avea, în viitor, libertatea de a vorbi, de a mă exprima public”

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite