„Cu dragoste din Rusia“: cinci teme (narative) pentru acasă oferite de propaganda anti-NATO

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sputnik

De la prăbuşirea Uniunii Sovietice şi până în prezent, politica externă a Federaţiei Ruse a fost marcată de un parcurs evolutiv interesant, parcurs influenţat atât de schimbările care au avut loc pe plan intern, cât şi de metamorfozele produse pe plan internaţional. Pe plan intern, căderea monolitului sovietic a forţat noua conducere post-comunistă să renunţe la vechea identitate imperialistă din timpul Războiului Rece.

Analiză realizată de *Răzvan Ceuca

Pe baza acesteia, Uniunea Sovietică îşi justifica, pe de-o parte, opoziţia faţă de Occident (în special faţă de Statele Unite ale Americii şi NATO) iar, pe de altă parte, dorinţa de a exporta ideologia comunistă la nivel mondial. Ca atare, odată cu criza identitară apărută ca urmare a imploziei URSS, în lipsa unei naraţiuni interne menite să justifice acţiunile externe ale Rusiei, oficialii ruşi au apelat la ceea ce a definit (şi încă defineşte) cel mai bine identitatea acestui stat: ortodoxia.

Aşa au ajuns ca renumiţii siloviki („noii“ oficiali ruşi care au intrat în sfera politică din sfera serviciilor de informaţii sovietice) să se „creştineze peste noapte“ şi să contureze o naraţiune strategică – un set de poveşti conforme cu o ideologie, teorie sau credinţă ce indică traiectoria viitoarelor acţiuni (Mark Laity, „NATO and the Power of Narrative“ în Information of War: From China’s Three Warfares to NATO’s Narratives, Legatum Institute, Londra, septembrie 2015, p. 23) – conservatoare, menită să contracareze naraţiunea strategică occidentală bazată pe normele şi valorile democratice la care majoritatea aderă în ziua de astăzi (Lucian Dumitrescu, „The Role of Strategic Narratives in Information Warfare“ în Pol. Sc. and Int. Rel. Revue, XV, vol. 1, Bucureşti, 2018, pp. 37-38). Şi totuşi, acest aspect reprezintă doar o parte a contextului în care se regăsea Federaţia Rusă la începutul noului mileniu.

Odată cu venirea sa la putere, în anul 2000, Vladimir Putin îşi propune să exploateze din plin avantajele politice de care dispun democraţiile occidentale. Astfel, noul regim de la Kremlin lansează o ofensivă informaţională dirijată pe două direcţii principale.

Pe de-o parte, cu ajutorul unui grup de oligarhi sunt achiziţionate o serie de publicaţii occidentale care, în anii de după Marea Recesiune, aveau mari probleme financiare, precum şi reţele de socializare: în anul 2010, Serghei Pugaciov şi fiul său, Aleksandr Pugaciov, au pus mâna pe France Soir, Aleksandr Lebedev şi Evgheni Lebedev au achiziţionat The Independent şi London Evening Standard pentru „simbolica“ sumă de 1 liră sterlină, urmând ca, în aprilie 2014, Alişer Usmanov să intre în posesia omologului Facebook din Rusia, reţeaua VKontakte.

Pe de altă parte, regimul Putin îşi concentrează eforturile pe crearea sau reformarea unor platforme mediatice în vederea răspândirii unor „adevăruri alternative“, platforme care au jucat un rol important în modelarea percepţiei opiniei publice occidentale cu privire la evenimentele din Georgia (2008) şi Ucraina (2014): crearea postului de televiziune Russia Today în 2005 (astăzi RT) şi crearea prin decret prezidenţial a agenţiei de ştiri Россия сегодня / Rossiya Segodnya în 2013, prin fuziunea dintre fosta agenţie de ştiri RIA Novosti şi fostul post de radio Vocea Rusiei, urmând ca, sub umbrela acesteia, să ia naştere în 2014 şi platforma Sputnik (Marcel H. van Herpen, Putin’s Propaganda Machine: Soft Power and Russian Foreign Policy, Rowman & Littlefield Publishers, Maryland, 2015, pp. 92-122). Doi ani mai târziu, Sputnik îşi extinde aria de acoperire atât în România, cât şi în Republica Moldova prin platforma Sputnik.md, care face şi obiectul analizei noastre.

În paralel cu această ofensivă informaţională îndreptată împotriva Occidentului şi în contextul valurilor de extindere ale NATO şi Uniunii Europene către estul Europei, în laboratoarele de propagandă ale Kremlinului începe să prindă contur şi o naraţiune strategică anti-occidentală (pe lângă cea conservatoare), ale cărei teme narative – personalizate în funcţie de actorul „demonizat“ şi de populaţia căreia i se adresează – încearcă să modeleze percepţia opiniei publice pentru a submina încrederea acesteia cu privire la rolul crucial pe care-l joacă cele două organisme.

Aşadar, pentru a avea o imagine mai clară asupra modului în care regimul de la Kremlin îşi pune în aplicare strategia de interferenţă hibridă (Mikael Wigell, „Hybrid Interference as a Wedge Strategy: A Theory of External Interference in Liberal Democracy“ în International Affairs, februarie 2019, pp. 255-275) în raport cu România, am ales un eşantion de 26 de articole, publicate în cadrul Sputnik România-Moldova, în intervalul anilor 2016-2020, în cadrul cărora au fost identificate următoarele teme narative:

  • Subminarea rolului NATO în raport cu calitatea de membru a României

În cadrul articolelor care tratează această temă regăsim o serie de structuri discursive care încearcă să scoată în evidenţă următoarele aspecte: „rolul nesemnificativ sau dăunător“ al NATO şi SUA prin prezenţa lor în România, „înfrângerile“ suferite de Alianţă în conflictele din Orientul Mijlociu, „superioritatea nefondată“ a poporului american, „crearea“ de către SUA a unor „arme chimice“ sau „ascunderea“ unor dosare care vizează NATO“ şi NATO ca „minciună“ şi „pericol“ pentru întreaga lume.

În acest sens, în cadrul unuia dintre articole, se afirmă nu doar că „Pentagonul nu a reuşit să învingă în Vietnam, Irak, Afganistan sau împotriva Statului Islamic, dar poporul român este utilizat în calitate de cobai în încercarea zadarnică a Americii de a anihila „puternica armată“ a Federaţiei Ruse“. Mai mult, amplasarea scutului anti-rachetă la Deveselu este privită prin lentila faptului că poporul român ar fi căzut în capcana „propagandei de război americane“, fapt care ar transforma România într-o ţintă sigură a complexului militar rusesc.

O altă etichetă atribuită NATO de către Sputnik este cea de „relicvă a trecutului“, Alianţa fiind catalogată ca atare deoarece a ajuns o „afacere fără profit“, întrucât „NATO a intrat în România şi nu România în NATO“, pentru că administraţia de la Bucureşti nu ar fi sprijinit nici militar şi nici financiar organizaţia. Tot la capitolul „etichete“, „viziunea“ poporului american de tipul „noi avem dreptate şi restul lumii greşeşte“ denotă pentru Sputnik ideea că americanii vor rămâne cel mai urât popor din lume, crezându-se o „naţiune civică superioară“.

După cum ne-a obişnuit Sputnik de-a lungul timpului, subiectele demne de teoria conspiraţiei au onorat, de asemenea, cu prezenţa. Astfel, este lansată ideea conform căreia România „reprezintă o sucursală a CIA în Balcani şi că refuză să îşi întărească poziţia în vecinătatea Mării Negre“, din cauza faptului că societatea românească este „controlată strâns de Soros şi de ambasade“, fapt care ar determina Rusia şi Turcia să-şi intensifice relaţiile bilaterale pentru a-şi consolida poziţia geopolitică în zona Mării Negre.

Din această panoplie de narative conspiraţioniste nu a lipsit nici veşnicul „stat paralel“, despre care este relatat că duce la bun sfârşit „obiectivul“ SUA de „sacrificare a democraţiei şi prosperităţii din România“, prin „cele trei partide din opoziţie (PNL, USR şi România 100), precum şi manifestanţii #rezist, o minoritate radicalizată“. Corelând acest narativ cu mesajele legate de corupţie şi trafic de influenţă, este afirmat că România a fost silită să dea 3,9 miliarde de dolari pentru o serie de rachete americane, fiind „şantajată“ cu ameninţarea reprezentată de Federaţia Rusă în regiune.

Sursa: Sputnik.md

Sputnik

În aceeaşi manieră, regăsim ideea conform căreia „planul“ SUA ar consta, de fapt, în transformarea României într-o „Cubă a Europei“, întrucât „lipsa de viziune şi dorinţa de promovare a interesului naţional în Balcani, Europa şi Marea Neagră a României riscă să transforme ţara într-o „oaie neagră“ americană şi într-o Cubă izolată de restul lumii“. Mai mult, este afirmat că doar guvernările PSD au contribuit la consolidarea „Grupului de la Craiova“ (după modelul Grupului de la Vişegrad), pentru a intensifica cooperarea dintre statele spaţiului balcanic, în timp ce fosta guvernare tehnocrată a lui Dacian Cioloş este acuzată de către Sputnik ca fiind „promotoarea“ discursului NATO în calitate de umbrelă de securitate care „afectează“ interesele României, timp în care le-ar consolida pe cele ale SUA.

În aceeaşi retorică, statele est-europene sunt „avertizate“ că ar trebui să îşi facă griji în privinţa „dorinţei“ SUA de a reveni la vechile sfere de influenţă, fiind invocată Doctrina Monroe (care nu are nicio legătură cu vechile sfere de influenţă tipice Războiului Rece, cu atât mai mult cu cât a fost lansată în 1823, ci cu dorinţa Statelor Unite ale Americii de a nu se implica în afacerile interne ale Europei secolului al XIX-lea şi vice-versa). Astfel, România ajunge să fie acuzată de Sputnik că a încercat să-şi sporească importanţa în Europa de Est, printr-un discurs agresiv antirusesc, evocând ameninţarea rusească, într-un context în care Rusia şi China abia aşteaptă să-şi declare şi ele propriile sfere de influenţă, după exemplul politicii americane.

Sursa: Sputnik.md

Sputnik

Nici referinţele la deţinerea şi producerea de arme chimice nu lipsesc. Făcând legătura cu recentul (la vremea respectivă) caz Skripal, din martie 2018, Sputnik România-Moldova arăta o ştire prin care SUA şi Marea Britanie sunt acuzate că „ar deţine şi ar dezvolta“ arme chimice, iar aceste acuzaţii sunt bazate pe o serie de declaraţii aparţinând lui Igor Kirillov, comandatul trupelor de apărare radioactivă, chimică şi biologică a forţelor armate ale Federaţiei Ruse. Acesta relata că Marea Britanie a vândut brevetul neurotoxinei de tip VX Statelor Unite, fiind revoltat şi pe faptul că SUA nu şi-au nimicit rezervele de arme chimice.

În acelaşi tonus conspiraţionist, într-un alt articol era afirmat faptul că în Elveţia au dispărut dosarele care vizau activitatea unei „organizaţii paramilitare secrete a NATO“ – P26, despre a cărei existenţă s-ar şti din anii ’80 în urma declasificării unor documente din care rezultă că serviciile secrete elveţiene ar fi urmărit sute de mii de oameni, în special pe cei care împărtăşeau ideologia comunistă.

Cot la cot cu etichetele negative şi teorii ale conspiraţiei, regăsim şi o serie de ironii adresate Alianţei. Spre exemplu, într-un articol este ironizată imaginea unui soldat român echipat cu o armă rusească AK-47 Kalaşnikov în cadrul unor exerciţii NATO, sursa acestei ironii fiind o postare pe Twitter aparţinând grupului de luptă polonez al NATO, care conţinea o imagine legată de exerciţiile militare „Saber Strike 2018", demarate în Letonia.

  • Percepţiile unor actori politici locali asupra NATO

Această categorie de articole redă opiniile unor personalităţi din România sau critică declaraţiile şi viziunile unor actori politici autohtoni sau străini care se raportează la Statele Unite ale Americii sau NATO. Astfel, sunt elogiate nume precum Dan Puric sau Adrian Năstase care au criticat acţiunile NATO în raport cu România sau Federaţia Rusă, fiind, totodată, criticate personalităţi diplomatice, precum Adrian Zuckerman (Ambasadorul SUA în România) sau Mircea Geoană (Secretar general adjunct al NATO).

Desigur, nici din această temă narativă nu au lipsit etichetele marca Sputnik. Spre exemplu, Mircea Geoană, odată cu numirea sa în calitate de secretar general adjuct al NATO, este etichetat drept un „prostăNATO“, fiind de asemenea acuzat că ar fi distrus PSD, „singurul partid capabil să aibă un cuvânt în faţa poruncilor occidentale – euroatlantice“.

La polul opus, numele lui Adrian Năstase este elogiat în calitate de „diplomatul şi liderul politic cu cel mai important rol în istoria de după 1990“, întrucât prin integrarea României în structurile euroatlantice, a încercat să ofere o poziţie internaţională favorabilă acesteia, dar motivul real din spatele laudelor aduse de Sputnik acestuia rezidă în faptul că a avut curajul să acuze NATO de „extindere imperialistă“ în spaţiul ex-comunist.

Ca în multe alte articole publicate în cadrul Sputnik.md, este menţionat şi Dan Puric în contextul acuzaţiilor aduse lui Tudor Gheorghe privind declaraţiile sale anti-UE din timpul spectacolului „Degeaba 30“, difuzat pe TVR 1 în 26 ianuarie 2020. În apărarea acestuia, Puric relata că se manifestă un trend de anihilare a tot ceea ce este românesc, dar şi că aderarea României la NATO şi UE s-ar fi făcut fără ca noi să negociem, deci, implicit, să avem ceva de câştigat, fapt care ne-a transformat în nişte „slugi“.

Sputnik

Sursa: Sputnik.md

Nu în ultimul rând, actualul ambasador al Statelor Unite la Bucureşti, Adrian Zuckerman, este şi el criticat în cadrul Sputnik. Mai precis, este vorba de criticarea declaraţiei adresată românilor de către acesta la începutul anului curent, faţă de care unul dintre editorii Sputnik sublinia că succesele României în cadrul Alianţei se rezumă doar în plăţi către aceasta, decesele unor militari români, rivalităţi externe şi pierderea locului în Consiliul de Securitate.

Mai mult, personalitatea lui Adrian Zuckerman a mai fost criticată şi pentru un articol publicat de acesta pe Agerpress, articol în care erau redate o serie de adevăruri despre regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu. În acest sens, principalele acuzaţii aduse rezidă în ideea că numărul victimelor regimului ceauşist este unul exagerat de către propaganda americană şi că în perioada comunistă s-a construit ceea ce ajută astăzi la dezvoltarea României, nicidecum beneficiile oferite de SUA.

  • Acutizarea diviziunilor dintre NATO şi UE

În cadrul acestei teme narative sunt expuse o serie de mesaje menite să modeleze percepţia opiniei publice cu privire la relaţiile „de facto“ dintre NATO şi Uniunea Europeană, motiv pentru care SUA este acuzată că doreşte să resusciteze un curent naţionalist şi eurosceptic în rândul UE, că Donald Trump ar lansa o perestroika în UE sau că înfiinţarea Armatei Uniunii Europene ar fi, de fapt, o „manifestare de independenţă“ faţă de umbrela NATO.

Având în vedere acest aspect, Sputnik relatează că iniţiativa de înfiinţare a unei Armate UE ar reprezenta o expresie clară a dorinţei Bruxelles-ului de independenţă faţă de SUA şi un prim pas spre destrămarea NATO. În acest context, se stipulează că înfiinţarea unei armate a Uniunii Europene este o „manevră germană de a controla continentul şi militar, după ce l-a supus economic şi financiar“, motiv pentru care preşedintele francez Emmanuel Macron este etichetat drept „pudel“ geostrategic al cancelarului Merkel. Denaturând, însă, perspectiva SUA asupra UE, în Sputnik este afirmat că gesturile provocatoare ale ambasadorilor SUA de la Chişinău şi Bucureşti ar avea drept scop încurajarea unui discurs naţionalist, eurosceptic şi uşor controlabil, util intereselor americane, politică care ar avea, printre altele, şi un rol de a acutiza sentimentele naţionaliste şi eurosceptice din România.

Tot în cadrul aceleiaşi teme narative, Donald Trump este comparat cu fostul lider al URSS, Mihail Gorbaciov, fiind acuzat că declanşează o perestroikă în Europa, prin care actualele elite liberal-democrate „vor fi eliminate asemenea comuniştilor în anul 1989“. Mai mult, lui Trump îi este atribuită o tendinţă politică de sprijinire a unor lideri politici care sunt în asentiment cu viziunile lui, precum Viktor Orban şi Jarosław Kaczyński, pentru a prelua comanda motorului franco-german al UE.

Sputnik

Sursa: Sputnik.md

  • Percepţia Federaţiei Ruse asupra NATO

Structurile discursive care gravitează în jurul acestei teme redau o serie de declaraţii anti-NATO venite din partea unor actori politici sau instituţii guvernamentale (Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, deputaţi ai Dumei de Stat şi alţi membri ai establishment-ului politic de la Kremlin), având rolul de a promova „viziunea alternativă“ a regimului de la Kremlin. Astfel, NATO este acuzată de imixtiune politică, de faptul că încearcă să convingă România că ar avea nevoie de un scut anti-rachetă doar pentru că „aşa spun ei“ şi de faptul că NATO ar fi o structură depăşită de noile realităţi internaţionale.

Spre exemplu, într-un articol de pe Sputnik am identificat o declaraţie a Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse care blama cinismul cu care SUA se implică în politica internă a Republicii Moldova, declaraţia fiind făcută pe baza unei scrisori semnată de Ambasadorul SUA la Chişinău, care făcea o serie de „recomandări“ faţă de deputaţii moldoveni privind noua majoritate parlamentară şi viitorul guvern.

În aceeaşi măsură, raportându-se şi la situaţia din Ucraina, Washington-ul este acuzat că ar împinge Chişinăul la şantaj spre aşa-numita „unica opţiune corectă“, „ignorând opiniile ale unei mari majorităţi a alegătorilor moldoveni“.

Dintr-un alt punct de vedere, NATO este etichetată drept structură depăşită, „o rămăşiţă a Războiului Rece“, din cauza faptului că aceasta ar menţine o stare tensionată tipică acelei perioade pentru a-şi îndeplini rolul de „organizaţie imperialist-militaristă, care aduce beneficii doar pentru anumite cercuri de putere care consumă bugete enorme“. La polul opus, în schimb, o delegaţie de deputaţi ai Dumei de Stat a Rusiei declarau că Federaţia Rusă are „intenţii prieteneşti“, dar şi că nu a pornit vreodată un război, ci, mai degrabă, a răspuns la diferite agresiuni.

Sputnik

Sursa: Sputnik.md

Desigur, din această ecuaţie nu puteau lipsi nici veşnicele narative legate de prezenţa NATO în România. Prin urmare, Alianţa ajunge să fie acuzată de propagandă prin care se încearcă promovarea ideii că România are nevoie de un scut anti-rachetă „doar pentru că aşa spune ea“. Mai mult, Kremlinul acuză NATO că nu îşi respectă promisiunile ca urmare a retragerii din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), declarând că sistemele amplasate la Deveselu ar poseda şi capacitatea de a lansa rachete de croazieră Tomahawk, cu care să ameninţe Rusia.

  • „Legăturile“ dintre cazul Caracal şi prezenţa NATO şi SUA în România

După cum am văzut adineauri, maşinăria de propagandă a regimului Putin nu ratează niciun eveniment şi nicio declaraţie atunci când vine vorba de a da tonul dezinformării în România. Desigur, după cum poate era de la sine înţeles, nu a ratat nici măcar evenimentele aferente cazului din Caracal, un caz care, dincolo de complexitatea şi controversele generate ca urmare a acesteia, reprezintă o fundaţie pe care Sputnik îşi clădeşte bine mersi o întreagă naraţiune.

În acest context, un articol postat pe platforma în cauză ia în calcul în calcul posibilitatea unei legături dintre tragedia din Caracal şi baza militară de la Deveselu, stipulând că ar fi vorba de încă un scandal sexual în care armata SUA e implicată. Pentru a acorda fundament acestei informaţii, este citat un raport emis de Departamentul pentru Apărare în care sunt redate „cifrele alarmante“ privind implicarea soldaţilor americani în scandalurile sexuale cu minore, acest raport fiind legat şi de extragerea a 95 de militari din Deveselu.

În aceeaşi retorică, este lansată şi ideea că „România este pe primul loc nu numai la livrarea de fete pentru reţelele de trafic de persoane din UE, ci şi la traficul de femei pentru militarii NATO“. Pentru a susţine acest narativ, în articolul în cauză se face apel la o fostă traducătoare de la baza americană care relata faptul că ar fi fost ameninţată cu moartea de către soldaţii americani de la Deveselu, odată ce ar fi început să se intereseze despre „evenimentele“ care aveau loc, declarând, totodată, că acolo ar funcţiona un adevărat bordel.

Cu toate acestea, Sputnik încearcă să îi combată şi pe cei care susţin că însăşi platforma menţionată ar contribui la diseminarea acestor narative considerate a fi false. Ca atare, „propagandişti şi manipulatori de profesie“ sunt blamaţi pentru că ar reinterpreta informaţiile care leagă cazul din Caracal de baza americană de la Deveselu doar pentru a atribui acest fapt propagandei venite din partea regimului Putin.

Sputnik

Sursa: Sputnik.md

Şi totuşi, în ce constă miza acestor narative în contextul politicii externe agresive a Federaţiei Ruse?

Ei bine, răspunsul la această întrebare este unul cât se poate de logic, iar acesta se leagă de strategia aplicată de Kremlin nu doar României, ci chiar unor organisme precum NATO şi Uniunea Europeană. Strategia interferenţei hibride a Federaţiei Ruse, aşa cum este ea teoretizată de Mikael Wigell (2019), cercetător în cadrul Institutului Finlandez pentru Afaceri Internaţionale, cuprinde trei instrumente principale: diplomaţia clandestină, geoeconomia şi dezinformarea. Aplicată României, observăm că, prin intermediul Sputnik, regimul Putin utilizează două dintre aceste instrumente.

Pe de o parte, avem de a face cu o întreagă campanie de dezinformare menită să slăbească încrederea cetăţeanului român în NATO, prin temele narative care tratează aşa numitele „legături“ dintre cazul Caracal şi prezenţa trupelor aliate în România, care acutizează diviziunile dintre NATO şi Uniunea Europeană, care reduc rolul României în cadrul Alianţei doar la nişte decese ale militarilor români în teatrele de operaţiuni şi la nişte cheltuieli destinate achiziţionării de armament, precum şi cele care scot în evidenţă „intenţiile prieteneşti“ ale Rusiei în România.

Pe de altă parte, se încearcă crearea unei reţele de agenţi autohtoni care să promoveze agenda politică a regimului de la Kremlin în România. Iar faptul că nume precum Adrian Năstase (care, în mod ironic, a fost şi cel care a negociat aderarea României în structurile euroatlantice) şi Dan Puric sunt elogiate de Sputnik nu este un lucru întâmplător.

Să nu uităm că în anul 2014, în mass-media românească apăreau o serie de articole în care se discuta despre „lista lui Dughin“, o anexă scoasă la iveală de un grup de hackeri ruşi numit Şaltai Boltai (sau Humpty-Dumpty) dintr-o serie de e-mail-uri aparţinând lui George Gavrişa, un apropiat al lui Aleksandr Dughin, ideologul de încredere al preşedintelui Vladimir Putin. Deloc surprinzător, pe acea listă apăreau şi numele lui Adrian Năstase şi Dan Puric, fapt care indică încă de atunci tentativele Kremlinului de a-şi crea o reţea de agenţi pro-ruşi în ţara noastră.

Adrian Năstase împreună cu Aleksandr Dughin în 2013, în urma vizitei făcute de cel din urmă la Fundaţia Nicolae Titulescu deţinută de fostul premier

Aleksandr Dughin Adrian Năstase foto revista22

Fireşte, la momentul actual numele lui Adrian Năstase nu mai are o relevanţă mare pentru establishment-ul politic autohton, însă elogierea numelui său în repetate rânduri de către Sputnik ne ajută să operaţionalizăm ceea ce numeroşi analişti numesc drept „măsuri active“. Iar acestea s-au intensificat şi diversificat din 2014 de la apariţia „listei lui Dughin“.

Cetatea universitară a Clujului reprezintă un astfel de exemplu unde relaţiile cu Moscova sunt strâns menţinute. În decembrie 2016 a luat naştere în Cluj-Napoca Vostok Group, un ONG prorus care, un an mai târziu, în octombrie 2017, a reprezentat România la Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor (WFYS 2017) de la Soci (eveniment despre care liderul Vostok Group a vorbit şi pentru Sputnik.md). Studenţii care au făcut parte din delegaţie au fost organizaţi în „grupuri de bază“ care au format un „Comitet Naţional de Pregătire“. Acest comitet a fost format din liderii a cinci grupuri de bază care au trimis reprezentanţi la festival: Universitatea Bucureşti, Comunitatea ruşilor lipoveni din România (prin reprezentarea Svetlanei Crăciun), asociaţia Vostok Group din Transilvania, grupul din Craiova şi Academia de Studii Economice din Bucureşti.

În urma acestui festival, s-a fondat un ONG – Future Team – care în intervalul 12-20 martie 2018, pe când aveau loc alegeri prezidenţiale, a trimis aproximativ 300 de tineri în Rusia, întrucât autorităţile aveau nevoie de observatori străini la alegeri pentru a demonstra comunităţii internaţionale „corectitudinea“ rezultatelor alegerilor soldate cu victoria lui Vladimir Putin.

Acelaşi Vostok Group din Cluj-Napoca, împreună cu Centrul Rus de Ştiinţă şi Cultură din Bucureşti, a organizat în cele două oraşe, în aprilie-mai 2018, două expoziţii fotografice în cadrul cărora era prezentată versiunea oficială a Kremlinului cu privire la „efectele pozitive“ ale anexării ilegale a peninsulei de către Federaţia Rusă. Practic, fotografiile realizate de către o jurnalistă din Crimeea, Anna Sadovnikova, aveau rolul de a reda narativul conform căruia anexarea peninsulei „contribuie la bunăstarea economică“ a regiunii, prin faptul că statul rus investeşte în infrastructură, în „cheile de deplasare spre Rusia“.

De asemenea Cluj-Napoca a mai făcut obiectul unor cazuri prin care anumiţi actori au încercat să stabilească relaţii cu Moscova şi prin alte căi. În 11 octombrie 2018, o serie de oficiali ruşi au fost invitaţi la Cluj-Napoca în cadrul comemorării celor 406 militari sovietici de către un membru controversat al Primăriei Cluj-Napoca. Este vorba de Ionuţ Ţene, şeful Biroul Învăţământ Cultură Culte Sport şi Societate, editorialist pentru Sputnik România-Moldova, editorialist şi fondator al publicaţiei eurosceptice şi naţionaliste NapocaNews şi un apropiat al mişcărilor de extremă dreaptă din Europa.

De menţionat ar mai fi că acest eveniment a avut loc în aceeaşi perioadă în care la Craiova se semna un Memorandum între Centrul pentru Politică Externă şi Studii de Securitate din Craiova, fondat de Florin Păsătoiu, lector în cadrul Universităţii din Craiova şi Academia Diplomatică a Ministerului Rus de Externe. Mai mult, pe durata pandemiei de COVID-19, acelaşi Florin Păsătoiu pleda pentru „cauza Chinei“ şi cerea o „colaborare“ dintre România şi aceasta în vederea construirii reţelei 5G şi a unor reactoare nucleare în cadrul centralei de la Cernavodă.

În acest sens, vedem că regimul Putin exercită atât asupra unor actuali sau foşti actori politici autohtoni, cât şi asupra societăţii civile româneşti, ceea ce kremlinologul ucrainean Anton Şehovţov denumeşte ca fiind „influenţa malignă“ . La nivelul României, această influenţă malignă dispune de două componente principale.

Pe de-o parte, avem de a face cu o componentă de tip sharp power (în trad. „puterea ascuţită“), prin care se încearcă subminarea valorilor, principiilor şi instituţiilor democratice pentru a facilita propagarea valorilor autocratice, definitorii pentru regimul lui Vladimir Putin, în calitate de soluţii alternative pentru punctele slabe ale democraţiei (Christopher Walker şi Jessica Ludwig, „The Meaning of Sharp Power. How Authoritarian States Project Influence“ in Foreign Affairs, 16.11.2017.)

Pe de altă parte, ne confruntăm cu o componentă de tip mimetic power (în trad. „puterea mimetică“) prin care Rusia „mimează“ că este un membru cât se poate de legitim al comunităţii internaţionale, deşi comportamentul acesteia este, în mod evident, cât se poate de îndoielnic.

Aceste două concepte devin astfel relevante pentru a descrie politica externă a Rusiei atât în raport cu România, cât şi cu întregul sistem internaţional, întrucât, aşa cum am văzut în cadrul Sputnik, subminarea încrederii opiniei publice în democraţiile liberale şi promovarea unei imagini pozitive a Rusiei, prin dezinformare şi diplomaţie clandestină, reprezintă două obiective strategice majore pentru consolidarea propriei sale poziţii la nivel regional şi chiar global.

*Răzvan Ceuca este absolvent al Universităţii „Babeş Bolyai“ din Cluj-Napoca. În prezent este expert Intel4Patriam.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite