UPDATE VIDEO Cristian Cioacă vrea în libertate. Curtea Supremă a decis ca poliţistul să rămână în arest

UPDATE VIDEO Cristian Cioacă vrea în libertate. Curtea Supremă a decis ca poliţistul să rămână în arest

Cristian Cioacă se află în arest preventiv de aproape un an de zile FOTO Adevărul

Magistraţii Curţii Supreme au respins marţi recursul formulat de Cristian Cioacă împotriva deciziei Curţii de Apel Piteşti prin care s-a decis menţinerea poliţistului în arest preventiv. Cristian Cioacă se află în arest preventiv de pe 5 decembrie 2012.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE  Cristian Cioacă va fi judecat în continuare în arest după ce judecătorii au respins recursul formulat de acesta împotriva deciziei Curţii de Apel Piteşti prin care s-a menţinut arestarea preventivă.

Decizia este definitivă.

UPDATE Magistraţii Înaltei Curţi întârzie luarea unei decizii în privinţa poliţistului, şedinţa de judecată fiind una foarte lungă. 

UPDATE Cristian Cioacă a susţinut în continuare în faţa instanţei că nu el este cel care a omorât-o pe Elodia şi că se se aştepta ca până în acest moment procurorii să vină cu „măcar o dovadă” că prin lăsarea lui în libertate ar influenţa procesul.
 
Mai mult, acesta a precizat că în cei cinci ani cât a fost cercetat în libertate şi în care şi-a exercitat funcţia de poliţist nu au existat bănuieli că el ar fi ucis-o pe Elodia.
 
Instanţa a rămas în pronunţare. 
 
 
 
 
Judecătorii Curţii de Apel Piteşti au dispus menţinerea în arest preventiv a lui Cristian Cioacă, însă acesta a contestat decizia la Curtea Supremă care judecă marţi recursul acestuia. 
 
Pe 2 iulie, Cristian Cioacă a fost condamnat de Tribunalul Argeş la 22 de ani de închisoare. Instanţa a dispus condamnarea lui Cioacă la 21 de ani de închisoare pentru omor (la care se adaugă un spor de pedeapsă de un an) şi la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte.
 
Pe lângă anii de detenţie, acesta trebuie să plătească 250.000 de euro despăgubiri morale: 100.000 de euro mamei Elodiei, 50.000 de euro fratelui acesteia şi alţi 100.000 de euro despăgubiri pentru fiul său. Acestora li se adaugă o pensie lunară de 880 de lei. Totodată, Cioacă va trebui să plătească 135.000 de lei cheltuieli judiciare către stat, dintre care 125.000 de lei reprezintă cheltuieli judiciare la urmărirea penală.
 
Cristian Cioacă se află în arest preventiv de pe 5 decembrie 2012 şi este încarcerat la Penitenciarul Colibaşi de pe 30 ianuarie 2013.
 
Pe 30 ianuarie, Cristian Cioacă a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului General pentru omor calificat şi profanare de morminte, după mai bine de cinci ani de la dispariţia soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.
 
Elodia, bătută şi tranşată
 
Potrivit procurorilor, în august 2007, Cristian Cioacă şi-ar fi ucis soţia din cauza unor certuri. El i-ar fi aplicat mai multe lovituri care au dus la moartea acesteia. Procurorii au explicat că Cioacă ar fi tranşat trupul fostei sale soţii după care l-ar fi ascuns într-o râpă din apropierea Poianei Braşov.
 
„Folosind o geantă de voiaj de dimensiuni mari, pe care victima o cumpărase în timpul vacanţei în Dubai, precum şi perdeaua de duş din baia aferentă dormitorului (aceasta din urmă fiind menită a împiedica eventualele scurgeri de sânge), inculpatul Cioacă Constantin Cristian a transportat fragmentele de cadavru în portbagajul autoturismului şi le-a ascuns într-un loc necunoscut. S-a constat şi lipsa unor obiecte, precum: un cuţit cu lungimea de 25-30 cm, două prosoape, geanta de voiaj şi perdeaua de duş”, notează procurorii în rechizitoriu.
 
Vizita la amantă, terminată cu violenţă
 
În referat mai este prezentat faptul că „în noaptea de 29/30 august 2007, inculpatul s-a întors din Piteşti la domiciliu în jurul orei 03.00, după ce îi făcuse o vizită amantei. La scurt timp după sosirea la domiciliu, în cadrul unui conflict grefat pe starea de tensiune dintre cei doi soţi, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri. Cantitatea de sânge găsită la faţa locului, precum şi distribuţia dinamică a stropilor de sânge, indică o acţiune de violenţă extremă, urmată probabil de sugrumarea sau sufocarea victimei, şi exclud un scenariu de agresiune domestică de intensitate mică sau medie cu un final tragic neurmărit sau neacceptat de autor”.
 
Anchetatorii sunt de părere că în momentul săvârşirii crimei, în casă se afla şi copilul acestora, în vârstă de doi ani şi opt luni.
 
„În zilele următoare, inculpatul a derulat o serie de activităţi menite a-i asigura evitarea tragerii la răspundere penală. Astfel, într-o primă fază, acesta a adunat în saci din polietilenă toate obiectele vizibil sau potenţial purtătoare de urme de sânge, produse cu ocazia agresiunii ori a depesării sau transportării cadavrului în vederea ascunderii acestuia şi le-a aruncat într-o râpă situată la 4,6 km de Poiana Braşov pe direcţia Râşnov, unde au fost găsite în data de 08.10.2007”, au mai arătat procurorii.
 
Totodată, potrivit anchetatorilor, întrucât operaţiunile de spălare a urmelor de sânge de pe suprafaţa peretelui comun dintre dormitorul matrimonial şi baie „nu erau satisfăcătoare (din perspectiva cercetării la faţa locului care avea să se desfăşoare în perioada următoare în apartament)”, Cioacă ar fi acoperit zonele cu cea mai mare concentrare a urmelor de sânge cu un strat suplimentar de glet şi unul de vopsea lavabilă. Totodată, acesta a pus în baie o nouă perdea de duş.
 
Ulterior datei de 2 septembrie 2007, Cioacă ar fi desfăşurat „o operaţiune amplă de manipulare a persoanelor din anturajul său şi al soţiei sale”, prezentând tuturor celor cu care intra în contact dovezile găsite la acea dată de un martor pe calculatorul familiei Cioacă-Ghinescu, referitoare la relaţia extraconjugală a Elodiei şi la vacanţa pe care şi-a petrecut-o împreună cu o altă persoană în Dubai.
 
„Scopul acestui demers era asigurarea unui curent de opinie nefavorabil victimei, care ar fi justificat ipoteza unei plecări voluntare de la domiciliu şi deturnarea atenţiei de la aspectul esenţial, respectiv varianta uciderii acesteia de către inculpat. După ce a întreprins toate aceste demersuri, în data 5 septembrie 2007, inculpatul Cioacă Constantin Cristian a anunţat oficial dispariţia soţiei sale”, au precizat procurorii.
 
Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
 
 
Poliţistul Cristian Cioacă a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Instanţei Supreme pentru omor calificat şi profanare de morminte, după mai bine de cinci ani de la dispariţia soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu. Dosarul urmează să fie judecat de magistraţii Tribunalului Argeş.
 
 
Procurorii Romulus-Dan Varga şi Maria Militaru, care au cerut arestarea preventivă a lui Cristian Cioacă, îl acuză pe fostul poliţist că s-a folosit de pregătirea şi de experienţa sa profesională pentru uciderea şi ascunderea probelor care l-ar fi putut incrimina.
 
 
Cristian Cioacă, suspectat de ucidere a soţiei sale, Elodia Ghinescu, a fost trimis de către magistraţi la psihiatru. Fostul poliţist îşi ispăşeşte în acest moment mandatul de arestare preventivă, care a fost prelungit cu 30 de zile.
 
 
Anchetatorii au propus săptămâna trecută arestarea poliţistului, dar demersul lor a fost respins de Tribunalul Bucureşti. S-a făcut recurs, iar acesta urmează să se judece la Curtea de Apel.
 
 
Poliţistul Cristian Cioacă, principalul suspect în cazul uciderii soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, după ce Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul procurorilor faţă de cercetarea sa în libertate, hotărâtă de Tribunal Bucureşti.
 
 
Poliţistul Cristian Cioacă a fost pus sub acuzare pentru uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu, dispărută din august 2007.
 
citeste totul despre: