Cristian Buşoi: Atacurile la adresa lui Victor Costache sunt mincinoase, politicianiste şi nejustificate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Buşoi
Cristian Buşoi

Într-o postare pe Facebook, europarlamentarull PNL, Cristian Buşoi, fost şef la Casei naţionale de Asigurări de Sănătate, i-a luat apararea ministrului Sănătăţii, colegul său de partid, Victor Costache, în scandalul acuzaţiilor de nerespectare a carantinei.

Redăm mai jos întreaga postare: 

Domnul ministru nu a participat la şedinţa Biroului Permanent Naţional al Partidului Naţional Liberal de luni şi nici nu a intrat în contact cu Vergil Chiţac, pentru care a fost confirmată, din păcare, infectarea cu noul tip de coronavirus.

Tirul de atacuri din ultimele ore la adresa ministrului sunt pur politicianiste şi nu fac decât rău. Cei care îl ataca că nu este în autoizolare uită sau lor nu le pasă că, în perioada aceasta, ministrul Sănătăţii trebuie să fie activ, să fie alături de echipa de conducere din minister, de medici (a vizitat astăzi mai multe spitale, luându-şi toate măsurile de precauţie) şi de pacienţi şi să ia decizii imediate, care să ducă la limitarea focarelor de #COVID-19. Oricine încearcă să obţină capital electoral sau de imagine aruncând în spaţiul public minciuni la adresa ministrului Sănătăţii dă dovadă nu doar de cinism, ci şi de lipsă de responsabilitate în faţa unei situaţii fără precedent.

Mai multi lideri ai #PNL, la îndemnul primului ministru, am decis să ne autoizolăm sau să reducem la maximum interacţiunea, chiar dacă unii dintre noi nu am intrat în contact direct cu domnul senator Chiţac şi nici nu există niciun fel de indiciu sau manifestări ale vreunei infecţii, iar rezultatele testelor au fost negative; din precauţie şi pentru a fi un exemplu public.

Există reguli foarte clare şi situaţii bine definite, care trebuie întru totul respectate. Cei care sunt însă în prima linie de luptă împotriva noului coronavirus, mai ales ministrul Sănătăţii, dacă nu au nicio indicaţie legală sau medicală pentru autoizolare, daca au testele negative, trebuie lasaţi să îşi facă datoria.

Lansez îndemnul către toţi compatrioţii, mai ales către cei în vârstă, cei fragili, cei cu afecţiuni care le pot creşte riscul în cazul unei boli: să respecte toate regulile de igienă şi de protecţie, să stea în casă şi să evite interacţiunea, în măsura posibilului.

Sunt deja multe personalităţi publice care au luat această iniţiativă, deşi nu au avut contact direct cu o persoana infectată şi nici vreun simptom.

În acelaşi timp, să nu uităm că predicţiile sunt că vârful de infecţie va fi abia peste câteva săptămâni. La acel moment trebuie să fim cu totul şi cu totul mobilizaţi, existând riscul ca unii dintre noi să fie deja obosiţi, blazaţi, sătui de autoizolare, stresaţi de problemele economice care vor urma acestei crize de sănătate. De aceea trebuie să fim responsabili, dar calmi. Să urmăm cu stricteţe regulile şi recomandările, dar să avem grijă, în acelaşi timp, ca activităţile economice şi sociale să funcţioneze şi, mai ales, să îi protejăm pe cei vulnerabili şi pe cei dragi.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite