Crin Bologa vrea un nou mandat la şefia DNA. Ce spune despre activitatea instituţiei pe care o conduce

Crin Bologa vrea un nou mandat la şefia DNA. Ce spune despre activitatea instituţiei pe care o conduce

Crin Bologa, şeful DNA FOTO Arhivă DNA

Şeful Direcţiei Naţionale Anricorupţie, Crin Bologa, a anunţat, într-un interviu la Prima TV, că ar mai vrea un nou mandat în fruntea acestei instituţii, în condiţiile în care în prima parte a anului 2023 îi expiră mandatul. Procurorul şef al instituţiei a vorbit despre activitatea instituţiei, de la recuperare de prejudicii până la bunurile pe care s-a pus sechestru, dar şi despre numărul trimiterilor în judecată a demnitarilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Întrebat în cadrul unui interviu la Prima TV dacă ar mai vrea încă un mandat la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Crin Bologa, a precizat că da, speră că va mai avea la dispoziţie încă trei ani, după ce îi expiră mandatul, în 2023.  „Da, dar nu depinde numai de mine”, a subliniat Crin Bologa
 
Şeful DNA a explicat că sunt instituţii în care sunt mandate mai lungi, de cinci ani, care permit formarea unei echipe şi o activitate mai eficientă. Potrivit lui Bologa, în primul an cunoşti oamenii din instituţie,iar doar în al doilea poţi lucra fără griji, însă de multe ori în al treilea an eşti nevoit să pleci. „ Trei ani, zic eu, sunt foarte puţini. Cred că ar trebui lungit (n.r. - mandatul pentru un şef DNA) şi dacă n-ar fi două mandate. Într-un an îţi cunoşti echipa, o construieşti, în al doilea an lucrezi, iar în al treilea an te pregăteşti de plecare”, a punctat procurorul şef.
 
Potrivit reprezentantului instituţiei Direcţia a trimis în judecată anul trecut 18 demnitari, fiind vorba de foşti miniştri, parlamentari, secretari de stat.
 
Crin Bologa a declarat că numai anul trecut a fost recuperată suma de 40 milioane de euro care este comparativă cu bugetul instituţiei pe un an.  „Anul trecut, în timpul urmăririi penale, din datele pe care mi le-au pus colegii la dispoziţie, numai în cursul urmăririi penale, DNA a recuperat 40 milioane de euro. Asta înseamnă bugetul nostru. Am recuperat această sumă numai din infracţiunile purtătoare de prejudicii, nu şi cele care au ca obiect infracţiuni de dare/luare de mită”, a declarat Bologa. 
 
Şeful DNA a adăugat că în ultimii doi ani, de când conduce DNA, au fost puse sub sechestru bunuri de 400 milioane euro. „Am pus, numai în aceşti doi ani, sub sechestru, bunuri de peste 400 de milioane de euro, din dosare de trimitere în judecată. Avem pe rol acum dosare cu prejudicii de peste 1,7 miliarde de euro”, a mai afirmat şeful DNA. 
 
„Avem relaţii foarte bune”, a afirmat Bologa despre relaţia cu Laura Codruţa Kovesi şi EPPO. 
 
Şeful DNA a explicat că lumea nu mai vede oameni în cătuşe, deoarece acest lucru ar însemna să se încalce prezumţia de nevinovăţie. „Nu îi mai vedem (pe oameni ieşind cu cătuşe de la DNA - n.r.) pentru că în momentul în care sunt în custodia statului şi noi i-am arătat public cu cătuşe, ar însemna să încălcăm prezumţia de nevinovăţie, ori noi nu riscăm să facem asta, cu atât mai mult cu cât în perioada 2017 - 2019 Direcţia a fost supusă unor atacuri groaznice şi activitatea direcţiei şi atunci nu vrem să ne ulnerabilizăm şi nu vrem să încălcăm regulile”, a declarat Bologa. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările