Corupţii noştri sunt mai buni. Azi: PDL

Corupţii noştri sunt mai buni. Azi: PDL

Dan Păsat a cerut colegilor să nu-l arunce în colţii DNA

Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a votat împotriva cererii DNA de arestare a deputatului Dan Păsat. Şeful Comisiei, Daniel Buda (PDL), a anulat abţinerile ca să salveze onoarea partidului. În favoarea cererii DNA de arestare preventivă au votat 10 deputaţi, din 22 prezenţi, opt au fost împotrivă, iar patru s-au abţinut. Cele patru abţineri au fost însă declarate nule.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit unor surse din comisie, în favoarea arestării au votat opt parlamentari ai Coaliţiei şi doi liberali, PSD a votat împotriva arestării, în timp ce patru deputaţi din Coaliţie s‑au abţinut. Totuşi, după ce abţinerile au fost considerate voturi nule, comisia a trimis plenului, care ia decizia finală,  recomandarea de aprobare a arestării. Liderul grupului PDL din Cameră, Mircea Toader, a venit personal la şedinţă, flancat de 12 deputaţi ai Coaliţiei. Din partea Opoziţiei au fost prezenţi zece deputaţi. Teoretic, cei 12 deputaţi ai Coaliţiei erau suficienţi pentru aprobarea arestării preventive pentru care era necesară majoritatea simplă.

Citiţi şi:

EXCLUSIV "Adevărul": Blaga iese din tranşee şi-l atacă pe Băsescu

Fiecare dintre cei 22 de parlamentari prezenţi din totalul de 26 de membri ai acestui for au fost chemaţi de către secretarul comisiei, care le-a oferit câte un bileţel pe care trebuiau să bifeze DA sau NU. Deputaţii au luat bileţele şi le-au introdus în urnă. La numărarea voturilor, surpriză: zece voturi au fost „pentru" arestare, opt „împotrivă", iar patru parlamentari nu au bifat nici DA, nici NU, adică s-au abţinut. În aceste caz, arestarea era considerată respinsă, neîntrunind numărul necesar de 12 voturi pentru.

Buda a anulat patru abţineri

Rezultatul a avut darul de a-l tulbura atât pe Mircea Toader, cât şi pe şeful Comisiei juridice, Daniel Buda, ambii membri PDL. De altfel, Toader a părăsit imediat sala evitând să răspundă concret întrebărilor ziariştilor. Între timp, în sală, Daniel Buda deja era în pragul unui atac de panică. "Haideţi să găsim o soluţie pentru a o considera adoptată", le spunea el colegilor. Însă, în timp ce vorbea, parlamentarii PDL părăseau sala, nedorind să împartă răspunderea eşecului, şi soluţia finală depindea tot mai mult de acceptul Opoziţiei. Până la urmă, Buda a găsit o soluţie de compromis: abţinerile să fie considerate voturi nule. Soluţia a stârnit nemulţumirea lui Eugen Nicolicea (UNPR) şi  a parlamentarilor PSD, care au afirmat că o asemenea interpretare este juridic imposibilă. În cele din urmă, întrucât verdictul final aparţine plenului, deputaţii din Comisia juridică nu au vrut să-şi asume "salvarea" lui Păsat şi au acceptat soluţia găsită de Buda: abţinerile au fost anulate, iar raportul ce va fi prezentat plenului va recomanda aprobarea arestării, cu 10 voturi la 8.

Contracte de peste 10 milioane de lei

Deputatul PDL Dan Păsat este acuzat de DNA că, în perioada 2009-2010, prin acţiuni de şantaj şi prin folosirea influenţei politice, a acţionat pentru a obţine contracte de achiziţii cu primării din judeţul Giurgiu şi derulate prin firma sa, Prod Invest SRL. În momentul în care întâmpina opoziţie, Păsat ar fi recurs la diverse forme de intimidare. Contractele obţinute de Păsat prin presiuni exercitate asupra autorităţilor locale se ridică, conform DNA, la peste 10 milioane de lei.

Ameninţări cu împuşcături

"Vrei să vezi un om împuşcat în cap şi apoi să urmezi tu? Sunt şmecher, nu-i aşa? Nu aveţi ce să-mi faceţi, mai ales în Bucureşti. Du-te-n... mea!", îl ameninţa Dan Păsat pe un om de afaceri care se opunea unui contract de cesiune dorit de parlamentar. În cazul în care victimele lui Păsat nu cedau în faţa ameninţărilor lui directe, acesta recurgea la violenţe cu ajutorul acoliţilor săi, printre care şi temutul interlop Marian Constantin, zis "Boxerul". Mijloacele dure ale deputatului au fost simţite şi de fraţii Adrian şi Costin Ionel, reprezentanţii firmei SC Agro Clas SRL Teleorman. Această societate comercială a derulat cu firma lui Dan Păsat diverse lucrări de aducţiune a apei potabile în comunele Vărăşti şi Toporu din judeţul Giurgiu. Întrucât firma lui Păsat nu avea licenţă pentru astfel de lucrări, licitaţia a fost câştigată de societatea fraţilor Ionel. Păsat a început presiunile asupra celor doi pentru a-i subcontracta părţi din contract. Dan Păsat a încasat 2,1 milioane de lei, însă nu a executat lucrările prevăzute în contract.

Şantaj şi la primari

Acelaşi comportament îl aveau Dan Păsat şi acoliţii săi şi cu primarii mai multor comune din Giurgiu, care sunt urmăriţi penal la rândul lor, întrucât în ciuda interceptărilor telefonice realizate de SRI nu mai recunosc presiunile la care erau supuşi de către parlamentar. Învinuit este şi deputatul Bogdan Cantaragiu, liderul PDL Giurgiu, ales în 2009 pe listele parlamentare din Dâmboviţa.

La 18 februarie 2010, procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva lui Dan Păsat pentru două infracţiuni de şantaj, iar la 28 iunie anul trecut, parlamentarul a fost pus sub învinuire pentru alte nouă infracţiuni de corupţie cu privire la diverse tranzacţii financiare ilegale. 

Primarii neagă

Primarii din judeţul Giurgiu acuzaţi de mărturie mincinoasă, deoarece ar fi minţit la audieri, neagă acuzaţiile procurorilor. Vasile Preda (PNL), primarul din Vărăşti, spune că este acuzat pe nedrept. "Firma care a câştigat licitaţia pentru alimentare de apă ne-a înştiinţat că a cesionat lucrarea către Prod Invest. Îl cunoşteam pe Dan Păsat, mai mă suna să mă întrebe dacă am aprobat plăţile, dar nu la modul să facă presiuni", a spus edilul.

Se ştiu din PNL

Primarul din Bulbucata, Nicolae Liţă (PNL), care a renovat sediul primăriei tot cu firma Prod Invest, susţine că nu a discutat niciodată cu Dan Păsat. Cea cu care ţinea legătura era prietena deputatului, Anca Radu, administrator al Prod Invest. „Îmi menţin declaraţia dată la DNA, Dan Păsat nu a venit niciodată la mine să facă presiuni. Îl cunosc din 2008, de când era în PNL", a declarat Nicolae Liţă. 

Chiriţă Dragne (PSD), primarul de la Valea Dragului, susţine că este chiar în litigiu cu deputatul Dan Păsat. „La licitaţie s-au prezentat două firme: Prod Invest şi Romstrade. Romstrade s-a retras şi am atribuit lucrarea Prod Invest. Suntem în litigiu cu ei pentru că, după ce le-am dat un avans de 140.000 de lei şi au făcut proiectul, nu au mai venit", a declarat Dragne.

Edilul nu neagă însă că ar fi fost contactat de deputatul PDL, dar susţine că procurorii au interpretat eronat discuţiile pe care le-a avut cu Păsat. Alţi edili nu înţeleg de ce sunt acuzaţi pentru că, susţin ei, nu au atribuit niciodată lucrări firmei lui Păsat. ; Sorin Ghica

“Vrei să vezi un om împuşcat în cap şi apoi să urmezi tu? Sunt şmecher, nu-i aşa? Nu aveţi ce să‑mi faceţi, mai ales în Bucureşti. Du-te-n... mea!”
Dan Păsat deputat PDL

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările