DW: Domnule Flasche, faceţi deja de două luni cercetări în cadrul London School of Hygiene and Tropical Medicine legate de coronavirus. Ce aţi aflat până acum?

Ştefan Flasche: Analizăm răspândirea şi caracteristicile COVID-19 precum şi rata mortalităţii. Răspândirea virusului pe nava de croazieră din Japonia...
 
… nava "Diamond Princess", care s-a aflat în februarie în carantină la Yokohama pentru două săptămâni …
 
… ne-a ajutat să înţelegem mai bine virusul, fiindcă toţi au fost testaţi acolo într-un spaţiu restrâns. Se pare că rata mortalităţii, împărţită pe toate categoriile de vârstă, este de unu la sută. Dar asta depinde foarte mult de vârstă. Cu cât e vârsta mai înaintată, cu atât riscul devine mai mare. Riscul creşte începând cu 50 de ani, dar mai ales începând cu 60.
 
Ce înseamnă cifra de reproducere "R", despre care s-a vorbit atât de mult în ultimele zile?
 
Cu ajutorul acestei cifre putem estima cât de mulţi oameni poate infecta o persoană infectată deja într-un grup neprotejat de populaţie. Dacă acest număr este mai mare de unu, atunci cel infectat poate infecta mai mult de o persoană. În cazul coronavirusului, cifrele cam oscilează. La început s-a demonstrat că o persoană infectată poate infecta alte două până la 2,5 persoane.
 
De ce este atât de greu de constatat câte cazuri există cu adevărat? 
 
Presupunem că există oameni care sunt infectaţi, dar care încă nu prezintă simptome şi totuşi răspândesc virusul. Şi este foarte greu să depistezi astfel de oameni. Cercetările noastre pleacă de la premisa că 10 până 30 la sută din totalul îmbolnăvirilor sunt provocate de oameni care încă nu prezintă simptome. Strategiile de îndiguire se concentrează asupra persoanelor care prezintă deja simptome. Aceasta înseamnă, de asemenea, ca mulţi care sunt infecţioşi nu sunt luaţi în considerare. Iar acesta este unul din motivele care au dus la eşuarea strategiei de îndiguire în aproape toate ţările.
 
Este acesta şi motivul pentru care în Italia a devenit totul atât de grav în timp atât de scurt? 
 
În Italia au existat câteva cazuri care nu au fost descoperite. Când într-o ţară moare prima persoană, cu două săptămâni înainte nu au fost descoperite 100 de cazuri, fiindcă durează un timp până când un infectat manifesta simptome atât de grave încât moare de pe urma lor. În acest răstimp, cei 100 de infectaţi i-au infectat la rândul lor pe alţii, cu o rată de reproducere de doi. Când virusul este descoperit abia la primul caz mortal, există deja alte 1000 de cazuri. 
 
Ce putem învăţa de la China şi Coreea de Sud? Acolo virusul s-a răspândit mult mai devreme decât în Europa.
 
În China şi Coreea de Sud, cifra persoanelor nou infectate scade. Aceasta este de interes pentru aducerea sub control a COVID-19 la nivel mondial. Aceste ţări au reuşit să frâneze răspândirea virusului prin măsuri sociale drastice, forţându-i pe oameni să stea la distanţa unii de alţii. Atunci când virusul se răspândeşte nestingherit, sistemele de sănătate ajung rapid la limită. Prin încetinirea răspândirii virusului se reduce şi numărul celor care sunt bolnavi în acelaşi timp, şi aceasta ajuta sistemele de sănătate. Totodată se câştigă un timp preţios pentru descoperirea unor terapii şi vaccinuri eficiente.
 
Deci aceasta însemna că aşa-numitul "Social Distancing" a fost eficient în China şi alte tari pentru combaterea virusului?
 
Pe de-o parte este o veste bună, fiindcă măsură este eficientă. Dar problema este că de îndată ce se revine asupra acestei măsuri, numărul cazurilor creşte din nou, fiindcă majoritatea populaţiei încă nu a devenit imună. Aceasta aduce guvernele într-o situaţie grea, fiindcă măsură de îngrădire a vieţii publice îngreunează masiv viaţa cotidiană şi economia şi nu poate fi aplicată decât pentru o perioadă de timp relativ scurtă.
 
Ce însemnă asta pentru Europa?
 
Este o problemă când se începe prea devreme cu închiderea şcolilor şi interzicerea manifestărilor de amploare, fiindcă aceste măsuri trebuie să fie în vigoare mai mult timp. De aceea unii politicieni au ezitat atât, neştiind clar când este momentul potrivit să ia această decizie.
 
Ce rost are ca unele ţări au introdus limitări de călătorie, iar altele chiar şi-au închis graniţele?
 
Limitările de călătorie au rostul de a-i împiedica pe cei infectaţi deja să pătrundă în ţară. Aceasta are noimă atunci când puţini oameni din acea ţară sunt infectaţi. Dar atunci când virusul s-a răspândit deja în ţară, cele câteva cazuri care mai vin din afară nici nu mai contează.
 
Ce altceva se mai poate face?
 
Mai puţin drastică ar fi concentrarea asupra grupurilor cu risc crescut. Aceasta nu ar limita răspândirea virusului, dar dacă erupţia maladiei nu poate fi oricum împiedicată, o strategie este izolarea celor care sunt afectaţi cel mai grav.
 
Aceasta sună de parcă vom mai avea mult de furcă cu acest virus...
 
E greu de spus cât va mai dura pandemia. Dar până acum nu avem indicii că virusul o să dispară în cursul verii.
 
Sunteţi îngrijorat? 
 
Cu toţii ar trebui să ne facem griji. Este o vreme dificilă. Şi va fi totul mai rău înainte de a fi  mai bine. Nu prea putem face mare lucru. Trebuie să rămânem raţionali şi să ne luăm informaţiile din surse de încredere.
 
Ştefan Flasche este profesor asociat în cadrul London School of Hygiene and Tropical Medicines. El elaborează acolo modele matematice pentru boli contagioase. S-a ocupat, între altele, de măsuri de vaccinare împotriva pneumococilor, de erupţia gripei porcine şi a Ebola. A consiliat de asemenea Organizaţia Mondială a Sănătăţii cu metode de calcul pentru Malarie şi febra Dengue.
 
Charlotte Potts, pentru Deutsche Welle