Contre între foşti miniştri ai Educaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii au început ieri dezbaterile în plen pentru legea Educaţiei.

„Legea va aduce stabilitate învăţământului din România. Prin finanţarea per elev, statul îşi va îndeplini obligaţia faţă de elev indiferent că acesta urmează cursurile în sistemul public sau în cel privat", a spus Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei.

El a mai susţinut că cele mai multe dintre opţiunile Guvernului au fost păstrate, inclusiv trecerea clasei a IX-a la gimnaziu.

Ecaterina Andronescu l-a contrazis pe Funeriu şi a spus că prelungirea gimnaziului cu clasa a IX-a e un pas înapoi pentru că mulţi dintre elevi nu vor mai termina liceul.

Cristian Adomniţei, fost ministru al Educaţiei, a spus că PNL se va abţine de la votul final pentru lege. Discuţiile pe legea Educaţiei vot continua în plenul Camerei Deputaţilor toată săptămâna.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite