Contoarele de căldură obligatorii, o propunere legislativă care ar lega orăşenii de sistemul centralizat falimentar

Contoarele de căldură obligatorii, o propunere legislativă care ar lega orăşenii de sistemul centralizat falimentar

Apartamentele racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică vor trebui să aibă montate contoare pentru căldură

Dacă un proiect de modificare legislativă va fi aprobat de parlamentari, până la sfârşitul anului viitor, toate apartamentele racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică vor trebui să aibă montate contoare pentru căldură.

Termenul limită de montare a acestor dispozitive, prevăzut de legislaţia în vigoare, a fost finele anului 2016, însă acesta a trecut fără ca toate apartamentele să respecte prevederile legale, motiv pentru care de data asta se va introduce şi o amendă. 
 
Mai exact este vorba de un proiect de lege care va modifica, printre altele, Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică. Documentul a ajuns iar la votul decisiv al deputaţilor, după ce a mai trecut o dată de Parlament acum mai bine de un an, dar a fost întors de şeful statului pentru reexaminare.
 
Concret, iniţiativa arată că „în imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2020 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit”, se arată în document.
 
Totuşi, dacă folosirea contoarelor individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punct de vedere financiar, legea prevede obligativitatea montării repartitoarelor individuale de costuri „pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit”.

Practic, vizate sunt doar spaţiile racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, nu şi cele încălzite cu ajutorul centralelor de apartament, de exemplu.
 
„Constituie contravenţii, altele decât cele prevăzute în Legea nr. 121/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei nerespectarea termenului limită privind montarea de către proprietari/locatari a repartitoarelor de costuri”, după cum scrie în documentul, citat de avocatnet.ro, însă această prevedere va figura în Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, care va fi şi ea modificată de noul act normativ.
 
Pe de altă parte, documentul mai prevede şi că energia termică va fi taxată cu o cotă de TVA de doar 5%, faţă de 19%, cât este în prezent. Trebuie precizat că această reducere a taxei se va aplica după trecerea a şase luni de la apariţia proiectului de lege în Monitorul Oficial.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările