Consiliul de Atestare a Diplomelor a numit o nouă comisie de analiză a doctoratelor semnate de Tobă şi Pandele

Consiliul de Atestare a Diplomelor a numit o nouă comisie de analiză a doctoratelor semnate de Tobă şi Pandele

Lucrarea de doctorat semnată de Petre Tobă va fi reanalizată de o nouă comisie FOTO Eduard Enea

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a stabilit noua comisie de lucru pentru reanalizarea lucrărilor de doctorat semnate de fostul ministru de Interne Petre Tobă şi de primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit preşedintelui CNATDCU, acad. Viorel Barbu, comisia de lucru a fost stabilită, doar că trebuie aprobată de Consiliul General. 

„Acum se aşteaptă votul Consiliului General, pentru că trebuie aprobat de Consiliul General. Dacă persoanele numite în comisie vor fi aprobate, vor intra imediat în lucru. În ceea ce priveşte o nouă concluzie, regulamentul spune că o comisie de analiză trebuie să răspundă într-o lună, dar părerea mea este că vor răspunde mai devreme. Nu pot face speculaţii, dar pot răspunde şi mai devreme, în termenul legal”, a declarat preşedintele CNATDCU, academician Viorel Barbu.

Este vorba de un profesor în ştiinţe politice, unul în sociologie şi unul ştiinţe militare. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei, miercuri este termenul limită de vot, pentru a aproba componenţa comisiilor.

Lucrările de doctorat semnate de fostul ministru al Internelor, Petre Tobă, şi de primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, vor fi reanalizate de noi experţi. Asta, după ce rapoartele comisiilor de specialitate care stabileau că fostul ministru de Interne Petre Tobă şi primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, nu au plagiat în lucrările lor de doctorat au fost respinse, pe 7 septembrie, de Consiliul General al CNATDCU cu 29 de voturi pentru, două voturi împotrivă şi nouă abţineri.

„Rapoarte argumentate superficial”

Potrivit vicepreşedintelui CNATDCU, Marius Andruh, Consiliul General a hotărât reanaliza lucrărilor de doctorat pentru că argumentele folosite de comisiile de analiză au fost slabe şi superficiale. 

„Cele două rapoarte sunt incomplete, pe alocuri superficiale, argumentele prezentate nu sunt concludente, creează confuzii periculoase pentru etica în cercetarea ştiinţifică. De exemplu, se recunoaşte că anumite pagini sunt preluate din alte surse, dar nu sunt considerate plagiat”, a explicat vicepreşedintele CNATDCU, academician Marius Andruh.

„Apud“, greşeală de dactilografiere
 
Potrivit raportului întocmit de cei trei experţi una dintre justificările principale ale acestora pentru care Tobă ar trebui să-şi păstreze titlul de doctor este că ministrul demisionar nu este specialist în scrierea pe computer. În lucrarea fostului ministru de Interne, autorilor Joseph Stiglitz şi Barry Buzan le era ataşată, ca nume propriu, şi denumirea „Apud”, respectiv „Apud Joseph Stiglitz” şi „Apud Barry Buzan”. În condiţiile în care apud este un termen folosit pentru a trimite la un text care serveşte de izvor informativ.
 
Persoanele care au formulat sesizarea au manifestat maliţiozitate, încercând să inducă ideea că domnul Petre Tobă nu ar cunoaşte sensul cuvântului «Apud». În realitate însă, la redactarea unei teze de doctorat de peste 400 de pagini, pot apărea o serie de inadvertenţe dactilografice insignifiante, cum este şi cazul de faţă, generate în principal de volumul mare de informaţie şi de faptul că autorul nu este specializat în tehnica scrierii la computer”, arată raportul comisiei.
 
„Internetul nu este o persoană“
 
Legat de acuzaţiile potrivit cărora Tobă ar fi copiat la paginile 14 şi 21 dintr-un referat postat pe internet, cele trei cadre universitare au stabilit că „internetul nu poate fi considerat o persoană în accepţiunea legii“, astfel încât oricine poate copia orice de acolo.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările