Consilierul prezidenţial Alexandrina Gătej a fost recrutată de Securitate, în septembrie 1989

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierul prezidenţial Alexandrina Gătej a semnat, în septembrie 1989, un angajament de colaborare cu Securitatea pentru eventuale misiuni de contrainformaţii în sectoarele economice, însă nu a dat informaţii, potrivit adeverinţei emise de CNSAS.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a emis pe numele Alexandrinei Gătej o adeverinţă care atestă că aceasta nu a avut calitatea de lucrător sau colaborator.

Corina-Alexandrina Gătej a fost numită, în iulie 2009, în funcţia de consilier prezidenţial în cadrul Departamentului Mediul de Afaceri Intern şi Internaţional al Administraţiei Prezidenţiale.

Potrivit adeverinţei eliberate în 12 noiembrie 2010 de CNSAS, Gătej ar fi avut numele de cod "Florina". Ea a fost recrutată pe 14 septembrie 1989 "pe linie de contrainformaţii în sectoarele economice", după cum reiese din dosarul său de reţea.

"Direcţia de specialitate (a CNSAS, n.r.) nu a identificat documente care să conţină informaţii transmise Securităţii de către doamna Gătej Corina Alexandrina", se arată în adeverinţa CNSAS.

În document, Alexandrina Corina Gătej apare cu numele vechi, Dăncăneţ.

Gătej: "Nu am nimic să îmi reproşez atât în plan profesional cât şi uman"

În replică, consilierul prezidenţial afirmă că decizia CNSAS este foarte clară şi că nu are "nimic" să îşi reproşeze "atât în plan profesional, cât şi uman".

"Decizia CNSAS privind necolaborarea cu Securitatea, nici în calitate de lucrător, nici în calitate de colaborator al acesteia este foarte clară şi vorbeşte de la sine. Decizia exprimă în mod neechivoc faptul că investigaţia CNSAS prin Direcţia sa de specialitate nu a identificat documente care să conţină informaţii transmise de mine Securităţii. Cu privire la această chestiune, consider că nu am nimic să îmi reproşez atât în plan profesional cât şi uman. În consecinţă, nu consider necesare comentarii suplimentare faţă de adeverinţa foarte clară de necolaborare eliberată de către CNSAS. Speculaţiile pe această temă nu fac altceva decât să denatureze sensul investigaţiei şi deciziei CNSAS", se arată într-o declaraţie a consilierului prezidenţial Alexandrina Gătej.

Dinescu: "Omeneşte este jenant"

Mircea Dinescu, membru în Colegiul CNSAS, spune că "omeneşte" este "jenant" că Alexandrina Gătej a semnat acel angajament.

"Dacă în dosarul respectiv nu e ceva scris de mâna proprie a informatorului nu putem să dăm un verdict. Suntem obligaţi să dăm adeverinţa. Sigur că e jenant că în 1989 când eu eram puţin arestat la domiciliu doamna respectiva, sau poate era domnişoară, a acceptat să colaboreze cu Securitatea cu seninătate. Dar din punct de vedere legal suntem obligaţi să eliberăm o astfel de adeverinţă. Din punct de vedere legal, al CNSAS, trebuie să spunem că nu a colaborat, omeneşte însă e jenant", a spus Dinescu la Realitatea TV.

Potrivit acestuia, Gătej nu a fost forţată să semneze angajamentul. "Din câte îmi amintesc nu a fost obligată", a spus el. Întrebat de unde are această informaţie, Dinescu a precizat: "Securiştii făceau o dare de seamă în care spuneau <se lasă greu> şi erau stresaţi ameninţaţi, în fine. Din dosarul ei nu a reieşit aşa ceva".

* De profesie economist, Alexandrina Corina Gătej  a lucrat din 1988 la Fabrica de Pielărie Târgu Mureş, iar apoi la  Fabrica de piele Sebeş, unde a fost şi director de export până în 1993.

* În perioada 1993-1996 a lucrat la Radio Europa Liberă şi la Interquest Bucureşti, iar din 1996 a lucrat la Unilever, în perioada 1996-2005 deţinând diverse poziţii de manager.

* În perioada noiembrie 2005 - mai 2009, Corina-Alexandrina Gătej a fost preşedinte Unilever Europa Centrală şi de Sud. Ea a fost numită la Preşedinţie din poziţia de Business Development Director Unilever Europa Centrală şi de Est, Unilever Europa Centrală şi de Sud, post pe care îl deţinea din mai 2009.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite