Consilierul pentru infrastructură al lui Dacian Cioloş, în atenţia DNA pentru că ar fi difuzat informaţii confidenţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierul pe probleme de infrastructură al premierului Dacian Cioloş, Cătălin Drulă, a postat pe Facebook că fost denunţat la DNA, la primul ministru şi la Preşedinţie pentru că ar fi făcut publice informaţii confidenţiale legate de licitaţia pentru proiectarea şi execuţia pasajului de la Domneşti, de pe Centura Bucureştiului.

Cătălin Drulă susţine însă că respectivele informaţii nu ar fi fost confidenţiale. Astfel, Drulă a scris, pe data de 29 aprilie, despre faptul că a fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru construirea pasajul de la Domneşti.

Ulterior, el a fost acuzat că a avut acces în mod ilegal la informaţii confidenţiale şi a fost denunţat la DNA, la Primul Ministru şi la Preşedinţie.

Potrivit plângerii formulate de o persoană numită Florin Matei, intrată în posesia News.ro, Drulă a fost acuzat că a făcut presiuni la adresa comisiei de licitaţii pentru urgentarea procedurilor.

”Stimate Domnule Prim Ministru, cum explicaţi faptul că un angajat al instituţiei pe care o conduceţi deţine date pe care în mod legal nu ar fi trebuit să le deţină referitoare la etapele procedurale ale unei licitaţii derulate de una dintre cele mai controversate companii ale statului?”, se arată în plângerea depusă de Florin Matei.

Consilierul premierului a respins acuzaţiile şi spune că nu a făcut nimic ilegal.”Postările scrise de mine pe Facebook nu conţineau informaţii confidenţiale, nu am făcut nimic ilegal”, a declarat Drulă, pentru News.ro.

Consilierul premierului susţine că cei care au făcut denunţul sunt membri ai grupului de iniţiativă "Restructurarea si Reprofesionalizarea CNADNR", format din foşti şi actuali angajaţi ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR).
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite