Consilierul lui Crin Antonescu, Dan Mihalache, către ziarista Sorina Matei: “Ia mai du-te şi tu în mă-ta dacă ai curiozităţi din astea!”

Consilierul lui Crin Antonescu, Dan Mihalache, către ziarista Sorina Matei: “Ia mai du-te şi tu în mă-ta dacă ai curiozităţi din astea!”

Dan Mihalache

Liberalul Dan Mihalache, consilier al lui Crin Antonescu şi secretar general adjunct al Guvernului, i-a dat o replică uluitoare ziaristei Sorina Matei, de la RTV.

Întrebat când îşi dă demisia Crin Antonescu, după cum a promis acesta în cazul în care Traian Băsescu se va întoarce la Cotroceni, Mihalache nu s-a mai putut controla. "Ia mai du-te şi tu în mă-ta dacă ai curiozităţi din astea...Uită numărul meu de telefon", a fost reacţia politicianului, potrivit postării publicate marţi de ziarista Sorina Matei pe blogul său.

"Numărul l-am uitat. L-am asigurat că o voi face. Eu pot accepta multe, dar înjurăturile de mamă, indiferent de la cine vin, nu pot să le accept. Atât", a mai notat ziarista pe blog.

Discuţie amicală

Contactat de "Adevărul", Dan Mihalache a refuzat, iniţial, să confirme sau să infirme dacă a insultat-o pe Sorina Matei. În cele din urmă a recunoscut, dar a declarat că a fost vorba de o discuţie privată.

„Nu vreau să fac publică o conversaţie privată pe Messenger. Dacă Sorina Matei a simţit nevoia să o facă publică, este opţiunea ei. Oricum, nu era o discuţie între un om politic şi un ziarist, ci dintre doi prieteni care se ştiu de vreo 15 ani de zile. Ca să fim corecţi, Sorina Matei a întrebat <<când îşi dă ăla demisia>>. Răspunsul meu îl menţin, e valid", a declarat liberalul.


Acesta a fost însă contrazis de Sorinei Matei (foto sus). "Într-adevăr, ne stim de multa vreme, dar nu a fost o discutie privata, l-am întrebat în calitate de ziarist", declarat jurnalista pentru "Adevărul".

În ceea ce priveşte demisia şefului său de partid, Dan Mihalache a refuzat să se pronunţe. "Întrebaţi-l pe domnul Crin Antonescu, nu pe mine. Eu nu sunt purtătorul lui de cuvânt. Demisia este o opţiune personală a lui Crin Antonescu", a mai spus liberalul.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: