Condamnarea definitivă a lui Dan Şova a fost desfiinţată de Curtea Supremă. Dosarul se va rejudeca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
dan sova eliberat foto captura

Curtea Supremă a admis, aseară, contestaţia în anulare formulată de fostul senator PSD Dan Şova şi a desfiinţat sentinţa definitivă de condamnare la 3 ani de închisoare pentru trafic de influenţă în dosarul CET Govora. Şova va fi rejudecat în acest dosar.

„Admite contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat Şova Dan Coman împotriva deciziei penale nr. 108 din 20 iunie 2018, pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 3174/1/2017”, se arată în minuta Curţii Supreme. 

Decizia este definitivă şi a fost dată în baza deciziei CCR privind componenţa nelegală a completelor de 5 judecători.

„Fixează termen pentru rejudecarea cauzei la 15 aprilie 2019, Sala Secţiilor Unite, pentru când se va cita inculpatul Şova Dan Coman la adresele indicate în dosar”, a mai hotărât instanţa.

Acesta este primul proces în care instanţa supremă admite contestaţia în anulare, după valul de eliberări în baza acestora din decembrie 2018.

Pe 7 noiembrie, Curtea Constituţională a decis că există conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema constituirii completelor de 5 judecători. 

Potrivit deciziei Curţii, completele de cinci judecători au fost nelegal constituite din 2014.

Zeci de contestaţii în anulare, precum şi alte căi extraordinare de atac au fost înregistrate în luna decembrie pe rolul Instanţei supreme, urmare a deciziei CCR.

Elena Udrea, Alina Bica, Dan Şova şi Adrian Severin au fost printre primii care au depus contestaţii în anulare. Toţi patru au obţinut suspendarea executării pedepselor, după ce judecătorii au decis că aceste cai extraordinare de atac sunt admisibile în principiu.

Condamnarea lui Şova

Fostul parlamentar Dan Şova se află în libertate din decembrie 2018, atunci când a contestat alcătuirea completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), solicitare admisă de instanţă.

Tot atunci au fost eliberaţi din penitenciare Rudel Obreja şi Constantin Niţă.

Pe 20 iunie, Dan Şova a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în dosarul „CET Govora”, el având de plătit şi 100.000 euro. În acelaşi dosar, fostul director al CET Govora Mihai Bălan a primit trei ani de închisoare cu suspendare.

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la un denunţător, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora la acea vreme, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

Anchetatorii mai susţin că Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora de peste 1,3 milioane lei (suma totală decontată cu o frecvenţă lunară, în baza celor două contracte), concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite, în acelaşi cuantum, de către firma de avocatură.

DNA preciza că, în perioada decembrie 2011 - decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar către CET Govora facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate. În aceeaşi perioadă, senatorul a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 de euro.

În cea de-a doua perioadă contractuală, Dan Şova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 euro, indică procurorii. DNA menţionează că cea mai mare parte a banilor primiţi de Şova au fost orientaţi, în mod direct, către stingerea unei datorii provenite din cumpărarea de la fostul deputat Cristian Rizea a unui imobil situat în Bucureşti.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite