Nici măcar declaraţiile de presă de joi seară, extrem de rezervate şi cât se poate de convenţionale ale premierului desemnat, dar nici cele ale preşedintelui Republicii Moldova, dl. Nicolae Timofti, nu debordau de optimism. Iar desfăşurările intervenite în cursul zilei de vineri ca şi declaraţiile liderilor politici ale partidelor reprezentate în Parlamentul de la Chişinău limitau încă şi mai drastic speranţele legate de o rapidă soluţionare a prelungitei crize politice din capitala Moldovei.

Părea, aşadar, încă de joi puţin probabil ca ipoteza preşedintelui Timofti, în conformitate cu care dl. Păduraru ar fi putut convinge, graţie experienţei sale politice anterioare dar şi datorită unui PR adecvat şi inteligent, derivat din aceasta, un număr suficient de deputaţi care să îl susţină, asigurându-şi astfel sieşi şi viitorului lui Cabinet necesarul vot de încredere. Oferta politică a tandemului Timofti-Păduraru a fost categoric refuzată, aşa cum era de aşteptat, de altfel, de Partidul Democrat, acesta venind încă de joi seara cu o contra-propunere proprie de premier în persoana d-lui Pavel Filip. O propunere pe care preşedintele Timofti nici nu vrea să o ia în seamă, socotind pesemne că dl. Filip nu ar fi altceva decât un premier-marionetă manipulat, mai mult sau mai puţin pe faţă, de oligarhul Vladimir Plahotniuc, sponsorul şi adevăratul conducător al PD.  Văzându-şi blocate de preşedinte, cel puţin pentru moment, aspiraţiile de ascensiune politică, se prea poate ca dl. Plahotniuc  să fi acceptat mulţumească şi cu ipostaza de premier informal ori din umbră, d-lui Filip revenindu-i sarcina de a-i pune necondiţionat în aplicare ordinele. Atât şi nimic mai mult.

Aceeaşi ofertă a fost întâmpinată cu o vădită lipsă de entuziasm de dl. Mihai Ghimpu, preşedintele PL, care pur şi simplu a refuzat să o comenteze. La rândul lui, PPEM a respins-o indirect, pronunţându-se în favoarea soluţiei alegerilor anticipate, în vreme de dl. Valeriu Streleţ, reprezentantul PLDM, s-a mulţumit să o califice drept „o decizie curajoasă” a şefului Statului, fără a oferi alte indicii de natură să ne lămurească în privinţa felului în care va acţiona în Parlament formaţiunea sa politică. Renunţarea la mandat a d-lui Păduraru este consecinţa firească a acestui complex de factori. Complicând încă şi mai mult situaţia politică de la Chişinău.

În noua situaţie creată în cursul zilei de vineri şi în urma apariţiei unei majorităţi, preşedintele Timofti a fost obligat de Constituţie să accepte, în cele din urmă,  propunerea PD. Dl. Filip are, aşadar, la dispoziţie, 15 zile spre a da ţării un nou cabinet. Greu de spus cât de viabil va fi acesta şi dacă nu se va ajunge la alegeri anticipate.

Comentatorii avizaţi ai vieţii politice din Republica Moldova socotesc că nici măcar acestea nu ar reprezenta o soluţie pentru simplul fapt că ar fi imposibil ca rezultatul acestora să scoată ţara din starea de tot mai accentuată instabilitate în care se află.

Şi aceasta fiindcă dramaturgia politică moldovenească este una extrem de complicată, fiind departe de a se limita la antagonismele „clasice” dintre pro-europeni şi anti-europeni, dintre comunişti şi anti-comunişti, dintre unionişti şi anti-unionişti, dintre rusofili şi românofili. Singura certitudine e corupţia generalizată, manifestă în aproape toate formaţiunile politice din ţara vecină. Acesta fiind motivul care ar explica, în opinia unor analişti de la Bucureşti, atitudinea mai mult decât rezervată a preşedintelui Klaus Iohannis care în anul scurs de la preluarea mandatului nu a făcut prea multe pentru amplificarea sentimentelor pro-româneşti în teritoriile dincolo de Prut.

Dl Iohannis a mers până acolo încât a determinat anularea unor ajutoare financiare şi nu numai destinate „celei de-a doua Românii”, decizia domniei-sale fiind, pare-se, fundamentată pe informaţiile în conformitate cu care de ajutoarele cu pricina nu ar beneficia moldovenii, ci oligarhii aflaţi în spatele politicienilor. Implicarea românească în Republica Moldova a fost încă şi mai scăzută în ultimele luni ale anului 2015, după demisia guvernului condus de dl. Victor Ponta şi înlocuirea acestuia cu cabinetul tehnocratului Dacian Cioloş. De unde înverşunatele şi repetatele critici ale fostului preşedinte Traian Băsescu, de unde atacul violent la adresa preşedintelui venit vineri, prin intermediul unei postări pe facebook, dinspre fostul prim-ministru.

Putem înţelege rezervele preşedintelui şi ale premierului ca şi refuzul acestora de a transforma România în sponsor al corupţilor de tot felul despre care se spune că ar fi infiltraţi la vârful mai tuturor partidelor politice din Republica Moldova.

Nu punem, de asemenea, nici cel mai mic preţ pe speculaţiile potrivit cărora dl. Cioloş ar fi primit, cu ocazia recentei sale vizite la Berlin, dispoziţii de neimplicare din partea cancelarului german Angela Merkel. Speculaţii pe care le interpretăm a fi nici mai mult, nici mai puţin, decât reflexe josnice ori iresponsabile ale jocului politic dâmboviţean, amplificate de contextul electoral al anului 2016.

De neînţeles e însă faptul că la nivelul Administraţiei Prezidenţiale nu există un departament sau măcar un consilier pentru Republica Moldova, după cum la fel de inexplicabilă e şi absenţa unui sfătuitor pe aceleaşi probleme la nivelul Guvernului României.

Simplul fapt că situaţia din Republica Moldova ar putea în orice moment să scape de sub control până într-atât încât existenţa însăşi a Statului moldovean să fie pusă sub semnul întrebării chiar şi în absenţa unei implicări ruseşti ce pare pentru moment exclusă din cauza noianului de dificultăţi cu care se confruntă la această oră Moscova ar impune un plus de expertiză, dar şi de pregătire la Bucureşti. Exact din perspectiva argumentelor geopolitice ce au cântărit greu la admiterea ţării noastre în NATO şi UE.