Completul care-i va decide soarta lui Liviu Dragnea: 4 doamne şi un bărbat. Cine sunt magistraţii şi ce dosare au mai judecat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea va fi judecat în apel de 4 doamne şi un bărbat Foto INQUAM PHOTOS
Liviu Dragnea va fi judecat în apel de 4 doamne şi un bărbat Foto INQUAM PHOTOS

Noul complet de 5 care va judeca apelul făcut de Liviu Dragnea în dosarul angajorilor fictive la Direcţia pentru Protecţia Copilului Teleorman, în care este acuzat de corupţie, este format din patru doamne şi un bărbat. Judecătorul, Valentin Şelaru, este fostul asistent al Laurei Codruta Kovesi, decretul său de numire la Curtea Supremă fiind semnat de fostul preşedinte Traian Băsescu.

Citeşte şi:

Liviu Dragnea a încercat amânarea tragerii la sorţi de la Curtea Supremă


Mai exact, Valentin Şelaru este fostul asistent al Laurei Codruta Kovesi, decretul său de numire la Curtea Supremă fiind semnat de fostul preşedinte Traian Băsescu. 

Valentin Şelaru a judecat mai multe dosare DNA, inclusiv pe cel al Alinei Bica, fosta şefă DIICOT. Există şi o controversă, pe vremea când era procuror la DNA Braşov, l-a reţinut şi arestat pe un fost ofiţer SRI, Sorin Crivăţ care a murit atunci când era la Penitenciarul Codlea, în condiţii suspecte.

Judecătoarea Francisca Vasile e cea care a confirmat în 2018 ordonanţa DNA de redeschidere a dosarului TelDrum, închis în 2013. Redeschiderea a fost decisă doar pentru faza in rem a urmăririi penale şi doar în legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu. 

Tot Francisca Vasile a decis ca aerhiepiscopul Tomisiului, Teodosie, să rămână sub control judiciar în dosarul în care acesta e acuzat de deturnare de fonduri europene. Un alt dosar judecat de Francisca Vasile este cel privind presupusa subfinanţare a Centrului Militar Zonal Constanţa. Tot Francisca Vasile a fost cea care a decis anularea interceptărilor din dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu şi al deputatului Mircea Drăghici, obţine în baza mandatului de siguranţă naţională.

Rodica Cosma - şefa completului - a judecat printre altele şi dosarul Poşta Română. Cosma a făcut parte din completul de cinci judecători care a condamnat-o la închisoare pe fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iabob Ridzi.

Este judecătoarea care a decis în 2014, eliberarea din arest a primarului Constanţei, Radu Mazăre, şi anchetarea lui sub control judiciar, în dosarul de dare de mită pentru construcţia unui cartier de locuinţe sociale.

Cosma este unul din magistraţii care l-a achitat în primă instanţă pe fostul ministru Tudor Chiuariu, a făcut parte din completul care a dispus neînceperea urmăririi penale în dosarul de plagiat al premierului Victor Ponta şi a decis condamnarea definitivă a lui Cătălin Voicu. 

De asemenea Rodica Cosma a făcut parte din completul care l-a condamnat pe Gigi Becali. 

Simona Neniţă a fost preşedinta completului de trei judecători care au judecat dosarul lui Victor Ponta. 

Magistratul a ajuns la Curtea Supremă în 2011. Judecătorul a făcut parte din completul care a dispus achitarea definitivă a lui Adrian Năstase în dosarul Mătuşa Tamara şi a dispus eliberarea mai multor inculpaţi în dosarul Portul Constanţa, între care şi pe cea a fostului director portuar Eugen Bogatu. 

În 2013, l-a condamnat la închisoare cu executare pe deputatul PSD, Nicolae Vasilescu. Soţul Simonei Neninţă, avocat, e cel care l-a apărat pe fostul senator PSD Cătălin Voicu, condamnat la şapte ani de închisare pentru trafic de influenţă.

La rândul ei, judecătoarea Alina Ioana Ilie a avut pe rol o serie de dosare importante. 

Ea a fost desemnată pentru a lua în discuţie dosarul Turceni-Rovinari, în care au fost trimişi în judecată premierul Victor Ponta şi senatorul Dan Şova. Totodată, magistratul a făcut parte din completul de cinci judecători care l-a condamnat definitiv pe Adrian Năstase în dosarul Trofeul Calităţii, la doi ani de închisoare cu executare. 

De asemenea, l-a condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare pe Gigi Becali, în februarie 2013, în dosarul Sechestrării hoţilor de maşini. 

Tot Alina Ilie l-a condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare pe judecătorul Toni Neacşu şi a decis, în 2013, condamnarea definitivă a fostului procuror Maximilian Bălăşescu, la cinci ani de închisoare pentru luare de mită. Alina Ioana Ilie a făcut parte din completul (alături de Florentina Dragomir şi Rodica Cosma) care a decis condamnarea, în iunie 2012, a lui Corneliu Iacobov, la 7 ani de închisoare, în dosarul “Rafo- Carom”.

Tragerea la sorţi

Preşedinta Curţii Supreme, Cristina Tarcea, a tras la sorţi judecătorii care vor face parte din completele de 5 judecători.

Completul de 5 Judecători P1 – Penal

Membrii titulari:

     Judecător Cosma Rodica

     Judecător Şelaru Valentin Horia

     Judecător Neniţă Simona Cristina

     Judecător Vasile Francisca Maria

     Judecător Ilie Ioana Alina

Membrii supleanţi :

      Judecător Rog Lucia Tatiana

      Judecător Dragomir Florentina

      Judecător Rus Andrei Claudiu

      Judecător Mera Luciana

      Judecător Macavei Săndel Lucian

Completul de 5 Judecători P2 – Penal

Membrii titulari:

    Judecător Lefterache Lavinia Valeria

    Judecător Matei Ionuţ Mihai

    Judecător Ilie Aurel Gheorghe

    Judecător Bogdan Ioana

    Judecător Pistol Ştefan

Membrii supleanţi :

    Judecător Burnel Oana

    Judecător Popa Rodica Aida

    Judecător Cobzariu Maricela

    Judecător Şerban Leontina

    Judecător Dragomir Ilie Iulian – Vicepreşedintele Înaltei Curţi de  Casaţie şi Justiţie 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite