Comisia parlamentară de control al activităţii SRI a turnat la repezeală un film de reabilitare

A stârnit o oarecare stupoare durata neaşteptată, aproximativ şapte ore, a audierilor la care a fost supus miercuri de comisiile de specialitate ale Parlamentului, directorul SRI, dl. Eduard Hellvig.

Stuporile s-au înregistrat îndeosebi în rândurile jurnaliştilor ceva mai tineri. Aceia care din motive de ordin eminamente biologic nu au prins zilele de foc din anii 90, atunci când descinderea în plenul Parlamentului României a directorului din acea vreme a SRI, dl. Virgil Măgureanu, în scopul prezentării Raportului anual al instituţiei, era un eveniment despre care se vorbea zile întregi înainte şi zile întregi după aceea. Nu exclud ca unele stupori să fi fost mimate din înalt ordin şi vom vedea mai la vale de ce.

Dar, revenind. Dl. Măgureanu era primul director al unui serviciu secret asupra căruia plutea puternic prezumţia de impuritate. În plus, era socotit unul dintre stâlpii puterii iliesciene, de unde şi înverşunarea cu care mai marii opoziţiei din acea vreme îl luau pe cel supranumit Şarpele cu ochelari la întrebări. Unde mai pui că în acele timpuri mulţi dintre fruntaşii opoziţiei trăiseră pe piele proprie duritatea anchetelor fostei Securităţi din ale cărei cadre noul SRI, creat după evenimentele din martie 1990 de la Târgu Mureş, preluase o parte destul de consistentă.

Între timp, lucrurile s-au schimbat şi nu în bine. În schimb, SRI nu şi-a abolit, doar şi-a nuanţat prezumţia de impuritate, este bănuit de omniprezenţă, mai toată lumea vorbeşte, cel mai adesea fără dovezi concrete, despre interceptarea convorbirilor telefonice, despre abuzuri, despre afaceri oneroase, despre supradimensionarea implicării în viaţa de zi cu zi a românilor. Totul pornind încă din 1990, dar mai pronunţat în vremea în care preşedintele României era un ins pe nume Traian Băsescu. Hoţul care acum strigă hoţii după ce mulţi dintre capii Serviciului au întors armele împotriva lui.

De ani de zile controlul Parlamentului asupra SRI este anemic, de formă. Rapoartele anuale ale Serviciului sunt depuse, trec pe la registratură, primesc un număr şi cu asta basta. Nimeni nu le citeşte, nimeni nu le discută. Între componenţii Comisiei de control şi unii dintre şefii SRI sau SIE s-au înjghebat prietenii nepermise, adevărate legături primejdioase, parafate cu concedii petrecute în locuri dintre cele mai exotice a căror notă de plată a fost achitată de aleşi ai naţiunii cu profil de interlopi.

Scandalul Ghiţă-Coldea a readus în centrul atenţiei toate aceste abateri de la normă. Generalul, acum în rezervă, Florian Coldea a fost trimis la mantinelă, aşa, de ochii lumii, deşi a fost scos basma curată de o comisie de anchetă. Culmea e că de atunci au încetat şi mesajele d’outre mer sau d’outre tombe, cine mai ştie, ale numitului Sebastian Ghiţă. Încetare definitivă sau pauză de respiraţie? Doar timpul ne va lămuri.

Comisiile parlamentare aveau nevoie, aşadar, pentru reabilitare, de un spectacol de sunet şi lumină. De un filmuleţ aşa cum sunt acelea turnate de studiourile americane ale căror protagonişti ar fi ofiţerii KGB. Drept pentru care miercuri s-au făcut că lucrează, că asudă, au cerut munţi, valize de documente, ca pe urmă să aflăm din gurile domnilor Ţuţuianu şi Hellvig că totul ar fi ok. Cu mici lipsuri pe ici, pe colo.

Filmul reabilitării a fost turnat în mare grabă. Cu buget mic şi cu inspiraţie redusă. Rămâne de văzut pe câţi dintre noi a păcălit.