Raportul MCV al Comisiei Europene. Barroso: „Au fost luate măsuri pentru a răspunde preocupărilor grave pe care le-am exprimat în luna iulie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisia Europeană a dat publicităţii raportul MCV  FOTO Reuters
Comisia Europeană a dat publicităţii raportul MCV  FOTO Reuters

Comisia Europeană a făcut public raportul raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare pe Justiţie. Conform acestui raport, ţara noastră a făcut progrese semnificative în lupta împotriva corupţiei, dar mai avem mulţi paşi de urmat. Conform raportului, România este eligibilă pentru aderarea la spaţiul Schengen.

Raportul prezintă analiza Comisiei privind măsurile întreprinse de România în ultimele şase luni şi indică domeniile unde sunt necesare măsuri suplimentare.

Despre progresele înregistrate de România

Preşedintele Barroso a declarat: „Acest raport este publicat imediat după alegerea unui nou guvern în România. Raportul cuprinde recomandări clare privind statul de drept şi independenţa sistemului judiciar, care sper că vor fi urmate ca parte a reformei aflate în desfăşurare în România. Au fost luate măsuri pentru a răspunde preocupărilor grave pe care le-am exprimat în luna iulie, iar raportul nostru explică în mod clar unde sunt necesare progrese suplimentare”.

„Cu toate că respectarea Constituţiei şi a hotărârilor pronunţate de Curtea Constituţională a fost restabilită, nerespectarea independenţei sistemului judiciar şi instabilitatea cu care se confruntă instituţiile judiciare rămân o sursă de îngrijorare".

Despre numirea Procurorului General şi Procurorul şef al DNA

În raportul Comisiei se subliniază, de asemenea, importanţa numirii unui nou Procuror General şi a unei noi conduceri a Direcţiei Naţionale Anticorupţie care să se bucure de încrederea opiniei publice şi care să facă dovada independenţei, integrităţii şi profesionalismului necesare pentru obţinerea unor rezultate concrete în combaterea corupţiei.

Recomandările Comisiei subliniază, de asemenea, responsabilitatea pe care o au miniştrii şi parlamentarii în a oferi un exemplu în materie de respectare a integrităţii.

Raport MCV Romania

Despre lupta anti-corupţie

„Rămân încă multe de făcut pentru a atinge obiectivele fixate în cadrul MCV. Raportul prezintă principalele evoluţii din ultimele şase luni în reforma sistemului judiciar şi măsurile adoptate împotriva corupţiei, luându-se notă de capacitatea de rezistenţă în situaţii dificile a instanţelor şi a instituţiilor anticorupţie".

Despre aderarea la spaţiul Schengen

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, a explicat că România îndeplineşte condiţiile necesare pentru a adera la spaţiul Schengen.

"Da, Comisia crede că România îndeplineşte condiţiile specifice de intrare în Schengen. Ar trebui să fim corecţi să spunem că totul a fot tratat ca un soi de exerciţiu. Acesta nu este un raport pe Schenghen, ci dor unul dintre obiectivele pe care România trebuie să le îndeplinească", a precizat Mark Gray, întrebat dacă România îndeplineşte condiţiile de intrare în spaţiu Schengen.

Concluziile raportului CE de miercuri vor avea urmări în procesul de intrare a României în Schengen. Olanda şi Germania sunt ţările care au blocat în ultimele luni o decizie a Consiliului JAI privind aderarea la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei, anunţând că pentru a accepta acest lucru aşteaptă progrese în raportul MCV al Comisiei Europene.

Despre presiunile exercitate asupra Justiţiei

Executivul UE a primit plângeri de la reprezentanţi ai CC, CSM şi ICCJ printre altele în legătură cu atacuri de intimidare şi hărţuire prin media, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Mark Gray.

"Am avut multe cazuri, nu doar unul sau două, ci un număr destul de mare de cazuri în care reprezentanţi de înalt nivel, judecători şi nu doar judecători, au fost supuşi presiunii, unor atacuri de fapt, hărţuire, intimidare, prin intermediul presei", a arătat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

El a subliniat că aceasta nu este o problemă nouă.

"Nu este o problemă nouă, cred că stiţi că preşedintele Barosso a discutat această problemă cu premierul român în luna august. Şi în comisia de la Veneţia a Consiliului Europei au fost analizate analizat temerile pe acest subiect. Au existat reclamaţii din partea unor organisme, precum Curtea Constituţională, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care s-au adresat comisiei. De aceea am abordat această problemă, care trebuie analizată. Cred că se face şi o campanie politică, într-un fel sau altul, o campanie care face parte din procesul politic normal, dar în mai multe cazuri, nu doar unul sau două, s-a trecut limita", a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray.

El a mai spus că, pe de o parte, jurnaliştii s-au plâns, apoi a văzut "cum se duc campanii împotriva unor persoane din sistemul judiciar".

"Nu mă apuc acum să spun cutare sau cutare ziarist sau publicaţie, însă ceea ce s-a constatat a fost că am primit plângeri de la tot felul de la organisme din domeniul reformei justiţiei. Avem mai multe exemple din partea anumitor persoane care ne-au semnalat aceste lucruri. Au fost semnalate aceste chestiuni şi de aceea acest fragment se regăseşte în raport şi din acest motiv se face trimitere, de pildă, la CNA. Cred că în ultimele şase luni am auzit tot felul de declaraţii făcute de toate părţile eşichierului politic. E important că nu s-a constatat ca principalele personalităţi politice să spună în ultimele şase luni: «staţi putin, se exagerează». Cred ca raportul este elocvent", a adăugat Gray.

Un nou raport MCV despre evoluţiile României şi Bulgariei va fi publicat de Comisia Europeană în luna decembrie a acestui an.  

Mark Gray, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a precizat că luni va avea loc o întâlnire între premierul Victor Ponta şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.


PRINCIPALELE DECLARAŢII ALE PURTĂTORULUI DE CUVÂNT AL COMISIEI EUROPENE, MARK GRAY:

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite