CNN Turk: „A murit Regele Ţiganilor“

CNN Turk: „A murit Regele Ţiganilor“

Florin Cioaba a decedat la vârsta de 59 de ani, în timpul vacanţei sale din Antalya, Turcia

Moartea regelui autointitulat al romilor, Florin Cioabă, a avut ecouri şi în presa străină. CNN Turk, varianta locală a celei mai importante televiziuni de ştiri americane, anunţă decesul „Regelui Ţiganilor din România“, preluând declaraţiile oficiale ale doctorului Omer Baiazid, şef al Departamentului de Chirurgie Cardiovasculară, de la spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya.

Ştiri pe aceeaşi temă

Televiziunea oferă detalii despre cauzele care au dus la moartea lui Florin Cioabă, potrivit medicului Baiazid. „Inima artificială care îi fusese instalată, după un procedeu care se foloseşte în întreaga lume, dăduse iniţial semnale pozitive“, a declarat medicul care s-a ocupat de tratarea lui Florin Cioabă.

 „În această noapte, inima lui s-a oprit. S-a încercat resuscitarea sa, cu ajutorul dispozitivelor de asistenţă şi masaj cardiac până la primele ore ale dimineţii, deşi posibilitatea ca el să supravieţuiască era redusă. În această dimineaţă, pacientul a decedat.“, a conchis doctorul Omer Baiazid. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: