Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu a demisionat. Exemplul i-a fost urmat de şeful Casei de Sănătate, Cristian Buşoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Buşoi a fost şeful CNAS FOTO Adevărul
Cristian Buşoi a fost şeful CNAS FOTO Adevărul

Liberalul Cristian Buşoi s-a prezentat miercuri la Guvern pentru a-şi depune demisia de la conducerea Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), unde ocupă rangul de secretar de stat. Şi ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, aflată în concediu medical, şi-a depus demisia la Palatul Victoria.

UPDATE Preşedintele demisionar al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Buşoi, regretă că nu a avut şansa să ducă până la capăt proiectul privind cardul naţional de sănătate, însă, pe de altă parte, se declară împăcat cu decizia de plecare din funcţie, precizând că rămâne „la dispoziţia partidului”, pentru a face „orice muncă”.

„Sunt de 17 ani în PNL. Am fost trei ani în Parlamentul României, şase ani în Parlamentul European. Am fost opt luni preşedintele al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Sunt bucuros pentru că mi s-a făcut onoarea de a fi nominalizat ca ministru al Sănătăţii, chiar dacă nu s-a legiferat, din cauza blocajului politic”, a mai spus preşedintele demisionar al CNAS în cadrul unei conferinţe de presă organizate miercuri, după ce şi-a depus demisia din Guvern împreună cu toţi demnitarii liberali.

Potrivit lui Buşoi, cardul naţional de sănătate a fost proiectul pe care şi-ar fi dorit să îl vadă dus până la capăt.

„Cel mai mult regret este că nu am avut şansa să duc până la capăt acest proiect. Cardul naţional electronic de sănătate, cel mai important proiect strategic al CNAS, a fost demarat efectiv la trei săptămâni după preluarea mandatului. Primul card de sănătate a fost tipărit în 16 iulie 2013, iar în prezent sunt tipărite şi personalizate peste şase milioane de carduri, astfel încât, cel mai târziu, la începutul anului 2015, decontarea serviciilor medicale să fie realizată numai pe baza cardului de sănătate”, a spus Buşoi.

Buşoi a vorbit apoi despre dosarul electronic al pacientului - un instrument de verificare în timp real a stării de sănătate a pacientului -, care poate fi urmărit şi online şi care va uşura activitatea de

diagnosticare desfăşurată de medici. Preşedintele demisionar al CNAS a precizat că începând din 21 martie, dosarul va fi testat timp de o lună, iar după 21 aprilie va intra în producţie.

UPDATE Secretarul de stat din Ministerul Muncii Sorin Ştefoni (PNL), coordonator al Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, şi-a dat demisia, potrivit unor surse oficiale, citate de Mediafax.

Sorin Ştefoni preluase funcţia în 1 martie 2013, el fiind coordonatorul Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, cu rang de secretar de stat.

Directorul Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Inspecţie Socială, Adrian Toader, deşi este membru PNL, este funcţionar public şi rămâne pe funcţia pe care o ocupă, au mai precizat sursele citate.

UPDATE Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a plecat de la Palatul Victoria la spital, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, după ce sâmbătă ar fi suferit un atac vascular, din cauza căruia şi-a luat concediu medical până pe 28 februarie. 

Se aşteaptă aşadar o decizie privind o conferinţă de presă de bilanţ a oficialului de la Muncă, dar şi privind demisiile liberalilor din eşalonul doi.

Este vorba despre secretarul de stat pe fonduri europene din minister, Sorin Dumitru Ştefoni, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPAS), Ileana Ciutan, şi directorul Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Inspecţii Sociale (ANPIS), Adrian Toader. 

UPDATE Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, doctorul Adrian Pană, şi-a depus miercuri demisia, potrivit unor surse instituţionale.

În schimb, secretarii de stat Radu Vulcănescu şi Iulian Chiriac au rămas în funcţie.

UPDATE Biroul de presă al Guvernului a transmis oficial lista miniştrilor PNL demisionari şi a celor numiţi în locul lor, ca interimari, listă transmisă miercuri Preşedintelui României, Traian Băsescu. Premierul Victor Ponta i-a solicitat acestuia emiterea decretelor prezidenţiale pentru numirea miniştrilor interimari, potrivit legii.

Miniştrii PNL care şi-au prezentat demisiile:

-         Gheorghe Eugen Nicolăescu din funcţia de ministru al sănătăţii
-         Mariana Câmpeanu din funcţia de ministru al muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice
-         Ramona-Nicole Mănescu din funcţia de ministru al transporturilor
-         Gigel Sorinel Ştirbu din funcţia de ministru al culturii
-         Lucia Ana Varga din funcţia de ministru delegat pentru ape, păduri şi piscicultură
-         Mihai Alexandru Voicu din funcţia de ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul
-         Cristian David din funcţia de ministru delegat pentru românii de pretutindeni.

Miniştrii PSD propuşi ca interimari:

-         Nicolae Bănicioiu, ministru al tineretului şi sportului - numit în funcţia de ministru al sănătăţii, interimar
-         Adriana Doina Pană, ministru delegat pentru dialog social - numită în funcţia de ministru al Muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, interimar
-         Dan Coman Şova, ministru delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine - numit în funcţia de ministru al transporturilor, interimar
-         Mihnea Cosmin Costoiu, ministru delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică - numit în funcţia de ministru al culturii, interimar
-         Rovana Plumb, ministrul mediului şi schimbărilor climatice - numită în funcţia de ministru delegat pentru ape, păduri şi piscicultură, interimar
-         Robert Marius Cazanciuc, ministrul justiţiei - numit în funcţia de ministru delegat pentru relaţia cu parlamentul, interimar
-        Titus Corlăţean, ministrul afacerilor externe - numit în funcţia de ministru delegat pentru românii de pretutindeni, interimar.               


Mariana Câmpeanu şi-a depus demisia din funcţia de ministru al Muncii, după o discuţie cu premierul Victor Ponta, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale. Câmpeanu a sosit la Guvernn jurul orei 10.00 şi a plecat după aproximativ 30 de minute.

Miniştrii liberali din Guvernul Ponta 2 urmează să-şi depună demisiile în bloc la Cabinetul prim-ministrului. Victor Ponta a plecat la Palatul Cotroceni pentru a discuta cu preşedintele Traian Băsescu.  Locurile rămase vacante vor fi ocupate în mare parte de PSD. Se vehiculează că în noua structură guvernamentală vor fi cuprinse numai 17 ministere. În plus, va mai exista o funcţie de vicepremier care va fi deţinută de UDMR.


Liderul PNL, Crin Antonescu, a afirmat, marţi seara, că a discutat cu Mariana Câmpeanu şi că aceasta i-a comunicat că va demisiona din postul de ministru, chiar dacă se află în concediu.

Demisie din concediu medical

Ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, i-au fost recomandate cinci zile de concediu medical, în urma accidentului vascular suferit zilele trecute, aceasta fiind în repaus până în 28 februarie, a declarat marţi, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Iolanda Stăniloiu.

Decizia acesteia de a intra în concediu este legată şi de scandalul în care oficialul a fost implicat săptămâna trecută, când o anchetă a Centrului de Investigaţii Media a dezvăluit că fostul ministru şi-ar fi pensionat preferenţial soţul pe caz de boală.

Demisii în Sănătate

Şi liberalul Cristian Buşoi a anunţat că şi-a dat demisia de la conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Buşoi a fost propus de PNL pentru conducerea Ministerului Sănătăţii, înainte de ruperea USL.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că miniştrii PNL şi-au anunţat, practic, demisiile politice, urmând ca până miercuri la ora 12 miniştii, secretarii de stat şi şefii de agenţii aparţinând formaţiunii să-şi depună demisiile scrise.

El a arătat că demisia miniştrilor liberali va fi prezentată împreună cu demisia tuturor demnitarilor politici ai Partidului Naţional Liberal, respectiv a tuturor secretarilor de stat, şefilor de agenţii, sau a celor care ocupă poziţii asimilate cu secretarii de stat.

Liderii PNL au adoptat, marţi seară, o rezoluţie privind ieşirea liberalilor de la guvernare.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Guvernul Ponta 3. Miniştrii PNL îşi depun demisiile. Ponta a plecat la Cotroceni, pentru o discuţie cu Băsescu. Şedinţa de Guvern, amânată

Miniştrii liberali din Guvernul Ponta 2 au început să-şi depună demisiile la Cabinetul prim-ministrului. Victor Ponta a plecat la Palatul Cotroceni pentru a discuta cu preşedintele Traian Băsescu. Locurile rămase vacante vor fi ocupate în mare parte de PSD. Se vehiculează că în noua structură guvernamentală vor fi cuprinse numai 17 ministere. În plus, va mai exista o funcţie de vicepremier care va fi deţinută de UDMR.

USL s-a rupt. PNL a divorţat în patru puncte de PSD şi cere demisia lui Ponta Crin: Convingerea mea este că vom reveni foarte curând la guvernare

USL s-a rupt. Membrii Delegaţiei Permanente a PNL au votat cu o majoritate covârşitoare ieşirea partidului de la guvernare, tranşând astfel situaţia tulbure care persistă în USL de mai bine de două săptămâni. Liberalii i-au cerut demisia premierului Victor Ponta.

ANI a deschis o anchetă în cazul ministrului Câmpeanu în scandalul legat de pensionarea soţului ei. Ponta o apără, Crin i-a recomandat varianta demisiei

Premierul Victor Ponta a declarat joi că nu discută despre o demitere în cazul ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, acuzată că şi-ar fi pensionat preferenţial soţul pe caz de boală, şi a explicat că-şi apără echipa de miniştri până nu se dovedesc astfel de acuzaţii. Pe de altă parte, preşedintele PNL Crin Antonescu spune că i-a sugerat să-şi dea demisia şi a rămas să discute cu premierul. ANI a început o anchetă în acest sens.

Băsescu cere demisia ministrului Muncii, care şi-a pensionat preferenţial soţul. Câmpenau susţine că este victima unui „linşaj mediatic”. Ponta o apără

Preşedintele Băsescu a cerut miercuri seara demisia Marianei Câmpeanu. Ministrul Muncii i-ar fi dat soţului său în 2005, pe când conducea Casa de Pensii Ilfov, pensie şi indemnizaţie de însoţitor în baza unor acte discutabile. Câmpeanu susţine însă că este vorba despre o campanie de denigrare a sa. Premierul o susţine.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, acuzată că i-a acordat soţului cel mai grav grad de handicap şi pensie de invalid

Soţul ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, ar fi obţinut în 2005, când soţia sa ocupa funcţia de director la Casa de pensii Ilfov, în aproape două săptămâni, atât pensie de invaliditate pentru gradul întâi de handicap, cât şi indemnizaţie de însoţitor, în lipsa unui certificat medical foarte clar şi deşi acesta avea domiciliul în Bucureşti, arată o anchetă realizată de Centrul de Investigaţii Media şi  B1TV

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite