Lovitură pentru Uber. Curtea Europeană de Justiţie: Uber trebuie reglementată ca o companie de transport, nu ca un serviciu digital

Lovitură pentru Uber. Curtea Europeană de Justiţie: Uber trebuie reglementată ca o companie de transport, nu ca un serviciu digital

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis astăzi că Uber va fi reglementată ca o companie de transport şi nu ca un serviciu digital. Decizia a fost urmărită îndeaproape de industria din domeniu, deoarece  constituie un precedent pentru modul în care firmele din domeniu vor fi  reglementate în UE. Decizia Curţii de Justiţie a UE de la Luxemburg este definitivă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Reprezentanţii companiei americane au susţinut, fără succes în faţa judecătorilor, că Uber este o platformă tehnologică care conectează pasagerii cu şoferi independenţi, nu o companie de transport supusă aceloraşi reguli ca serviciile de taxi, arată Bloomberg News.
 
"Serviciile oferite de Uber care conectează persoanele fizice cu şoferi neprofesionişti sunt considerate servicii în domeniul transporturilor", a decis Curtea de Justiţie.  Ţările UE "pot, prin urmare, să reglementeze condiţiile pentru furnizarea acestui serviciu". Decizia a fost luată în dosarul  C- 434/15, Asociación Profesional Élite Taxi v Uber Systems Spain S.L..
 
Concret, un judecător spaniol este cel care a cerut avizul CJUE, după ce în 2014 a fost solicitat de asociaţia profesională a şoferilor de taxi din Barcelona, care se considera victimă a concurenţei neloiale din partea Uber. Asociaţia Elite Taxis susţinea că şoferii Uber, care pot transporta persoane în propriile vehicule de pasageri contra remuneraţie, trebuie să deţină licenţe la fel ca şi serviciile de taxi din Barcelona.
 
Poziţia Uber
 
„În majoritatea ţărilor UE în care operăm sub legea transportului sau suntem în curs de reglementare, această hotărâre nu afectează mersul lucrurilor. Totuşi, în continuare, milioane de europeni sunt împiedicaţi să folosească aplicaţii similare cu ale noastre. Aşa cum a declarat noul nostru CEO, Dara, este necesar ca serviciile de tip Uber să fie reglementate, astfel vom continua dialogul cu autorităţile din Europa. Aceasta este abordarea noastră pentru a ne asigura că oricine poate comanda o cursă sigură la apăsarea unui buton”, a declarat purtătorul de cuvânt Uber.
 
Hotărârea Consiliul Local al Municipiului Bucureşti
 
Reamintim că în Consiliul Local al Municipiului Bucureşti a fost adoptată, marţi, hotărârea prin care se vrea reglementarea serviciilor de genul Uber şi Taxify, dar şi Clever Taxi sau Smart Taxi. Concret, în Bucureşti şi-ar putea desfăşura activitatea de transport în regim taxi doar transportatorii autorizaţi care au servicii de dispecerat autorizate de municipalitate, iar nerespectarea obligaţiilor se sancţionează cu amendă între 4.500 şi 5.000 de lei, potrivit unui proiect de hotărâre introdus suplimentar pe ordinea de zi în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Proiectul prevede şi reguli pentru şoferi, precum interzicerea refuzării unei curse, ţinută adecvată obligatorie, precum şi dotarea maşinii cu sistem POS, pentru plata cu cardul.
 
„Cu toţii ne dorim ca cetăţenii din Bucureşti care apelează la taxi să poată merge în condiţii de siguranţă şi confort. Îi respectăm pe bucureşteni şi prin prisma hotărârii pe care o vom lua astăzi. Vom avea un proiect care va modifica şi va aduce îmbunătăţiri: va exista un set de reguli pe care eu le numesc europene care vor trebui respectate. Va fi interzisă refuzarea unei curse sub diferite pretexte şi vor fi sancţiuni. Vor fi interzise bonusurile, şoferii sunt obligaţi să aibă o ţinută decentă, să nu fumeze în maşină, să nu dea muzica tare, să nu vorbească la telefon, să nu angajeze cu clientul discuţii pe subiecte sensibile care ar putea contraveni porincipiilor clientului. Sunt încă alte elemente care vor duce la securitate şi confort. Toţi taximetriştii vor fi obligaţi să poată oferi posibilitatea să plătească cu cardul şi toţi vor trebui să aibă aplicaţii, pentru ca orice client să poată solicita taximetrul şi online”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea, la începutul şedinţei CGMB.
 
Comisia de transporturi a fost convocată cu mai puţin de jumătate de oră înainte de începerea şedinţei pentru aprobarea acestui proiect.
 
Protestul  COTAR
 
Mii de transportatori protestează, miercuri, în faţa Guvernului, faţă de pirateria şi concurenţa neloială, potrivit Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).
”Chiar dacă primarul general, Gabriela Firea, a luat hotărârea eliminării concurenţei neloiale din Bucureşti, restul ţării suferă în continuare din cauza concurenţei neloiale şi a pirateriei, astfel încât protestele vor continua. Miercuri, 13 decembrie, COTAR a renunţat la protestul care deja era anunţat, în contextul funeraliilor regale, dar şi pentru a aştepta ca ministrul Transporturilor, Felix Stroe, să-şi ducă la îndeplinire promisiunea pe care ne-a făcut-o, la întâlnirea la care ne-a convocat înainte de mitingul anunţat”, se arată în comunicatul COTAR.
 
Transportatorii au cerut adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă prin care să fie eliminată sintagama “în mod repetat” din legea 38/2003.
 
Te-ar putea interesa şi:
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările