Cine se ocupă de problemele iernii energiei în România?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
f

Încet, sigur şi cu din ce în ce mai mare viteză, politicienii noştri se închid - şi apoi închid ţara - într-o autoizolare dominată de lupta lor fioroasă pe ciolanul puterii. Îi preocupă doar accesul la funcţii şi scaunele aferente, îi nedumereşte sau chiar îi înfurie orice întrebare legată de ceea ce, teoretic, s-ar numi interesele superioare ale naţiunii confruntate acum cu crize multiple.

Printre acestea, acum incipientă dar în reală crştere vertigioană, explozia problemelor, tuturor problemelor, legate de preţul energiei.

Iată dimensiunea problemelor aşa cum sunt ele prezentate de Blommberg care, foarte recent, arăta că Europa se va confrunta cu "un şoc energetic" din cauza a ceea ce vor fi preţurile record la gaze şi energie electrică. Iată grafiul care dă dimensiunea reală a problemei care, absolut evident, se poate oricând transforma din "criză economică" în "criză socială" extrem de gravă, potenţată sau combinată cu o eventuală prelungire a efectelor acestui val 4 al pandemiei.

2

Problema este, aşa cum spun şi cei de la Bloomberg, că Europa nu are rezolvată nici acu problema esenţială a securităţii energetice, cu atât gravă situaţie cu cu cât, în loc să să scadă, dependenţa strtegică de surse de aprovizionare externe a cescut, mai ales dacă previziunile meteorologilor se confirmă cu o iarnă grea 2021-2022.

O problemă strict economică?

Poate, la începuturi, aşa a fost. Dar acum, în orice caz în această iarnă, problema este trecută în zona politicului doarece acolo se discută pro şi contra utilităţii sau, dimpotrivă, a primejdiei de a lucra cu Federaţia Rusă. Problemă pecare o cunoaşteţi dar care, în aceste zile, se acutizează din cauza faptului că, extrem de curând, pe Nord Stream 2 va deveni funcţional. Ceea ce înseamnă că tranzitul prin Ucraina va deveni din ce în ce mai puţin util, mai ales că există acum şi contractul Rusia-Ungaria pentru 15 ani, folosind conductele din Serbia şi Austria.

Europa dispune de puţine soluţii proprii în materie de diversificare şi de realizare de rezerve strategice chiar dacă "înspre începutul acestui an, atunci când GAZPROM a efectuat complet livrările către Europa conform contractelro pe termen lung, nu a fost totuşi suficient să umple rezervoarele goale din ţările europene şi să le pregătească pentru iarnă" - cum spun cei de la Bloomberg. Asta presupune că, în materie de gaze naturale, singura mare soluţie ar fi menţinerea operaţională a Coridorului Sud de gaze cu cele trei branşe ale sale: Conducta Caucaz Sud (SCP), Conducta Transanatoliană (TANAP) şi Conducta TansAdriatică (TAP)

a

Ruta importantă direct pentru Europa Marea este deci conducta TAP care aduce gazul azer, dar care are totuşi o capacitate limitată, doar o cincime din capacitatea lui Nord Stream 2: aduce 10 miliarde metri cubi anual, ceea ce înseamnă doar 2% din consumul european de gaze, plus că cea mai mare parte este transportat în Italia, în aşteptarea viitoarelor extinderi. Problema suplimentară este că zona de extracţie este nesigură din cauza situaţiei conflictuale cvasi-permanente care degenerează chiar în războaie locale care se pot translata şi la alte ţări din regiune.

f

Ce vor să facă ruşii?

Speranţa nu va fi la ei deoarece au anunţat deja că, prin contract, livrările pe 2021 sunt planificate la 183 miliarde metri cubi şi, fie că deja Nord Stream 2 va începe să aducă gaze, nuvelul de livrare pentru Europa va rămâne acelaşi, aşa cum declara un oficial de la Gazprom la finalul lunii august. Ce ar pute aduce în plus Nord Stream 2 va fi o cantitate estimată de 5,6 miliarde metri cubi.

Ceea ce este nou, pare să fie o schimbare manifestă a interesului rusesc pentru livrările către mari pieţe asiatice, tocmai din cauza cererii din ce  în ce mai mari a unor industrii din zonă (China şi India) care se află acum în plină creştere, recuperare post-pandemie şi se pare că prezintă companii care sunt gata să plătească preţuri mai mari. În plus, chiar spectaculos, apar proiecte foarte importante de cooperare în domeniul energetic la nivelul acestor pieţe gigant.

Spe exemplu, India a anunţat că a investit 16 miliarde $ în sectorul energetic din Rusia.

Dar, proiectele energetice sunt dublate, triplate, de cele în linii de transport terestre (Coridorul de transport Nord-Sud, harta 1)) şi maritime (Chennai-Vladivostok, harta 2) trans-continentale, inclusiv pentru transportul LPG în mari cantităţi:

df
f

În plus, India a declarat că intră şi în parteneriatul pentru dezvoltarea rutei strategice a Marelui Nord, cea pe care se va asigura o deschidere nouă, uriaşă, directă, a continentul asiatic înspre porturile nordului european, Rusia trimiţând navele cu LPG la Rotterdam sau Brest.

Dar ei cu ale lor, noi cu partea asta de lume şi care le are pe ale ei, sigur că la o scară mai mică, dar de care depindem, înspre est sau înspre vest:

c

Cum va fi vremea la iarnă?

Răspunsul poate sau nu să potenţeze o criză majoră determinată de de vârfuri de consum care să epuizeze mai rapid rezervele companiilor producătoare inclusiv, poate, rezervele strategice naţionale din unele State Membre.

Context în care, pentru noi, în mod normal, ar fi să ştim dacă există sau nu o sursă de autoritate guvernamentală care să ne spună, cu date precise, care este nivelul exact de pregătire al României în cazul în care se confirmă previziunile meto pentru o iarnă grea (https://mkweather.com/winter-2021-2022-in-europe-should-start-very-early-nao-and-cold-airflow-are-predicted-2021-2022-winter/) şi în ce măsură sunt pregătite planuri de susţinere pentru populaţia vulnerabilă. Poate chiar ar fi cazul ca cineva să vorebască despre contractele stabilite pe termen mediu şi lung care să garanteze inclusiv depăşirea perioadelor excepţionale cu vârf de consum. Le aveam? Cu cine? În ce parametri se poate face consumul şi în ce parametri trebuie solicitat ajutor de urgenţă şi de la cine anume?

Poate nu avem nevoie de toate astea deoarece, din cauza creşterii excepţionale a economiei noastre cu acel 7% anunţat de premierul Câţu, chiar că au oamenii cu ce bani să achite facturile, oricât de mult s-ar ridica ele în această iarnă.

Lăsând gluma tristă la o parte, există cineva care să dea răspunsuri la aceste întrebări?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite