Cine este Dana Gârbovan, judecătoarea propusă ministru al Justiţiei. A fost de acord cu înfiinţarea Secţiei care anchetează magistraţi

Cine este Dana Gârbovan, judecătoarea propusă ministru al Justiţiei. A fost de acord cu înfiinţarea Secţiei care anchetează magistraţi

Foto INQUAM PHOTOS

Judecătorul la Curtea de Apel Cluj Dana Gârbovan, propunerea PSD pentru fotoliul de ministru al Justiţiei, este preşedintele Uniunii Naţionale a Judecatorilor din România (UNJR), o asociaţie a magistraţilor înfiinţată în anul 2007 despre care, de-a lungul timpului, Gârbovan a refuzat cu îndârjire să spună câţi membri are. Ministrul propus a fost de acord în 2017 cu înfiinţarea Secţiei pentru anchetarea magistraţilor.

UPDATE Dana Gârbovan spune că a avut o discuţie cu premierul Viorica Dăncilă şi că a acceptat de principiu propunerea de a fi ministru al Justiţiei, cu condiţia de a-i fi asigurată independenţa deplină şi ca preşedintele Klaus Iohannis să fie de acord de principiu.

Dana Gârbovan s-a născut la 3 septembrie 1978 la Jibou, a studiat la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi la Institutul Naţional al Magistraturii. Şi-a început cariera ca judecător stagiar la Judecătoria Zalău, în anul 2001, iar din anul 2008 este judecător la Curtea de Apel Cluj, secţia Civilă. Este căsătorită şi are doi copii.

„Accesul in UNJR se făcea doar pe recomandarea a doi membri deja existenti, deoarece prioritatea organizatiei noastre nu a fost numărul, ci dinamismul si dorinta de implicare a membrilor”, spunea judecătoarea în 2017.

Replica venea ca urmare a mai multor întrebări despre cine este UNJR în condiţiile în care vocea preşedintelui Uniunii era una dintre cele mai ascultate in comisia specială care modifica Legile Justitiei în 2017.
 

I-a criticat pe magistraţii care au ieşit în stradă

 
De-a lungul vremii, Dana Gârbovan a declarat public că Justiţia se confruntă cu multiple probleme, „de la protocoale secrete şi abuzuri, la supraîncărcarea instanţelor şi parchetelor, legislaţie incoerentă, bugete insuficiente şi deficit de personal”. 
 
În acelaşi timp, i-a criticat dur pe magistraţii care au ieşit în stradă. „După ce de peste 10 ani justiţia a fost afectată de protocoale şi hotărâri secrete, de campanii electorale focusate pe justiţie, de „telejustiţie” şi bilanţuri triumfaliste ale luptei anticorupţie, nu putem sta pasivi văzând că se trece acum la justiţia „populară”, unde problemele justiţiei se vor rezolvate în stradă, numărând protestarii pro sau contra unei teme ce priveşte justiţia”, spunea judecătoarea în vara anului trecut.
 
Experienţa din ultimii 10 ani a demonstrat nocivitatea – atât pentru justiţie, cât şi pentru societate şi clasa politică – a acestui mod de abordare populist al justiţiei.
 

UNJR a considerat "oportună" înfiinţarea unei structuri de parchet care sa investigheze doar magistraţi

 
În 2017 când prin Legile Justiţiei a fost înfiinţată Secţia Specială de anchetare a magistraţilor, Uniunea Natională a Judecatorilor anunţa că este de acord „in principiu" cu propunerea ministrului Justitiei, Tudorel Toader, de infiintare a unei structuri specializate de parchet care sa investigheze doar magistrati. 
 
UNJR considera "oportună" crearea unei structuri de parchet care sa investigheze doar magistrati, "pentru a asigura protejarea judecătorilor si chiar a procurorilor de orice presiuni venite din partea altor procurori, pe de-o parte, dar si pentru a evita situatii in care afinitatile sau, dimpotriva, adversitatile locale intre procurori sau judecatori ar putea afecta impartialitatea anchetelor ce ii privesc pe magistrati".
 
"Datorită modului de accedere in DNA (procurori tineri, fara experienta) s-a ajuns ca procurori cu experienta de nivel de judecatorie sa ancheteze judecatori de curte de apel, ceea ce nu este normal", motiva Uniunea Nationala a Judecatorilor. 
 

Nu şi-ar dori să aibă un proces în România

 
În 2010 presedintele Uniunii Nationale a Judecatorilor din Romania, Dana Garbovan, spunea ca multi judecatori inteleg gresit rolul pe care il au si,daca ar fi sa dea o nota sistemului judiciar din Romania, ar fi "undeva intre 6 si 7".
 
"Din perspectiva unui om simplu, eu, in Romania, nu as vrea sa am un proces. Din cauza haosului legislativ, toata lumea da vina pe judecatori, or, acestia lucreaza cu niste unelte. Cu o lege proasta, nu pot da o sentinta dreapta", declara Dana Garbovan pentru Evenimentul Zilei.
 
Presedintele UNJR a explicat ca nu ar vrea sa faca fata unui proces in Romania pentru ca, atunci cand cineva se judecă, trebuie sa-si faca anumite calcule, cat costa procesul, cat va dura. "La noi este mai greu sa faci o previziune. Daca dureaza sapte ani si te mai tine inca sapte ani pana cand iti executa hotararea, nu mai are nici un rost", spunea Dana Garbovan.

Barna: Dana Gârbovan a fost unul dintre cei mai vocali susţinători ai „reformei” iniţiate de Dragnea şi Iordache în Justiţie / Îi cer preşedintelui Iohannis să nu accepte numirea

Liderul USR, Dan Barna, precizează că Dana Gârbovan, propusă de Viorica Dăncilă în postul de ministru al Justiţiei, a fost unul dintre cei mai vocali susţinători ai „reformei” iniţiate de Dragnea şi Iordache în Justiţie, în favoarea penalilor din politică. Dan Barna subliniază că numirea Danei Gârbovan în Guvern este un semnal extrem de îngrijorător că PSD va relua eforturile de a-şi subordona Justiţia şi îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să nu accepte această numire.

„PSD şi-a desemnat astăzi miniştrii cu numerele 72, 73 şi 74. Au ajuns la 74 de miniştri de 3 ani. Dintre cei trei, doamna Gârbovan, propunerea pentru Justiţie, iese în evidenţă. A fost unul dintre cei mai vocali susţinători ai «reformei» iniţiate de Dragnea şi Iordache în Justiţie, în favoarea penalilor din politică. Numirea doamnei Gârbovan în Guvern este un semnal extrem de îngrijorător că PSD va relua eforturile de a-şi subordona Justiţia. Îi cer preşedintelui Iohannis să nu accepte această numire şi să folosească toate pârghiile pe care funcţia prezidenţială i le oferă pentru a se asigură că PSD nu va reuşi să-şi subordoneze Justiţia”, afirmă Dan Barna.

USR mai precizează, într-un comunicat, că Dana Gârbovan, preşedintele UNJR, a fost un susţinător al modificărilor aduse de PSD la legile justiţiei şi un critic al rapoartelor GRECO, a fost unul dintre magistraţii care a susţinut introducerea unui prag pentru abuzul în serviciu.
 

Propunerea

 
Social-democratii s-au reunit astăzi, într-o sedinta a Comitetului Executiv National al partidului, unde agenda discutiilor a inclus chestiunile organizatorice privind congresul PSD de sâmbata, dar si proiectele politice ale partidului.
 
Astfel, CEx al PSD a decis nominalizarea lui Mihai Fifor la Ministerul de Interne, iar senatorul PSD de Arges Serban Valeca a fost propus ca ministru al Educatiei Nationale.
 
Surpriza sedintei a fost însa schimbarea conducerii Ministerului Justitiei. Ana Birchall a fost remaniata din functia de ministru, iar in locul ei a fost propusa Dana Girbovan, presedintele Uniunii Nationale a Judecatorilor din Romania.
 
Toate aceste propuneri vor fi trimise la Cotroceni pentru a fi aprobate de presedintele Klaus Iohannis.


Citeşte şi:
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: