Cine sunt interlopii care s-au răfuit în Piaţa Constituţiei şi de unde a pornit conflictul

Cine sunt interlopii care s-au răfuit în Piaţa Constituţiei şi de unde a pornit conflictul

Captură foto bătaia din Piaţa Constituţiei

Bătaia cu săbii şi bâte din Piaţa Constituţiei, în urma căreia o persoană şi-a pierdut viaţa, s-a purtat între clanul lui Alex Barbaro din zona Tei şi Ionuţ Mirea zis „Boxerul” din sectorul 5, de la o presupusă relaţie pe care ultimul ar fi avut-o cu concubina primului. Potrivit referatului procurorilor, cei doi s-au prezentat la „întâlnirea” din Piaţă cu un adevarat arsenal de oameni şi arme albe.

Totul a început sâmbătă, 28 septembrie, când liderul grupării din Tei Toboc-Doamna Ghica, Ion Alexandru zis ”Alex Barbaro”, l-a sunat de mai multe ori pe Facebook Messenger pe Ionuţ Mirea zis „Boxerul”, un lider interlop din sectorul 5 al Capitalei. „Acesta (Alex Barbaro – n.r.) i-a reproşat o pretinsă legătură cu propria lui concubină, solicitându-i lui Mirea Ionuţ să se întâlnească, pentru a rezolva problema”, se arată în referatul procurorilor, citat de Ştirile TVR.
 
Aşa că şi-au dat întâlnire a doua zi, duminică 29 septembrie, la ora 22:00, pe teren neutru, în Piaţa Constituţiei. Numai că cei doi nu au venit cu mâna goală. Alex Barbaro a venit cu 40 de persoane şi 10 maşini, iar Boxerul doar cu 20 de ajutoare şi 5 maşini. Printre ei interlopi cu porecle precum Dragoş Ges, Schilă, Glişcă, Tâşte, Milan, Pisu sau Doctoru (cel care a fost ucis). Înarmaţi toţi până în dinţi cu săbii, bâte, cuţite şi ţevi de metal.
 
Discuţia din parcarea din faţa Parlamentului a degenerat imediat şi s-a ajuns la o încăierare generală. Culmea, bătaia dintre bandele rivale a fost filmată chiar de camerele de supraveghere de pe clădirea Parchetului general.
 
”Imaginile înregistrate de camerele de supraveghere amplasate pe clădirea PÎCCJ (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – n.r.) surprind unele din grupurile conduse de către Ion Alexandru şi Mirea Ionuţ în timp ce se îmbulzeau şi se băteau într-o busculadă generală, atât în zona situată la marginea parcării din Piaţa Constituţiei, cât şi în centrul aceleiaşi parcări, în timp ce mai multe autoturisme părăsesc în grabă zona”, se arată în referatul procurorilor.
 
În busculada generală, unul dintre membrii grupării lui Boxerul, victima ucisă, Ion Ban zis Doctoru, a fost prinsă de 8 membri ai grupării rivale.
 
„Victima Ban Ion (Doctoru), după ce a scos din portbagajul unui autoturism o bâtă şi a înfruntat o parte a adversarilor, a fost copleşit numeric şi fizic de către mai multe persoane. Astfel, agresiunea asupra victimei a debutat cu pulverizarea de către Păun Romeo (antrenor de box la Dinamo – n.r.) a unui spray lacrimogen de la o distanţă de aprox. 1,5 metri după care Ban Ion a fost înconjurat imediat de un număr de 8 membri din grupul advers care i-au aplicat mai multe lovituri în zona capului, a spatelui şi a membrelor cu bâte, cu pumnii şi picioarele, precum şi cu un corp dur alungit, cu muchii uşor alungite (posibil sabie – n.r.)”, potrivit procurorilor.
 
Judecătorul a emis mandate pentru toţi cei 6 interlopi reţinuti de către Parchetul Capitalei şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei. Liderul grupării din Tei, Alex Barbaro, nu a fost prins însă nici până acum.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: