În primăvara anului 2009, când Uniunea Europeană lansa Parteneriatul Estic, cancelariile occidentale, dar mai ales Polonia şi Suedia, iniţiatoarele acestui proiect, au apreciat greşit două lucruri. Reacţia Rusiei, care nu s-a împăcat defel cu ideea că ar putea ceda fără luptă fâşii din ceea ce ea crede că e zona ei exclusivă de influenţă. Al doilea lucru este capacitatea societăţilor est-europene de a se reforma şi a se apropia de standardele occidentale.

În ciuda discursurilor pro-europene, a promisiunilor şi angajamentelor liderilor politici, în ţările Parteneriatului Estic s-au creat şi consolidat nu democraţii autentice, după model occidental, ci regimuri autoritar electorale, după modelul Rusiei lui Vladimir Putin. În aceste state există mai puţin instituţii, separarea puterilor în stat, checks and balances, cât „verticale ale puterii”. Dintre ele, unele pot fi legitime, cum e cazul Georgiei şi Ucrainei, unde liderii acestor ţări au câştigat alegeri, adunând fiecare multe milioane de voturi. Altele sunt ilegitime, ca în Republica Moldova, unde oligarhul Vladimir Plahotniuc n-a fost ales de nimeni, dar a capturat un stat prin diverse metode specifice nu atât politicii, cât mai degrabă lumii criminale.

Alegeri cruciale pentru supravieţuirea regimului autoritar

Regimul de la Chişinău nu renunţă la alegeri, deşi nu l-ar putea împiedica nimeni să facă acest lucru. Are nevoie de alegeri pentru a se legitima. Plahotniuc nu vrea să plătească preţul transformării regimului autoritar electoral într-unul autoritar clasic, pentru că astfel şi-ar submina legitimitatea internaţională. Legitimitate internă n-a avut, pentru că n-a câştigat niciodată, nici un fel de alegeri. Chiar dacă lui Plahotniuc ar putea să nu-i pese că e asociat cu Lukaşenko, Nazarbaev sau Aliev, pentru elita moldovenească e o problemă practică, pentru că vrea să-şi legalizeze banii şi proprietăţile în Occident, să călătorească prin lume fără nici o teamă că unii reprezentanţi ai establishment-ului de la Chişinău pot fi arestaţi de poliţie pe aeroporturi sau în magazine, în diverse colţuri ale lumii.

Alegerile sunt teste cruciale pentru supravieţuirea regimurilor autoritar electorale. Autocraţii din toată lumea ţin alegeri cu scopul de a se legitima în ochii poporului şi pentru cancelariile străine. Liderii acestor regimuri trebuie să obţină un rezultat cât mai bun, învingându-şi prin orice metode contracandidaţii, dar şi să convingă publicul din ţară, dar mai ales cel din străinătate, să recunoască victoria în alegeri, în ciuda neregularităţilor evidente din procesul electoral. Şi, chiar dacă autocraţii rezolvă adesea aceste dileme, protestele de după alegeri pot pune sub semnul întrebării supravieţuirea regimului.

Şanse mari pentru alianţa ACUM

Ca să supravieţuiască, regimul lui Plahotniuc ar fi trebuit să găsească soluţii la câteva probleme. Să evite apariţia unei forţe politice de opoziţie veritabilă. Regimul a eşuat, există şi are şanse mari în alegeri alianţa ACUM, pro-occidentală şi anti-oligarhică. Dar mai există şi o alternativă socialistă, pro-rusă, fapt care complică jocul politic. Să micşoreze riscul răsturnării de la putere a grupului conducător prin atragerea unei părţi a elitei politice, culturale, economice, utilizându-se principiul sticks and carrots. Parţial realizat acest obiectiv, Partidul Democrat şi Plahotniuc au cumpărat susţinerea unor personalităţi publice, iar ACUM n-a putut să strângă într-un front unit toate forţele anti-oligarhice şi pro-europene. Nu este neapărat din vina liderilor ACUM.

Ca să supravieţuiască, regimurile autoritare trebuie să manipuleze în favoarea lor ”dilema performanţei”, crescând aşteptările de progres economic şi de incluziune politică. Or, regimul din Moldova stă dezastruos la acest capitol, oamenii trăiesc mai prost, nu mai bine. Reţelele de putere sunt populate doar pe relaţii clientelare sau de rudenie (instituţia nănăşiei). Chiar dacă propaganda desfăşurată prin presa controlată de oligarh încearcă să convingă lumea de contrariu, dezastrul economic şi social este atât de grav, încât astăzi, ce se petrece în Moldova nu poate fi calificat altfel decât ca o dramă.

Context prielnic pentru schimbare

Deci, regimul de la Chişinău este departe de a fi solid. Slăbiciunile lui invită la contestaţii. Astfel de regimuri autoritar electorale din spaţiul euro-asiatic au fost îngenuncheate prin „revoluţiile colorate”. În cazul Moldovei, factorii care declanşează aceste schimbări violente sunt vizibili; nivel ridicat de corupţie, slabe performanţe economice, incapacitatea instituţiilor de a-şi îndeplini atribuţiile. Şi, cel mai important detaliu, trebuie să existe o defecţiune în cadrul elitei conducătoare. La acest punct, n-am un răspuns. Ne vom lămuri peste câteva zile.

Un factor decisiv este ca opoziţia să dovedească în cadrul unor alegeri locale importante, ideal ar fi în capitală, că poate obţine o victorie electorală. Asta loveşte în aura de invincibilitate a puterii şi încurajează electoratul să ia în serios posibilitatea unei alternative la regimul autoritar. Şi acest detaliu corespunde, candidatul opoziţiei Andrei Năstase a câştigat alegerile pentru primăria Chişinăului.

Din perspectiva teoriilor din ştiinţele politice, contextul pentru o schimbare politică majoră e cum nu se poate mai prielnic.

Depinde de rezultatul votului de duminică. Iar de a doua zi după alegeri, va depinde şi de unitatea opoziţiei. Dacă întreaga opoziţie politică, civică, media şi o parte a elitei vor dori să închidă capitolul Plahotniuc din istoria recentă a Moldovei, durata de viaţă a regimului de la Chişinău se poate scurta. Pentru aceasta ar trebui ca mai toţi actorii politici şi civici să dea acelaşi răspuns la întrebarea, care e răul cel mai mic pentru Moldova?

Armand Goşu - Deutsche Welle