Cine este Eduard Miriţescu, şeful interimar al Poliţiei Române: şi-a început cariera ca şef de transmisiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eduard Miriţescu
Eduard Miriţescu

Ministrul de Interne, Marcel Vela a anunţat că inspectorul general adjunct Eduard Miriţescu va conduce interimar Poliţia Română, până la o nouă numire.

Eduard Miriţescu s-a născut la 30 august 1969 şi a absolvit un liceul cu profil matematică-fizică în anul 1987. Şi-a început cariera ca şef transmisiuni la Brigada de Jandarmi Bacău, apoi a fost ofiţer de poliţie de ordine publică în cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti, ulterior a avansat în funcţia de adjunct al şefului Secţiei 3 Poliţie Ploieşti. 

În perioada 2005 – 2006 a fost desemnat şef al Secţiei nr. 4 de Poliţie Ploieşti. Din 2006 a ajuns şef Serviciu Cabinet la Poliţia Prahova, apoi împuternicit adjunct al şefului inspectoratului Prahova, împuternicit şef al inspectoratului şi ulterior şef al inspectoratului.

Prima facultate absolvită a fost Academia Tehnică Militară Bucureşti/ Facultatea de Electronică şi Informatică, apoi Academia de Studii Economice Bucureşti/ Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune şi Facultatea de Drept şi Administraţie Publică - Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti,. A făcut mai multe studii de masterat la Universitatea Ecologică Bucureşti, Facultatea de Drept şi la Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza Bucureşti. Are permis de conducere pentru categoriile B, C şi E

Şeful Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, a anunţat, marţi după-amiază, că se retrage din funcţie, în urma scandalului iscat de întâlnirea lui şi a altor ofiţeri de rang înalt din IGPR cu interlopii din Clanul Duduianu, în noaptea de 8 spre 9 august.

Liviu Vasilescu a făcut anunţul în timpul unei conferinţe de presă. „Mi-am făcut datoria cu onoare şi bună-credinţă, integritatea profesională fiind principiul care m-a ghidat în întreaga carieră. În ultimul timp am constatat un atac mediatic concentrat asupra Poliţiei Române şi a Ministerului Afacerilor Interne, într-o perioadă în care ţara are nevoie de linişte şi conjugarea tuturor eforturilor pentru protejarea cetăţenilor. Cu permisiunea dvs, aş vrea să le mulţumesc acestor eroi ai zilei pentru rezultatele obţinute şi să le transmit, indiferent de ce cred uniele persoane care au văzut munca de poliţie mai mult din faţa televizorului decât din teren că sunt onorat că sunt colegul lor. Vă rog să-mi permiteţi ca de astăzi să mă retrag din funcţia de inspector general al Poliţiei Române, să rămân ofiţer de poliţie şi să îndeplinesc sarcinile ce-mi vor fi încredinţate”, a spus Liviu Vasilescu. 

Şeful Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, s-a implicat personal în coordonarea operaţiunii de supraveghere a înmormântării lui Florin Mototolea, Emi Pian, într-un context tensionat de faptul că liderul Duduianilor tocmai fusese înjunghiat, au declarat pentru „Adevărul” surse din Poliţie, care au dat detalii despre operaţiune: locul ales, în timpul nopţii, precum şi prezenta şefului Poliţiei au avut rolul de a produce un efect de surpriză. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite