Cimitirele din Capitală şi pădurea Băneasa, închise de Florii. Ce măsuri sunt luate la marile magazine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pădurea Băneasa şi cimitirele din Bucureşti vor fi închise de Florii. Acesta este anunţul făcut de Poliţia Capitalei care îşi propune astfel să prevină răspândirea noului coronavirus în acest weekend.

Astfel, în cimitire nu vor avea acces în acest weekend decât cei care vor participa la înmormântări şi nu mai mult de opt persoane aşa cum a stabilit una dintre Ordonanţele Militare date de Guvern. 

 De asemenea, pădurea Băneasa va fi închisă, la principalele intrări în aceasta urmând să fie poliţişti şi jandarmi călare care vor interzice oricui să intre. Singurele persoane care vor putea trece prin pădure vor fi cele care stau în cartierele din zonă.

Echipaje de poliţie vor fi şi la intrările în parcările supermarket-urilor. Oamenii legii îi vor învăţa pe bucureşteni să păstreze distanţa faţă de ceilalţi cumpărători.

Poliţiştii se vor asigura şi că în duminica Floriilor în curţile bisericilor nu se vor aglomera.

Redăm comunicatul Poliţiei Capitalei:

  • Păstraţi distanţarea socială şi evitaţi aglomeraţiile. Nu transformaţi febra cumpărăturilor în alt fel de febră. Respectaţi indicaţiile din magazine şi păstraţi distanţa. Respectaţi orarul de deplasare şi aveţi grijă de sănătatea dumneavoastră, 
  • Anul acesta renunţaţi să aprindeţi lumânări la cimitir, pentru cei dragi trecuţi în nefiinţă. Accesul în cimitire este permis doar pentru oficierea slujbelor de înmormântare şi atunci cu respectarea  numărului de 8 persoane. 
  • Nerespectarea Ordonanţelor Militare se sancţionează cu amendă între 2.000 şi 10.000 de lei. Bisericile vor transmite oficierea slujbelor prin intermediul mass-media, dar şi on line. Rămâneţi în casă şi păstraţi distanţarea socială. Echipajele de poliţie, jandarmerie şi poliţie locală se vor afla în proximitatea lăcaşelor de cult.
  • Cu toate ca vremea se arată prietenoasă, de data aceasta grătarul îl facem acasă.

Vă informăm că accesul este restricţionat în pădurea Băneasa, dar şi în alte zone cunoscute ca atractive pentru ieşirea la iarbă verde. Echipajele Brigăzii Rutiere, de ordine publică  şi Jandarmeria călare vor supraveghea toate aceste zone, unde tradiţional se încing grătarele.

Parcurile sunt şi rămân închise.

Sancţiunile pentru nerespectarea Ordonanţelor sunt de la 2.000 la 10.000 de lei.

Cei peste 1.800 de poliţişti, alături de care vor acţiona jandarmi, poliţişti locali şi militari sunt în stradă pentru siguranţa dumneavoastră!

Bănescu (BOR): Slujbele de Florii şi Înviere, săvârşite în biserici, fără credincioşi

Slujbele din această perioadă, inclusiv cele de Florii şi de Înviere, vor fi săvârşite în biserici, fără credincioşi, la miezul nopţii urmând să aprindem lumânarea de la candela din casă, să cântăm „Hristos a înviat” şi să ne rugăm ca El să reaprindă în noi lumina credinţei şi speranţei, a anunţat recent şi purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite