Nu ştiu dacă pe vremea aceea Televiziunea Română se mai numea ori nu se mai numea Liberă, aşa cum se autoproclamase în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989. Îmi amintesc însă cât se poate de sigur că reporterii Telejurnalului rebotezat Actualităţi, aceiaşi care până în urmă cu câteva luni, cel mult un an şi ceva, se dădeau de ceasul morţii să găsească noi şi noi argumente în favoarea superiorităţii proprietăţii socialiste şi a gândirii ateist-ştiinţifice, băteau acum frenetic bulevardele Bucureştiului care se pregătea să sărbătorească liber Paştele. Jurnaliştii răspopiţi relatau cu evlavie trucată şi entuziasme fabricate despre bisericile luate cu asalt de credincioşi, dar şi despre mugurii şi beneficiile începutului privatizării. Aceasta din urmă dând unul dintre primii săi muguri odată cu apariţia lanţului de cofetării Ana cu delicioşii ei cozonaci cu tot. Cofetării despre care aveam să aflăm mai apoi că aparţin unui fost activist utecisto- asecerist Copos. Care ceva mai încolo se va ocupa şi va deveni putred de bogat din vânzarea televizoarelor color, va ajunge patronul echipei de fotbal Rapid, va intra în politică exact acolo unde îi era locul, adică în PUR-ul impur al securistului Dan Voiculescu, ba chiar va accede la funcţia de vicepremier, ca parte a „soluţiei imorale“ ticluite în 2004-2005 de noul preşedinte Traian Băsescu.

Cineva, o colegă de la Facultatea de Educaţie fizică a Universităţii la care lucrez, mi-a spus într-o doară că George Copos, comerciantul en gros de cozonaci şi de televizoare, i-a fost odinioară student. Ba chiar că i-a scris, cerându-i o sponsorizare de care etern săracul învăţământ superior românesc are mereu nevoie fără să o primească prea des. Numai că noul magnat nu s-a învrednicit nici măcar să îi răspundă.

Mi-am amintit aceste detalii în zilele din urmă, atunci când am aflat că fostul student la Sport şi, mai apoi, mare şi mândru activist UASCR convertit la capitalism a scris în închisoare nu mai puţin de cinci cărţi. Şi nu cărţi oarecare, nu memorii, nu confesiuni, nu jurnale, ci lucrări ştiinţifice. Dintre care una cel puţin are un titlu absolut impresionant care presupune că autorul ei a făcut serioase studii de Istorie, a petrecut ore, zile, săptămâni, luni în arhive şi care l-a surprins plăcut pe un binecunoscut profesor de la Universitatea din Bucureşti. Atât de plăcut încât dl. Stelian Brezeanu i-a cauţionat valoarea, devenindu-i referent oficial şi prefaţator. Cartea se cheamă Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească în secolele al XIV lea- al XVI lea şi îl recomandă pe dl. George Copos drept un redutabil medievist. De pe urma acestei cercetări apreciate ca temeinice, dar şi de pe urma celorlaltor patru scrise în vreo 14 luni de recluziune, dl. Copos a scăpat mai repede de la puşcărie.

Atâta doar că un tânăr cercetător pe nume Cătălin Parfene nu vrea şi pace ca dl. Copos să aibă parte de un Paşte fericit şi e şocat de faptul că politicianul de odinioară a scris o carte al cărei titlu seamănă aproape leit cu cel al nepublicatei sale dizertaţii de masterat, al cărei conducător ştiinţific este acelaşi profesor Stelian Brezeanu, astăzi pensionar. Care nelăsat nici el să îşi petreacă în linişte sărbătorile pascale şi anii de pensie, a fost rugat de presă să dea explicaţii drept pentru care şi-a mai diminuat entuziasmul iniţial, iar acum spune că ar nota scrierea domnului Copos cu cel mult 6 sau 7.

Nicio biografie postată pe internet nu precizează că dl. Copos ar avea studii superioare de istorie în absenţa cărora e greu de crezut că domnia-sa ar fi putut scrie o carte pretenţioasă, care implică nu doar căutări aprofundate în arhive, acţiuni greu compatibile cu statutul şi marja de manevră ale unui puşcăriaş, ci şi metodă de cercetare ca şi deţinerea ştiinţei lucrului şi interpretării documentelor. Cartea d-lui Copos e de negăsit căci autorul a fost prevăzător şi cumpărat întreg tirajul, editura îndeplinindu-şi, totuşi, obligaţiile derivate din Legea Depozitului legal. Autorităţile penitenciarului în care a citit, creat şi a cercetat dl. George Copos fac pe niznaiul, invocând legi şi indicaţii ce nu le-ar îngădui să permită cercetarea scrierilor fostului lor pensionar fără acordul scris al acestuia. Lucru cel puţin bizar pentru absolventul de Filologie care sunt şi care încă de pe vremea când eram student am învăţat că o carte, un text nu sunt validate decât de lectură.

Nu m-aş fi ocupat de povestea d-lui George Copos şi de aceea a creaţiilor sale ştiinţifice reale sau plagiate, dacă ea nu ar reprezenta o ofensă la adresa ideii însăşi de cercetare ştiinţifică.

În urmă cu vreo două sau trei săptămâni, mi-am pierdut vreo trei zile pentru a întocmi tabele şi tabelaşe cu lucrările ce îmi aparţin. O întreagă birocraţie cerută cu maximă urgenţă de Ministerul Educaţiei dornic să aibă o imagine clară şi să finanţeze mai transparent şi mai pe merit cercetarea ştiinţifică din universităţi.  

Auzind de tărăşenia în care e implicat fostul puşcăriaş Copos, ministrul Educaţiei, dl. profesor Sorin Câmpeanu, ar trebui să sară ca ars şi să ceară de urgenţă modificarea legii ce permite eliberarea anticipată din închisoare ca urmare a scrierii unor cărţi ce nu prea pot fi scrise serios fără acces zilnic la bibliotecă şi nu doar pe baza informaţiei de pe internet.

Nu ştiu de ce am sentimentul că nu o va face. Mai întâi pentru că pentru Executivul pe care îl reprezintă cercetarea a reprezentat o felie infimă de buget şi nimic mai mult, acesta fiind, probabil, unul dintre motivele pentru că ani buni de coordonarea ei s-a ocupat un ministru delegat care nu avea nici măcar titlul ştiinţific de doctor. Apoi pentru că cineva care acceptă să facă parte dintr-un guvern condus de un plagiator şi e recomandat pentru acest post de partidul din care a făcut parte dl. Copos nu prea poate acuza plagiatorii. Căci prea s-ar situa în vecinătatea situaţiei hoţului care strigă hoţii! Aşa că îi este mult mai simplu la pună laolaltă cercetarea şi puşcăria.