Cercetare pe bani publici cu firme de familie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Simona Trifu vine la serviciu cu un autoturism de lux BMW X6
Medicul Simona Trifu vine la serviciu cu un autoturism de lux BMW X6

Fostul director medical al Spitalului „Al. Obregia“, demis după ce a încercat să muşamalizeze cazul de sinucidere a unui pacient, vrea să deruleze proiecte de cercetare pe bani publici prin propriul SRL

Medicul Simona Trifu, lector la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila”, este implicată în mai multe proiecte de cercetare, propuse spre a fi finanţate din fonduri publice. În două dintre acestea, coordonate de UMF „Carol Davila”, respectiv Universitatea Bucureşti, medicul a făcut în aşa fel încât partener al instituţiilor de învăţământ să fie un SRL de apartament, cu mari datorii la Fisc, al cărui unic asociat şi administrator este chiar soţul său.

Firma Atumed Network SRL, al cărei obiect principal de activitate este „comerţul cu amănuntul al articolelor medicale şi ortopedice, în magazine specializate“,  are sediul într-un bloc din Bulevardul Constructorilor, la domiciliul soţilor Ionuţ şi Simona Trifu. Proiectele, care fac parte din Planul Naţional de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2007-2013, au trecut deja de etapa preselecţiei, fiind incluse pe lista propunerilor eligibile la finanţare. Suma maximă de la bugetul cercetării pe care o poate primi fiecare proiect este de 600.000 de euro.

Directorul primului proiect la care participă Atumed Network SRL, coordonat de UMF „Carol Davila”, este lectorul universitar Simona Trifu. Cel de-al doilea, coordonat de Universitatea Bucureşti, o are ca directoare pe Mihaela Chraif, bună prietenă a Simonei Trifu, potrivit unor surse din Colegiul Psihologilor.

„CERCETARE“ CU FIRMĂ DE VÂNZĂRI PROTEZE MEDICALE

Potrivit normelor pentru proiectele din Programul „Parteneriate 2013“, firma parteneră trebuie să contribuie cu cel puţin 15% din valoarea proiectelor. Atumed Network  este însă plină de datorii, ultimul bilanţ depus la Ministerul Finanţelor, cel din 2012, consemnând suma de 993.000 de lei (223.000 de euro). De asemenea, potrivit ANAF, firma mai are datorii restante la bugetul de stat, pentru care s-a început procedura de executare silită. Cu toate acestea, soţii Trifu trăiesc pe picior mare. Ionuţ Trifu conduce un jeep de lux Audi Q7, de culoare albă, în timp ce Simona Trifu vine la serviciu cu o maşină BMW X6, nou-nouţă. Cei doi mai deţin două apartamente în Bucureşti, acolo unde figurează şi sediul social al firmei Atumed Network, precum şi un teren de 750 de metri pătraţi, tot în Capitală.

Contactată de „Adevărul”, Simona Trifu a refuzat să vorbească despre implicarea firmei sale în proiectele de cercetare. „Nu vă pot răspunde la aceste întrebări, pentru că nu vreau şi nu sunt obligată să o fac. Vă doresc o zi frumoasă, nu am obligaţia să vă răspund”, a declarat medicul.

CONFLICT DE INTERESE

Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), situaţia în care se regăseşte Simona Trifu, cel puţin în cazul primului proiect, este aceea de conflict de interese.
Potrivit art. 253 Cod Penal, conflictul de interese este definit drept „fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv (...)”.
„Din interpretarea sistematică a textelor de lege, în situaţia în care o persoană, având calitatea de lector universitar şi cea de director într-un proiect cu finanţare publică, are ca partener în acest proiect o societate comercială la care soţul persoanei respective este asociat unic şi administrator, poate genera un conflict de interese dacă prin deciziile sale respectiva persoană are un interes personal de natură patrimonială (...)”, se arată într-o adresă a Agenţiei Naţionale de Integritate.

Ioanel Sinescu, rectorul UMF „Carol Davila”, susţine că se vor lua toate măsurile legale. „Dacă se adevereşte că este vorba de un conflict de interese, se poate merge de la retragerea finanţării proiectului până la sesizarea organelor de urmărire penală”, a declarat pentru „Adevărul” acad. prof. dr. Ioanel Sinescu. 

De ce a fost demisă Simona Trifu de la „Obregia“

Medicul Simona Trifu a fost demisă din funcţia de director medical al Spitalului de Psihiatrie „Al. Obregia“ la sfârşitul lunii august, după ce a încercat să muşamalizeze culpa personalului medical în cazul sinuciderii unui tânăr toxicoman. Cazul a intrat în atenţia procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, care au fost sesizaţi de spital, dar şi de familia tânărului decedat.

Anchetatorii au ridicat de la spital o serie de documente, precum şi înregistrările video ale camerelor de supraveghere. Potrivit surselor din cadrul anchetei, pacientul, în vârstă de 24 de ani, fusese internat de mama sa, la sfârşitul lunii iunie, după ce intrase în sevraj. Femeia a solicitat în scris supravegherea strictă a fiului său, pentru că acesta avea tendinţe suicidale. Lăsat nesupravegheat, pe 27 iunie, tânărul a încercat să se spânzure. Şi-a înfăşurat în jurul gâtului o bucată de cearşaf, pe care a agăţat-o de colţul uşii întredeschise, şi şi-a lăsat greutatea corpului pe genunchii flexaţi. Nu a reuşit să se sugrume şi şi-a rotit corpul în jurul cordonului pentru a se strangula mai rapid. În această poziţie a fost găsit de infirmiere, care au încercat să-l reanimeze. Intrat în comă, tânărul a murit trei săptămâni mai târziu.

În raportul său, directorul medical Simona Trifu a scris că pacientul a fost descoperit de personalul medical la doar câteva minute după ce a încercat să se sinucidă. Acelaşi lucru l-a susţinut şi şeful secţiei în care era internat bolnavul, medicul Lucian Vasilescu. La analizarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, s-a descoperit că tânărul a fost descoperit, de fapt,  abia după 35 de minute. Dacă ar fi fost găsită mai devreme, victima ar fi avut toate şansele să supravieţuiască, susţin surse medicale.

Comisia de disciplină a spitalului a stabilit că directorul medical nici măcar nu  instruise personalul medical în procedurile de supraveghere a pacienţilor raportate la specificul secţiei. Concluzia anchetei administrative a fost că atât Simona Trifu, cât şi şeful de secţie şi-au încălcat grav atribuţiile de serviciu şi au încercat să-şi ascundă culpa.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite