Un an mai târziu, despre Centenar şi Ziua Naţională, aceleaşi gânduri. Cât despre România, ne-a spus unul dintre cei mai mari, ne-a spus Nichita:

„Păi, sigur! N-a fost pe ţara asta atâta ninsoare şi mulţi credeau c-o să îngheţe? Ce, a-ngheţat ţara? N-a-ngheţat! N-a fost potop pe ţara asta şi s-a crezut că ea o să se-nece? Nu s-a înecat! N-a fost cutremur mare pe ţara asta şi s-a crezut că ea o să se rupă sau o să se frângă? Nu s-a frânt! Păi nu mor caii când vor câinii. De altfel, Mihai Viteazul a intrat în Alba Iulia de-a-n-călare pe un cal, iar nu de-a-n-călare pe un câine.”

Astăzi, 1 decembrie 2019, e prima zi a următoarei sute de ani şi cred că ne putem opri o clipă să cinstim memoria tuturor celor neamintiţi, a tuturor celor uitaţi şi a tuturor celor pierduţi. O clipă de tăcere… Apoi, de drept, trebuie să ne gândim la cei despre care ne vorbeşte istoria: La Regele Ferdinand şi Regina Maria, la Iuliu Maniu şi Ionel Brătianu, la Iuliu Hossu, Pantelimon Halippa, Iancu Flondor şi la toţi ceilalţi. Nu în ultimul rând, să îi aducem un omagiu românului care s-a jertfit în Războiul cel Mare cu ţara lui Mare în suflet. Soldatul fără de care politica, bisericile sau intelectualii nu ar fi fost de-ajuns. Desigur, ţara noastră, ca oricare alta, a zămislit şi uscături, nu trebuie să uităm nici asta. Ar fi bine să cunoaştem şi părţile întunecate pentru a înţelege şi a nu repeta.

Imaginându-ne lumea desenata în pătrate ca o tablă de şah, câte unul pentru fiecare om, tot ce trebuie să facem pentru România este să ne facem bine treaba, fiecare pe pătratul lui, oriunde ne-am afla. O vorbă din bătrâni spune că nu ne-am născut români, am avut onoarea!

La mulţi ani, România!

La mulţi ani, români!

Acest text a apărut iniţial pe: The Foundation