Cine sunt cei cinci senatori trădători ai naţiunii române şi de ce. Iertare grupului Ilaşcu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grupul Ilaşcu, în 1993
Grupul Ilaşcu, în 1993

Trădătorilor din Senatul României – Puiu Haşotti (PNL), Nicolae Vlad Popa (PNL), Nelu Tătaru (PNL), Ioan Iovescu (PSD) şi Florinel Butnaru (PSD) - aţi încercat vreodată un simplu exerciţiu de imaginaţie despre cât se poate suferi doar pentru că declari, susţii şi crezi că eşti român? Aţi încercat să înţelegeţi suferinţa lui Ilie Ilaşcu şi a tovarăşilor lui de credinţă – credinţa de a fi român? Să vă fie ruşine!

Nu pot să cred că aleşii poporului român, care ar trebui să susţină românismul indiferent de graniţele între care se manifestă, refuză să acorde sprijin financiar, adică o pensie amărâtă, celor patru români din grupul Ilaşcu care au făcut închisoare 15 ani şi au fost ameninţaţi cu moartea doar pentru că susţin că sunt români.

Domnilor senatori trădători, sunteţi repetenţi la istorie, deşi vă declaraţi mari patrioţi. Să vă amintesc că au suferit pentru susţinerea apartenenţei la naţiunea română şi pentru credinţa lor în românism românii din Transilvania sub stăpânirea austro-ungară, respectiv ungară (hortistă), precum şi românii din Basarabia şi Bucovina sub ruşi, iar în anii 2000, grupul Ilaşcu din cauza dominaţiei ruse antiromâneşti din Transnistria!

Aceştia sunt adevăraţii eroi ai neamului românesc, ei au suferit pentru că sunt români!

Ilie Ilaşcu a fost condamnat la moarte prin împuşcare de către un tribunal din Transnistria pentru că a declarat că este român, pentru că a crezut în românism. Voi, trădătorilor din Senatul României, care aţi refuzat acordarea unui sprijin financiar pentru grupul Ilaşcu, v-aţi gândit vreodată prin ce chinuri a trecut omul acesta în cei nouă ani de închisoare, din iunie 1992 până în mai 2001, în care se aştepta de fiecare dată când se deschidea uşa celulei  să fie dus în faţa plutonului de execuţie? Aţi încercat măcar o singură clipă un simplu exerciţiu de imaginaţie? Desigur, în măsura în care vă duce mintea de senatori trădători ai naţiunii române.

Aţi încercat să vă imaginaţi cum au trăit Tudor Petrov Popa şi Andrei Ivanţoc cei 15 ani de închisoare, respectiv Alexandru Leşco 12 ani, la care au fost condamnaţi doar fiindcă se declarau români? Oamenii aceştia au pierdut o parte importantă din viaţă în închisoare doar fiindcă au susţinut fără ezitare că sunt români. Ar fi putut să renunţe la crezul lor, chiar şi formal, doar pentru a scăpa de chinurile închisorii transnistrene. Dar ei au preferat să stea în închisoare pentru că nu şi-au trădat neamul, naţiunea română.

Din păcate, naţiunea română îşi trădează – pentru a câta oară ?! – eroii. Senatorii cocoţaţi pe scaunele calde din Parlamentul României trădează din nou naţiunea română!

Refuzul comisiei parlamentare pentru includerea grupului Ilaşcu între persoanele care beneficiază de indemnizaţii din partea României pentru că au suferit de pe urma regimurilor dictatoriale, au fost deportate sau au fost prizonieri este o dovadă a prostiei şi trădării interesului naţional de către senatorii respectivi. Această prostie va afecta sentimentul naţional românesc din Moldova, deoarece este încă o dovadă a indiferenţei României faţă de românii din Moldova. Nu am fost în stare să tragem un singur glonţ în 1940 când am cedat Basarabia, iar acum nu vrem să îi răsplătim cu o pensie pe românii din Transnistria care au suferit pentru că sunt români. Aceşti români au făcut 9, 12, respectiv 15 ani de închisoare doar pentru că sunt români!

Domnilor senatori trădători, puteţi să nominalizaţi măcar unul dintre miile de persoane care primesc indemnizaţii din partea statului român, care să fi suferit măcar pe jumătate din cât au suferit cei din grupul Ilaşcu doar pentru că sunt români? Suferinţa nu poate fi cuantificată, însă trădarea voastră va rămâne o pată neagră în istoria Parlamentului României şi o palmă pe obrazul vostru. Dacă mai aveţi aşa ceva…

Argumentele celor cinci senatori din Comisia pentru drepturile omului care au respins iniţiativa legislativă prin care ar fi fost incluşi cei patru membrii ai grupului Ilaşcu pe lista persoanelor care beneficiază de indemnizaţii sunt halucinante. Cum poţi să susţii că ei au luptat pentru Republica Moldova şi nu pentru România, în condiţiile în care ei au fost condamnaţi pentru că se declarau români? Ba mai mult, ei au devenit între timp şi cetăţeni români, deci statul român le-a recunoscut iniţial sacrificiul pentru naţiunea română. Fiind cetăţeni români, cum poţi susţine, dle Puiu Haşotti, că dacă ar primi acea pensie amărâtă s-ar încălca Constituţia României?

Doar un trădător poate refuza dreptul acestor eroi la o pensie din partea statului român. Senatorii trădători nu s-au gândit deloc nici la suferinţa acestor români, nici la dezamăgirea faţă de ţara-mamă trăită după eliberare şi nici la impactul mediatic, deoarece propaganda rusă va fructifica această prostie a parlamentarilor români împotriva mişcării unioniste.

Ruşine să vă fie, senatori trădători ai naţiunii române: Puiu Haşotti (PNL), Nicolae Vlad Popa (PNL), Nelu Tătaru (PNL), Ioan Iovescu (PSD) şi Florinel Butnaru (PSD). Chiar dacă v-aţi pune cenuşă în cap, nimic nu vă poate spăla ruşinea trădării naţiunii române. Senatorii trădători trebuie să îşi ceară iertare grupului Ilaşcu:

1.     Ilie Ilaşcu, condamnat la moarte pentru că a susţinut că este român, eliberat după 9 ani de detenţie în urma presiunilor internaţionale.

2.     Tudor Petrov Popa, condamnat la 15 ani de închisoare, executaţi integral doar fiindcă a susţinut că este român.

3.     Andrei Ivanţoc, condamnat la 15 ani de închisoare, executaţi integral doar fiindcă a susţinut că este român.

4.    Alexandru Leşco, condamnat la 12 ani de închisoare, executaţi integral doar fiindcă a susţinut că este român.

Ilie Ilaşcu, Tudor Petrov Popa, Andrei Ivanţoc şi Alexandru Leşco au intrat în cărţile de istorie ale românilor la capitolul EROI AI NAŢIUNII ROMÂNE.

Senatorii Puiu Haşotti (PNL), Nicolae Vlad Popa (PNL), Nelu Tătaru (PNL), Ioan Iovescu (PSD) şi Florinel Butnaru (PSD) rămân în istoria Parlamentului României la capitolul trădători ai neamului românesc.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite