Cel puţin 27 de oameni au murit aseară în clubul Colectiv, din Bucureşti. În timpul unui concert rock, organizatorii au aprins artificii. A luat foc tavanul. Au murit arşi sau intoxicaţi cu fum. Peste 170 au fost răniţi, s-au călcat în picioare, încercând să iasă pe singura uşă a clubului. 
 
Clubul Colectiv e în fosta fabrică Pionierul, pe o străduţă între Timpuri Noi şi Budapesta. Pe vremuri, la Pionierul se produceau adidaşi pentru pionierii patriei. După ce a trecut tranziţia şi nu s-a mai produs nimic, Pionierul a devenit un pol al distracţiei bucureştene. Halele de producţie au fost transformate în discoteci. Era Colectiv, era Guantanamo, socialiştii se întâlneau tot acolo, într-o magherniţă ciudată numită Claca. Grunge industrial, dar cu un vibe mişto, pentru începutul de week-end al foştilor pionieri. În dimineţile de sâmbătă se înşirau taxiurile de-a lungul maternităţii Bucur şi culegeau băieţi şi fete, beţi toţi, chiuind spre cerul mov al răsăritului. Aşa începea week-end-ul. 
 
 
O tânără rănită părăseşte locul incendiului. FOTO: Cristian Delcea
 
De la Piaţa Unirii se aud sirenele. Apoi, pe măsură ce te apropii, începi să simţi mirosul. Mirosul e partea cea mai înspăimântătoare la incendii, pentru că e mereu altfel. 20 de maşini de pompieri şi de ambulanţă, cu girofarurile pornite, fac un  spectacol de lumini. Ne amintim cu toţii că urmează noaptea de Halloween. Aşa e drumul spre incendiu. Mai auzi, prin preajmă, câte-o frântură de discuţie banală „să-mi bag p…, ce frig e!“, "patru grade îmi arăta maşina" „dă şi mie bricheta”. Oamenii zic că empatizează, dar, de cele mai multe ori, asta e o minciună. Au văzut la televizor şi merg să vadă cu ochii lor grozăvia. Apoi vin oficialii. Ni se comunică: e cod roşu de alertă. Nimeni nu ştie ce înseamnă asta, dar miroase rău a ars. Presa e poftită să primească declaraţii de la Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul de Interne, şi de la Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne, viceprim-ministru pentru securitate naţională. Se lucrează, se face tot ce e româneşte posibil.
 
Foto
 
Un moment sfâşietor: Un tânăr - fratele unei fete din club - stă cu Facebook-ul deschis şi se uită înlemnit, rugându-se, parcă, să vadă cuvântul “seen”. Ştiţi cu toţii, dăm mesaje pe Facebook şi ne uităm să vedem dacă mesajul nostru a fost văzut. Şi ne enervăm când ăla sau aia a văzut şi nu răspunde. Ei bine, aseară un băiat aştepta, tremurând, ca sora lui să-i vadă mesajul. Încercase toate metodele de a lua legătura cu ea şi asta era ultima. Am văzut zeci de tineri care se refugiau în Facebook, aşteptând de acolo salvarea. Dădeau cu degetul, mecanic, tot mai jos, tot mai jos. Unii se luminau la faţă: “gata, îmi apare activ”, dar mulţi rămâneau aşa pierduţi. 
 
Apoi au început să iasă tot mai mulţi răniţi uşor. Stăteau în picioare şi li se luau interviuri. Unii îşi mai dădeau în petic, aşa cum au văzut ei că trebuie trăită durerea „Bă, nenorociţilor, eu am fost la un pas de moarte şi voi mă filmaţi?!“.
 
Toată lumea filmează pe toată lumea, iar veştile zboară pe internet. 
 
Apar poze cu oamenii arşi şi, din gură-n gură, se anunţă noi numere: 17, 23, 26, "27. Au spus acum că a mai murit unul la spital". Se aprinde prima lumânare la intrarea în gangul care duce spre Colectiv. Se face o linişte mare atunci când dubele albastre de la Medicină Legală îşi fac loc prin mulţime. Numai motoarele lor se aud.
 
Rudele se agită arătând tablete sau telefoane mobile. Sunt poze de profil cu filtre instagram pe ele: „Aţi văzut-o cumva ieşind? Purta o perucă violet. Îi sună telefonul şi nu-mi răspunde“. În astfel de momente, uiţi tot. O femeie îşi pune mâinile la tâmple şi încearcă să-şi amintească unde e Spitalul Floreasca, cel mai mare spital din Bucureşti.
 
Un rănit este transferat de la Spitalul de Urgenţă Floreasca la Spitalul de arşi. FOTO: Cristian Delcea
 
Un lucru trebuie spus, totuşi, chiar şi în aceste momente de puternică emoţie. Nu există alţi vinovaţi în afară de prostia omenească. Nişte persoane juridice/organizatori evenimente/soluţii complete au promis un spectacol pirotehnic de zile mari/distracţie la maxim/#anighttoremember. Ce altceva decât prostia te poate face să dai foc la artificii la câţiva metri de pereţi de lemn, plastic, burete, ce-o fi? Din păcate, viaţa e plină de astfel de mostre de prostie şi impostură, iar faptul că existăm mi se pare tot mai des o minune divină. “Am dovada existenţei lui Dumnezeu”, spunea Andrei Pleşu într-un interviu. “De vreme ce, cu «administratorii» ei de-acum, lumea pare, totuşi, să funcţioneze, meritul e al Providenţei....”