Cea mai scăzută temperatură din această iarnă: -26 de grade Celsius la Miercurea Ciuc

Cea mai scăzută temperatură din această iarnă: -26 de grade Celsius la Miercurea Ciuc

Minima absolută a lunii februarie în Harghita, de minus 35,2 de grade Celsius, s-a înregistrat în anul 1987 în Miercurea Ciuc    FOTO: Mediafax

O temperatură de minus 26 de grade Celsius s-a înregistrat, marţi dimineaţă, la Miercurea Ciuc şi Joseni, în judeţul Harghita, unde pentru a treia zi consecutiv se înregistrează cele mai scăzute temperaturi din ţară din această iarnă, transmite Mediafax.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit meteorologului Lado Gabriella de la Staţia meteorologică din Miercurea Ciuc, temperatura a coborât, în cursul nopţii de luni spre marţi, în jurul orei 01.30, la -26 de grade Celsius şi s-a menţinut la aproximativ aceeaşi valoare până la ora 7.30. La Joseni, temperatura de -26 de grade Celsius a fost măsurată în jurul orei 6.00.

În nordul judeţului, la Topliţa, temperatura minimă consemnată a fost de -20 de grade, iar în sud, la Odorheiu Secuiesc, termometrele au indicat -4 grade Celsius, diferenţa între cea mai scăzută şi cea mai ridicată temperatură din judeţ, măsurate la aceeaşi oră, fiind de 22 de grade.

Ziua, temperaturile sunt peste 0 grade Celsius

De asemenea, diferenţele dintre temperaturile nocturne şi cele diurne înregistrate în judeţ sunt foarte mari, în condiţiile în care luni a fost consemnată o maximă de 11 grade Celsius la Odorheiu Secuiesc.

În Transilvania va fi ger şi în următoarele două zile

Meteorologul Petho Ildiko de la Centrul Meteorologic Regional Târgu Mureş a precizat că marţi a fost cea mai rece dimineaţă din această iarnă şi că gerul va persista în depresiunile din estul Transilvaniei încă două zile, prognozele indicând vreme deosebit de rece noaptea şi dimineaţa şi temperaturi minime sub minus 20 de grade Celsius.

Cea mai mică temperatură înregistrată în februarie în Miercurea Ciuc, -35,2 grade

Minima absolută a lunii februarie în Harghita, de -35,2 de grade Celsius, s-a înregistrat în anul 1987 în Miercurea Ciuc, iar maxima absolută a lunii, de 16,3 grade Celsius, a fost consemnată în anul 2008 în aceeaşi localitate.


Pe aceeaşi temă:

METEO Vremea se mai încălzeşte în următoarele două săptămâni şi vom avea parte de precipitaţii sub formă de ploi

Ce afaceri iau avânt pe timp de viscol. Pentru unele firme este esenţial ca sezonul rece să fie şi alb, altora le este favorabilă doar vremea rea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările