Cea de-a treia fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana nu va participa la înmormântarea mamei sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fosta principesă Irina, cea de-a treia fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana, a anunţat pe pagina sa de Facebook că nu va fi prezentă la înmormântarea mamei sale. Irina Walker a menţionat că îşi asumă această decizie, pe care a luat-o „din motive personale“.

„În aceste zile triste, mă gândesc cu drag la mama şi la faptul că nu pot veni în România, în pofida dorinţei Familiei Regale / familiei mele; este foarte trist că nu voi reuşi să-mi iau ultimul rămas bun de la mama, dar întotdeauna voi păstra memoria ei în inima ea. Decizia îmi aparţine, luând-o din motive personale. Voi urmări de departe şi voi fi cu sufletul alături de Familia Regală“, a scris fosta principesă Irina pe pagina sa de Facebook, potrivit Digi24. 

Trei ani sub supraveghere pentru organizarea de lupte de cocoşi în SUA

Fosta principesă Irina a fost plasată, în 2014, sub supraveghere timp de trei ani de un judecător federal, după ce şi-a cerut scuze pentru rolul său în cazul organizării de lupte de cocoşi în Oregon care, potrivit acesteia, a reprezentat o ruşine pentru ea şi familia sa.

Soţii Walker au fost arestaţi în august 2013, după ce autorităţile au anunţat că ei au organizat cel puţin zece lupte de cocoşi în perioada aprilie 2012 - aprilie 2013 la ferma lor din Irrigon, la est de Portland. Cocoşii aveau ataşate cuţite de picioare, iar spectatorilor li se cereau bani pentru intrare şi li se vindea mâncare şi băutură, potrivit rechizitoriului.

Până la scandalul în care au fost implicaţi soţii Walker în 2013, Irina (63 de ani) era a cincea pe linia succesiunii la şefia Casei Regale a României. Ulterior, titlul i-a fost retras printr-o decizie a Regelui Mihai.

Regina Ana a murit luni, la vârsta de 92 de ani, la un spital din localitatea elveţiană Morges. Regele Mihai şi Regina Ana au intrat în istorie drept cel mai longeviv cuplu regal din România. Corpul neînsufleţit al Reginei Ana va fi depus la Peleş, aceasta urmând să fie înmormântată în Catedrala Arhiepiscopală de la Curtea de Argeş. 

Principesa Irina, fiica regelui Mihai, arestată pentru că organiza lupte ilegale de cocoşi

Cine este Principesa Irina, arestată în SUA pentru organizarea de lupte ilegale cu cocoşi

Principesa Irina, trei ani sub supraveghere pentru organizarea de lupte de cocoşi în SUA

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite