Ce are sula cu prefectura în scandalul facturilor la lumină

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la ce a plecat falsa criză energetică din România, care i-a băgat în priză pe politicieni, chiar pe preşedintele ţării, Klaus Iohannis, pe premierul ”superman”, economistul Florin Cîţu, să se implice? De la  facturile care ne ard tot mai rău la buzunare. Sute de consumatori finali de energie electrică au constatat că facturile din ultimele luni sunt supraîncărcate, reflectând sume abuzive, nejustificate pe care trebuie să le plătească!!!

Nu criza politică îi afectează cel mai mult pe majoritatea românilor cu venituri medii, mici sau fără venituri. Pe aceştia îi cam doare la bască de circul politic şi politicieni, chiar dacă pe spatele poporului şi în numele lui se fac şi se desfac lucrurile.

Cel mai grav îi afectează pe oameni creşterea vertiginoasă şi de neoprit a facturilor, în special la energia electrică şi la gaze. În plină pandemie şi la două luni distanţă de iarnă. Sumele facturate îi ultimele luni îi doare rău la buzunare, îi doare la burtă că trebuie să-şi ia de la gură să plătească lumina că altfel le este tăiată, îi doare la familie, la copiii pe care îi au şi pentru care trebuie să plătească alte sume astronomice în contul şcolii ”gratuite”, fie că aceasta se face fizic, on- line sau nu se face deloc.

De la ce a plecat aşa zisa criză energetică din România, care i-a băgat în priză pe politicieni, chiar pe preşedintele ţării, Klaus Iohannis, pe premierul ”superman”, economistul Florin Cîţu, să se implice. Nu de la vreo criză energetică, ci de la banalele dar extrem de importantele facturi care ne ard tot mai rău la buzunare.Zeci sau chiar sute de cetăţeni, consumatori finali de energie electrică au constatat că facturile din ultimele luni sunt supraîncărcate, reflectând sume ilegale, abuzive, nejustificate pe care trebuie să le plătească!!!

Numărul consumatorilor abuzaţi este mult mai mare, dar majoritatea dintre ei nu au făcut reclamaţii oficiale la furnizorii de energie electrică cu care au contract sau la autorităţile abilitate să-i controleze şi sancţioneze pe facturatori.

În mediul rural în special, în foarte multe sate oamenii nu doar că nu i-au văzut vreodată la faţă pe cititorii de contoare şi nici nu au contoare cu citire de la distanţă. Aceşti cetăţeni primesc facturile atunci când vin, uneori după săptămâni de la emitere, de la poştaş şi mulţi tot la factorul poştal le achită.

Dacă facturile sunt încărcate nejustificat, fără citirea reală a contoarelor şi calculul exact al consumului efectuat, ce fac aceşti oameni simpli din sate, fac reclamaţie, merg la sute de kilometri distanţă la furnizor să vadă de ce li se cere să plătească ceva ce nu au consumat? Nu. Că nu au posibilităţi şi unii nici nu ştiu ce să facă. Şi ce ar rezolva dacă s-ar duce şi ar cheltui bani degeaba pe drum? Nimic!

Ce au rezolvat toţi cetăţenii care au făcut nenumărate reclamaţii privind facturile abuzive? Nimic! Nici măcar nu au fost băgaţi în seamă, atitudine a distribuitorilor şi autorităţilor de ignorare a cetăţenilor abuzaţi.

Ce înseamnă acest lucru? Nu înseamnă hoţie, furtişag pe faţă, abuzuri cu complicitatea instituţiilor statului cu atribuţii de control şi sancţionare a practicilor ilegale.

Atunci, ce legătură are sula cu prefectura în scandalul aşa zisei crize energetice? Cu plafonarea, cu negociere şi scăderea tarifelor, chestiuni induse de guvern şi politicienii cu atribuţii în domeniu sau nu, cum este preşedintele ţării? Hoţia nemuritoare este una, iar criza energetică alta.

Cetăţenii furaţi au reclamat hoţia crasă şi repetată şi au solicitat disperaţi măsuri pentru oprirea acesteia şi stingerea facturilor abuzive. Este adevărat că în ultimele luni au crescut masiv tarifele la energie electrică şi la gaze, ceea ce i-a afectat nu doar pe cetăţenii persoane fizice, ci şi instituţii ale statului ale căror facturi sunt plătite tot de contribuabili. Cum ar fi spitalele de exemplu, unele aflându-se în imposibilitatea de a-şi achita tarifele exorbitante!

Creşterea tarifelor la energie nu justifică abuzul, hoţia, furtul.

Zilele trecute, marile televiziuni de ştiri naţionale au dat break-ing news-uri repetate cu titluri de genul ”Preşedintele României negociază la Cotroceni scăderea tarifelor la energie!” sau ”Prim ministrul plafonează tarifele la energie electrică şi gaze!” I-auzi! După creşterea salariilor şi pensiilor, după pedepsirea infractorilor şi alte atribuţii fantasmagorice, acum preşedintele ţării are şi puterea de a scădea tarifele la lumină!!!!

Toţi oportuniştii politici, purtătorii de microfoane, gurnaliştii, părerologii s-au adunat în studiourile tv de ştiri să explice şi să rezolve criza energetică, care-i afectează pe românii furaţi la facturi!!! Dar hoţia, furtişagurile, şmecheriile mioritice ale băieţilor deştepţi cine să le vadă şi să le penalizeze? Doar cetăţenii, consumatori-victime, dar aceştia nu pot cel mult decât să le reclame. Nu stă în puterea lor să le oprească şi să-i pedepsească pe hoţi.

Ce să înţeleagă tanti Floarea sau nea Ion din aceste ştiri false, intoxicări cu bună ştiinţă, care le dă speranţe deşarte că preşedintele României chiar le va scade sumele facturate? Iar apoi, când văd că nu se întâmplă scăderea, încep să-i înjure la greu pe politicieni, iar apoi, după un timp, îi votează la alegeri!

Ce legătură are criza energetică mondială, criza curentului electric sau a gazelor, a petrolului cu hoţia naţională, cu abuzurile şi facturările nejustificate ale distribuitorilor din România?

Cum rezolvă preşedintele ţării, guvernul şi instituţiile cu atribuţii în domeniul energetic creşterea preţurilor?

Nu cumva puterea politică trebuie să-şi activeze instituţiile de control abilitate, instituţii unde există şefi numiţi politic nu pe competenţe, care încasează salarii babane pentru frecat menta şi protejat interesele grupurilor politico-mafiote din care fac parte, şi să stopeze abuzurile asupra consumatorilor?

Să stopeze hoţia! Nu să-i mintă cu bună ştiinţă pe oameni că vor plafona şi scădea tarifele la energie!

Este vreo autoritate interesată de controlul şi sancţionarea ”băieţilor deştepţi” din sectorul energetic atunci când aceştia îi fură cu neruşinare, fără să fie sancţionaţi, pe cetăţenii clienţi, consumatorii finali de energie electrică şi gaze?

De ce trebuie consumatorii finali să plătească furtişagurile şmecherilor şi să acopere şi facturile tot mai mari ale statului?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite